Alegerea oraşului Alba Iulia drept oraş al Marii Uniri nu a fost deloc o coincidenţă. Ea este cetatea faimoasă a Bălgradului şi a reprezentat alegerea Consiliului Naţional Central Roman, cu sediul în Arad, de a adăposti acolo şi reprezentanţii întregului popor românesc, având, la origini, două cauze: intrarea triumfală a lui Mihai Viteazu, după bătălia de la Şelimbăr, ce vine biruitor, urmat de un alai foarte mare, la data de 1 noiembrie 1599.
Cetatea de la Alba Iulia a fost şi capitala acestuia pe perioadă scurtă, atât cât a fost nevoie să realizeze prima unire a Principatelor Romane. Cea de-a doua cauză pentru alegerea oraşului ca oraş al Marii Uniri o reprezintă suferinţa lui Horia şi a lui Cloşca, în anul 1784, pe acelaşi teritoriu, după ce au fost condamnaţi.
Ce s-a întâmplat la Marea Adunare Naţională
Adunarea de la Alba Iulia nu a fost deloc pregătită cu o mare uşurinţă, ea întâmpinând foarte multe greutăţi, dar fiind precedată şi de şedinţe pregătitoare, pline de suflet. Textul Rezoluției ce viza Unirea a fost foarte aprig discutat, redactor fiind Vasile Goldiș.
Unii dintre reprezentanţii Adunării erau de părere că ar fi trebuit să susţină unirea pe baza rezultatului obţinut după ce Ardealul a fost proclamat independent. Pe de o parte, câţiva dintre reprezentaţii mai tineri ai acestei Adunări, reprezentanţi care erau acompaniaţi şi de delegaţii veniţi din Basarabia şi din Bucovina, afirmau că unirea trebuie să se realizeze fără absolut nicio condiţie.
Pe de altă parte, socialiştii, cei care lucrau, influenţaţi fiind de Budapesta, erau cei care se temeau cu privire la stările politice şi cereau republica din Vechiul Regat al României. În final, s-a votat o înţelegere şi, în acest fel, s-a renunţat la toate punctele de vedere şi la toate părţile componente contradictorii, ce se dovedeau mult prea intransigente şi, astfel, s-a adoptat forma autonomiei provizorii.
Iuliu Maniu a venit cu explicaţiile necesare conform cărora era necesară o perioadă de tranziţie, dat fiind că lucrurile nu puteau fi schimbate imediat. Aşadar, se poate concluziona că la Alba Iulia, oraşul Marii Uniri, nu s-a făcut Adunare pentru a se impune condiţii, ci pentru a se constata necesitatea aprigă a unei perioade de tranziţie, de asimilare, de învăţare şi de obişnuire cu noile ordine.
Atmosfera de la Alba Iulia
Așadar, la Alba Iulia a avut loc şi o sărbătoare foarte mare, în urma căreia au fost prezenți 1228 de oameni, delegaţi oficiali, care au reprezentat toate cercurile oficial – electorale în număr de 130, dintre toate cele 27 de comitate româneşti.
Alături de aceștia au venit și delegaţii consilierilor, episcopii şi delegaţii societăţilor culturale din România, delegaţii şcolilor medii şi delegaţii institutelor pedagogice, delegaţii asociaţiilor de meseriaşi, delegaţii Partidului Social Democrat din România, delegaţii organizaţiilor militare şi tinerii intelectuali. În acest fel, au fost prezente şi toate clasele sociale, oameni ce împărţeau interese comune sau nu, oameni care aveau activităţi din cele mai diverse.
Toţi s-au unit la Alba Iulia – oraşul Marii Uniri, care a pus sub semnul norocului decizia de a-şi asculta raţiunea. Însă nu numai păturile sociale erau prezente la marea Adunare, ci şi poporul, aceasta luând înfăţişarea unui plebiscit popular.
Astfel, din toate colţurile Ţărilor Române, mai ales de peste munţii Carpaţi, poporul venea cu trenul, călare pe cal, cu căruţele, unii chiar pe jos, însă toţi îmbrăcaţi cu cele mai bune haine de sărbătoare, cu sufletul la gură, fiecare ținând în mână steagurile tricolore, simbol al unirii, simbol al naţiunii. Foarte mulţi purtau şi tăbliţe indicatoare cu numele comunelor sau a ţinuturilor din care veneau, toată lumea cânta şi toată lumea era plină de bucurie.
În acea zi plină de sărbătoare în Alba Iulia – oraşul Marii Uniri, s-au adunat peste 100.000 de oameni, pentru a fi prezenţi la cel mai mare act istoric al României.
O atmosferă incredibilă era creată în momentul în care toată mulţimea, ca un roi de albine, urca drumul către Cetăţuie, printre şiruri de ţărani, aceştia fiind îmbrăcaţi cu sumane cu pătură albă şi cu căciuli ale oştenilor lui Mihai Viteazul. Totodată, pe porţile cetăţii stăteau răzleţe, în vânt, steagurile, Drapelul României.
De la opt tribune se purtau cuvântări, cei aleşi comunicând poporului măreţia prin care trecea la acea dată şi, în tot acest răstimp. în cadrul Cazinei Militare, adunarea era ţinută de delegaţi, iar pe podium erau aşezaţi cei fruntaşi din viaţa politică şi intelectuală românească din Basarabia şi din Bucovina, printre steaguri ale tuturor naţiunilor ce s-au aliat.
Aceştia au ţinut neapărat să salute ţările surori care au intrat în sânul marii familii a statului român. La Alba Iulia – oraşul Marii Uniri, s-a creat o atmosferă cu adevărat înălţătoare, care a fost susţinută de către aprobările unanime, pline de entuziasm, în centrul cărora era aclamat Vasile Goldiș, cel care proclama trecutul plin de necazuri şi de suferinţe al poporului român, dar încununat cu glorie, iar Iuliu Maniu era cel care explica oamenilor în ce împrejurări s-a înfăptuit unirea.
Alba Iulia este cunoscută drept Cetatea Unirii, locul unde a fost proclamată Marea Unire în 1918, un punct de referință pentru identitatea națională a României. Orașul găzduiește numeroase monumente și edificii istorice, inclusiv impresionanta cetate fortificată, care atrage vizitatori din întreaga lume datorită frumuseții și importanței sale istorice.