Alexandr Soljenițîn – Cel care a făcut cunoscut lumii ororile Gulagului comunist

Alexandr Soljenițîn a fost un scriitor și istoric rus ce a luptat în al Doilea Război Mondial dar a fost nevoit să petreacă 11 ani în Gulagul sovietic și exil deoarece l-a criticat pe Stalin. Lucrările sale i-au adus Premiul Nobel pentru Literatură în 1970, iar munca sa umanitară Premiul de Stat Rus în 2007.

Soljenițîn s-a născut în 1918 într-o familie de cazaci intelectuali. El a urmat cursurile Universității Rostov-na-Donu, pe care a absolvit-o cu o diplomă în matematică, iar mai apoi a urmat cursurile de literatură ale Univesității de Stat din Moscova.

El a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ajungând la gradul de căpitan de artilerie. Chiar și așa, în 1945, în urma unei scrisori în care îl critica dur de Iosif Stalin, a petrecut 8 ani în închisori și lagăre de muncă și încă 3 ani în exil forțat. După ce a fost eliberat în 1956, el a fost lăsat să se stabilească în Ryazan unde a devenit profesor de matematică și unde a început să scrie.

Încurajat fiind de relaxarea restricțiilor guvernamentale privind viața culturală de la începutul anilor 1960, prezintă un roman scurt numit „O zi din viața lui Ivan Denisovici” periodicului literar sovietic „Noua Lume”. Romanul apare repede în paginile jurnalului unde este întâmpinat de o imensă popularitate. În același timp, Soljenițîn devine o celebritate.

Ivan Denisovici, ce era bazat pe propriile experiențe, descrie o zi din viața unui deținut dintr-un lagăr de muncă forțată din perioada stalinistă. Prin folosirea unui limbaj simplu și direct, prin folosirea unei autorități evidente și prin descrierea greutăților întâmpinate de viața într-un lagăr, romanul a atins inimile multor ruși dar a făcut o impresie puternică și în străinătate. Acest succes a fost amplificat și de faptul că a fost una din primele lucrări literare din epoca post-stalinistă ce descria direct o astfel de viață. Astfel că a inspirat și alți scriitori să-și descrie propria viață sub regimul stalinist.

Perioada de glorie în sânul oficialilor sovietici a fost de scurtă durată. Odată cu căderea lui Hrușciov de la putere în 1964, ideologia privind activitatea culturală din Uniunea Sovietică s-a înăsprit, iar Soljenițîn se întâlnea pentru prima dată cu critici și hărțuire din partea autorităților atunci când a apărut ca un oponent al politicilor represive ale guvernării.

După publicarea unei colecții de povestiri scurte în 1963, publicarea oficială a operelor sale i-a fost refuzată. Astfel s-a văzut nevoit să își publice singur scrierile sau să le publice în străinătate.

Anii ce au urmat au fost marcați de publicarea în străinătate a unor romane ambițioase precum „Primul Cerc” ce se baza pe anii petrecuți într-un institut de cercetare de tip închisoare unde lucra ca matematician. Cartea urmărește luptele interne ale cercetătorilor care nu știau dacă să colaboreze cu autoritățile și astfel să rămână în închisoarea de cercetare sau să refuze și să riște să fie trimiși în lagărele de muncă forțată.

În 1968 publică „Pavilionul Canceroșilor” ce se baza pe spitalizarea și tratametul cu succes pentru cancer al lui Soljenițîn în timpul anilor 1950, pe când se afla în exil forțat în Kazahstan.

În 1970 primește Premiul Nobel pentru Literatură dar refuză să meargă la Stockholm pentru a-l ridica de teamă că nu ar mai fi fost primit în țară. Ultimul său roman publicat în străinătate, „August 1914”, tratează victoria Germaniei asupra Rusiei în angajamentul militar inițial din Primul Război Mondial. Romanul este centrat pe câteva personaje din Prima Armată a Rusiei ce se aflau sub conducerea generalului rus A.V. Samsonov și indirect explorează slăbiciunile regimului țarist ce avea să cadă la Revoluția din 1917.

În 1973, primele părți ale romanului „Arhipelagul Gulag” (ce fuseseră publicate la Paris) sunt confiscate de KGB. „Arhipelagul Gulag” este un roman istoric despre sistemul de închisori și lagăre de muncă ce a înflorit sub conducerea lui Stalin. Lucrarea amestecă expunerea istorică cu propriile relatări autobiografice ale lui Soljenițîn și relatările altor deținuți.

La publicarea primului volum, acesta a fost atacat de presa sovietică. El este arestat și acuzat de trădare iar pe 13 februarie 1974 este exilat din Uniunea Sovietică. În luna decembrie intră în posesia Premiului Nobel.

În 1974 și 1975 apar și celelalte două volume din „Arhipelagul Gulag”. Soljenițîn călătorește în Statele Unite ale Americii unde se și stabilește. Aici el scrie mai multe esee în care analizează pericolele părerii greșite americane despre Rusia.

Prin prezentarea de alternative la regimul sovietic, el are tendința să respingă democrația occidentală în favoarea unui regim autoritar benevol care ar putea fi bazat pe valorile creștine ale Rusiei.

În 1989 sunt publicate în Rusia primele extrase aprobate oficial din „Arhipelagul Gulag” iar în 1990 îi este restaurată cetățenia. Acesta își încheie exilul și se întoarce în Rusia în 1994. În anii ce au urmat publică în mai multe tranșe o autobiografie și o istorie a evreilor ruși numită „Două sute de ani împreună”.

Alexandr Soljenițîn moare pe 3 august 2008, în aproapiere de Moscova.