Ai trecut pragul timpului odată ajuns aici. Ai aflat cine este domnița cea albă, mireasa Transilvaniei și care sunt cheile (porțile) sufletului ei iar acum, o lume nouă ți se dezvăluie pas cu pas.
Cetatea. Trebuie să știi că ceea ce vezi acum este cea de-a treia formă sub care se prezintă ea. Odinioară, pe aceste meleaguri era o veche cetate dacică, denumită Apulon. Romanii care au colonizat-o, au incartiruit aici Legiunea a XIII-a Gemina, denumind, ulterior, cetatea Apulum. O parte din vechile ziduri albe ale castrului se mai pot observa și astăzi în componența Porții Romane pe care o vei regăsi în cetate, pe Traseul celor trei forțificații. Castrul avea patru porți de acces, cea despre care vorbim este cea sudică, cu un pilon central și încadrată de două turnuri. Dar ca să ajungi până la ea, treci mai întâi chiar prin poarta monetăriei, înființată aici din ordinul lui Mihai Viteazul și unde, în timpul stăpânirii austriece au fost bătuți 400 de galbeni pentru trădarea lui Horea, Cloșca și Crișan. Din 1714, vechea monetărie a lui Mihai devine una imperială, mai exact aici se băteau monedele din Imperiul Austro-Ungar.
Mai departe, fiecare fază nouă a cetății o include pe cea veche. Așadar, tot pe acest traseu vei avea ocazia să treci pe nerăsuflate din epoca dacică, la cea romană, pentru ca, mai apoi sa te trezești direct în Evul Mediu, când, așa cum povesteam într-un episod anterior, cetatea va înflori în vremea principilor transilvăneni. Acum, se stabilește aici sediul episcopiei catolice și, tot în această perioadă, numeroase culte religioase construiesc în cetate, lăcașe de cult. Așa se face că, odinioară, pe lângă deja faimoasa catedrală catolică ce adăpostește și astăzi sarcofagele familiei Corvinilor, inclusiv pe cel al lui Iancu de Hunedoara, Alba Iulia avea o mănăstire dedicată ordinului dominican, una celui augustinian, o mănăstire a călugărițelor benedictine și care se afla la 1241 m, amplasată exact pe locul porții monetăriei, una a ordinului trinitarienilor, care a ființat în clădirea care astăzi adăpostește Biblioteca Bathyaneum și, evident, mitropolia ortodoxă de la Alba, care în Evul Mediu era amplasată pe loctul actualei bisericuțe de lemn din cetate. Exceptând catedrala catolică, celelalte construcții istorice ridicate de cultele religioase s-au pierdut în negura vremii.
Însă poate nu a fost chiar în van pierderea lor. Pentru că odată cu stăpânirea austro-ungară, Alba Iulia va îmbrăca straie noi. Cetatea, așa cum o vezi astăzi, a fost construită în 24 de ani, între 1714-1738, după planurile arhitectului Giovanni Morano Visconti, adus special aici de către împăratul Carol al VI-lea de Habsburg pentru a construi în Alba Iulia o cetate de tip Vauban, ca peste tot în majoritatea centrelor militare europene de la acea vreme. 20.000 de iobagi, majoritatea români, au muncit în toată această perioadă la zidurile ei. Le poți vedea peste tot în cetate astăzi, măsurând nu mai puțin de 12 km. Șarpele roșu, așa cum poate fi asemănat zidul sub formă de stea, datorită milioanelor de cărămizi roșii din componența sa are la bază o grosime de trei metri, îngustându-se progresiv, spre vârf, unde măsoară puțin peste un metru.
Stele, Raveline și Bastioane
După cum deja știi, cetatea din Alba Iulia este construită în stil Vauban. Asta înseamnă că forma de stea pe care o are principesa Transilvaniei se datorează celor șapte bastioasne colosale care o compun. Toate sunt amplasate astăzi exact pe locurile originale și și-au păstrat și numele care i-au fost atribuite în vremea împăratului Carol: Eugeniu de Savoia, Trinitatea, Sfântul Ștefan, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano, Sfânta Elisabeta. Unul însă se distinge dintre ele și anume cel al Trinității, care este cel mai mare. Fiecare dintre ele poartă blazoanele celor pe care îi reprezintă. Cel al Trinității, de exemplu, este amplasat în centrul bastionului și este împodobit cu frunze de acant.
