Tradiția sfântului Nicolae este mai des întâlnită în țările vestice, decât în cele nordice. De multe ori, festivitățile încep la mijlocul lunii noiembrie și se încheie în decembrie. În multe dintre țările unde tradițiile sfântului sunt încă vii, ziua cadourilor este 6 decembrie iar nu ajunul Crăciunului.

Krampus
Krampus

În Olanda, ziua sfântului prilejuiește o sărbătoare dedicată întregii familii și o bună ocazie de a petrece alături de vecini și de cunoscuți. La mijlocul lunii noiembrie încep parade specifice aproape în fiecare orășel. Sfântul Nicolae, îmbrăcat în straie de episcop, vine alături de ajutorul său, Zwarte Piet, să verifice cât de cuminți sunt copiii din diferite localități.

De obicei intră în orașe călare pe un cal alb și este salutat de primar, dar în unele locuri, calul a fost înlocuit de mijloace de transport mai moderne, precum o barcă, o trăsură, un elicopter sau o motocicletă. În această perioadă, copiii își lasă papucii în fața dormitoarelor sau sub geam. În ei așază un portret pe care l-au desenat ei înșiși pentru Sfântul Nicolae, alături de morcovi, fân și apă pentru cal. Se poate întâmpla ca protectorul celor mici să treacă de mai multe ori prin casa unui copil și să-i lase bunătăți, dar nu și în cazul în care acesta a fost necuviincios, fie și într-o singură zi din această perioadă.

În seara de 5 decembrie există obiceiul ca familiile și prietenii să se adune oferindu-și cadouri-surpriză. Ceea ce contează este originalitatea unui dar, iar nu valoarea sa. De aceea, în Olanda se comercializează în acest timp al anului manuale despre cum trebuie împachetat un cadou astfel încât cel care-l primește să fie indus în eroare sau cum se creează rimele, ghicitorile și traseele pentru vânătoarea de cadouri. Astfel, de cele mai multe ori, cel care primește un dar ajunge la el abia după ce interpretează indiciile și caută multă vreme mica comoară ascunsă. De fiecare dată, darul este semnat:”de la Sfântul Nicolae”.

În Franța, copiii își pregătesc papucii în fața șemineului iar în dimineața de 6 noiembrie, cu toții găsesc nuielușe, pentru că nu există copil perfect. Alături de ele, însă, sunt așezate dulciuri tradiționale, precum mannala, adică brioșe în forma Sfântului Nicolae. Părinții își instruiesc copiii astfel încât să se asigure că protectorul nu-i va uita. Cei care intonează un cântec dedicat sfântului înainte să meargă la culcare sunt, spun adulții, și cei care vor primi bunătăți.

În nordul Europei Sfântul Nicolae nu are o tradiție la fel de vie ca în vest. În Lituania, însă, se sărbătorește din secolul al XVI-lea, când Sigismund I cel Bătrân s-a căsătorit cu Bona Sforza, care a adus din Italia și cultul pentru el. Kaunas, al doilea mare oraș din această țară, l-a adoptat ca sfânt protector. Aici, în ziua de 6 noiembrie, oamenii merg să asculte slujba religioasă la Biserica Benedectină care poartă hramul sfântului, după care procesiunea se îndreaptă spre Basilica Sfinții Petru și Pavel, unde ascultă o altă slujbă oficiată în fața statuii Sfântului.

Statuia este apoi luată pe brațe și, în cântece de fanfară, oamenii pornesc spre primărie. Primarul, șeful poliției și un bărbat îmbrăcat asemenea sfântului ies la balcon și salută convoiul. Primarul oferă cheia orașului Sfântului Nicolae, iar acesta admonestează blând pe cei din convoi, atrăgându-le atenția asupra faptelor de caritate spre care ar trebui să se îndrepte mai des. În centrul orașului există un furnal vechi din secolul al XV-lea, unde se topea ceara. Aici, oamenii obișnuiesc să arunce monede pe tot parcursul anului, punându-și dorințe. Pe 6 noiembrie, banii din furnal sunt adunați în mod simbolic, așezați în trei pungi de pânză albă și donați centrelor care se îngrijesc de copii.

Citește și:  Carta marina, prima cartografiere detaliată din istorie – o hartă cu creaturi marine

Creaturi fioroase alături de protectorul copiilor

În unele țări germanice se crede că blândul episcop Nicolae cercetează sufletele copiilor însoțit de o bestie. În Austria, de pildă, creatura numită Krampus este mereu gata să pedepsească deopotrivă copiii și adulții care nu s-au arătat a fi buni cu ceilalți oameni. Corpul lui Krampus este acoperit de o blană groasă iar fața îi este ascunsă de o mască diavolescă care aduce cu imaginea vechilor zei ai morții și războiului. Are coarne iar limba lungă și roșie îi atârnă din gură. Krampus poartă nuielele cu care amenință copiii pe care-i socotește a nu fi fost cumsecade pe parcursul anului. Sfântul Nicolae, care îl ține în lanțuri, nu-i permite să se atingă, însă, de nimeni. În schimb, dojenește blând pe cei care au călcat strâmb sau îi laudă pe cei cuminți.

În mai multe orașe și sate din Austria se organizează parade, iar tinerii se costumează în Krampus și pornesc spre centrele urbane înspăimântând trecătorii prin urlete și comportamente dezlănțuite. Ei sar, aleargă, dau îndrăciți din mâini și picioare până când totul devine înspăimântător. În Salzburg, unde se adună, de obicei, între 1500 și 2000 de Krampuși, autoritățile locale au luat măsuri de securitate suplimentare, de pildă.

În Austria, sărbătoarea Sfântului Nicolae deschide sezonul Crăciunului și în supermarketuri apar dulciurile tradiționale, cu ciocolată, nuci și figurine din turtă dulce. 75% dintre austrieci oferă copiilor dulciuri în seara de 5 spre 6 noiembrie iar 10% din familii angajează sfînți Nicolae să le viziteze casa și să le vorbească celor mici despre generozitatea față de sărmani.

În Germania, Sfântul este așteptat de copii cu mici cadouri. Prichindeii sunt convinși că el va veni călare pe un cal alb sau pe un măgar, așa că își pregătesc încălțările de cu seară. Așază în ele morcovi și fructe pentru cal sau măgar, alături de scrisori prin care îl informează în legătură cu dorințele lor. Dacă au fost cuminți, vor găsi în locul morcovilor, fructe și dulciuri. Dacă i-au supărat de prea multe ori pe cei mari și pe tovarășii lor de joacă, vor găsi în ghetuțe cartofi, cărbuni sau nuiele. În ziua de 6 noiembrie, majoritatea copiilor participă la serbări unde recită versuri și cântă în cinstea Moșului. La grădinițe și la școlile primare, la sfârșitul petrecerii se aude un ciocănit în ușile sălilor de clasă iar sfântul intră cu un sac plin de cadouri mărunte. De cele mai multe ori este însoțit de Ruprecht, ajutorul lui. În unele sate, copiii bat din ușă în ușă, cerând dulciuri în numele sfântului, așa cum se întâmplă de Halloween în Statele Unite ale Americii.

În alte zone din Germania există obiceiul ca 12 tineri să se mascheze, punându-și haine din paie și măști animaliere, în timp ce altul, îmbrăcat în straie de episcop îl întruchipează pe Sfântul Nicolae. Ei merg sunând din clopoței și vizitează casele oamenilor oferind daruri. După fiecare vizită, tinerii joacă o scenetă în care gazdele sunt bătute simbolic pentru păcatele lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.