Desigur că, oriunde ai privi aceste bastioane și din orice unghi, vei întâlni sculpturi decorative mitologice. Așa se face că și ele sunt împodobite cu atlanți sau alte făpturi care îți farmecă privirile ațintite către ele. Ravelinele în schimb, fiind acele forme de fortificație reprezentând cea de-a doua linie de apărare a unei cetăți precedând bastioanele, primesc de obicei numele bastioanelor pe care le susțin. În Alba, excepție face Ravelinul Sf. Francisc de Paola, pe care este amplasată platforma de artilerie.
De aici, poți asista în fiecare weekend, mai exact în fiecare sâmbătă la ora 12, la o reprezentație a „armatei austro-ungare” care, pentru deliciul tău și al celor veniți în vizită la cetate, execută cu cele trei tunuri de epocă, funcționale, câte o salvă de tun în cinstea drapelului municipiului Alba Iulia, arborat peste tot în cetate, alături de celelalte drapeluri cu stema casei de Habsburg. Ai grijă însă unde te situezi pentru a urmări această demonstrație! Cel mai recomandate sunt locurile de belvedere amenajate în cetate, deși de zgomotul infernal al tunurilor nu vei scăpa nici acolo!
Sala armelor, temnița și locul de supliciu
Și pentru că acum te-ai familiarizat cu forma sa stelată și ai aflat câte ceva despre fiecare colț în parte, trebuie neapărat să vezi și unele dintre cele mai interesante puncte de atracție ale ei, chiar dacă ochii îți fug în toate părțile pentru că aici nu e cotlon care să nu mustească de istorie și să nu fie atracție pentru turiști!
Așadar, amplasată la Baza Bastionului Sașilor (construit în timpul principelui Gabriel Bethlen și finanțat de comunitatea săsească din Transilvania) se află Sala Armelor, reconstituită până în cele mai mici detalii. Astăzi, aici este locul de întâlnire al Cavalerilor Templieri de pe întinsul acestei țări.
Bastionul Eugeniu de Savoia în schimb găzduiește temnița la care ajungi printr-un culoar lung și îngust, săpat până în inima bastionului. Și dacă, odată ajuns acolo, încă te întrebi dacă instrumentele pe care le observi chiar erau sau nu folosite, ei bine să știi că acestea sunt reale și da, au fost întrebuințete chiar în urmă cu trei secole de către austrieci, pentru tortura prizonierilor pe care îi țineau aici.
Însă nu acesta este cel mai înfricoșător loc al cetății ci cel spre care te îndrepți acum, odată ieșit din temniță. Amplasat la mică distanță de aceasta se află Locul de Supliciu, o replică a eșafodului amplasat pe Dealul Furcilor pentru tragerea pe roată a căpeteniilor răscoalei moțești de la 1784. Poți vedea aici obiecte sugestive pentru acel groaznic moment din istoria noastră. Scaunul de spânzurătoare, funia, cătușele pentru picioare, peste toate parcă mai poți trece cu vederea, însă când privirea ți se va poticni asupra roții de car cu care au fost frânte mai întâi oasele lui Cloșca. 20 de lovituri a primit înainte să-și dea ultima suflare, toate sub ochii prietenului său Horea. Aceeași roată i-a curmat apoi zilele și acestuia. Crișan s-a spânzurat în închisoare, cu șireturile de la opinci.
Sunt multe de văzut și simțit în Alba Iulia. Cum spuneam, aici, fiecare fir de iarbă vorbește despre eroism, dragoste de țară, uniri și reînvieri. Nu-ți ajunge o zi să vizitezi locurile prin care, odinioară au pășit eroi ai neamului, prinți, voievozi sau regi. Trage-ți sufletul, căci Iulia cea Albă mai are încă de povestit. Dar, până când vei fi din nou gata să-i descoperi istoria, fă un popas aici, pe una dintre băncuțele din cetate, la umbra vreunui copac. Ascultă-i neliniștile, tânguirile și privește-i noul chip. E o parte din frumusețea ei de altătată, las-o să te poarte înapoi în timp, când toate câte le-ai văzut astăzi vor prinde viață sub ochii tăi. Prinde-te în hora ei și lasă-te dus. Pe voaluri albe, până în inima Iuliei cea de mulți pețită!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi reproduse decât cu acordul scris al acestuia!
