Aluminiul, al doilea element natural din scoarta terestra, ca importanta, dupa siliciu, a fost izolat, pentru prima data, in 1827, de catre Friedrich Wohler, un chimist german, si, de atunci, acest metal a revolutionat tehnologia epocii moderne. Ca ambalaj, aluminiul este folosit in fabricarea cutiilor de conserve, de bauturi racoritoare, pentru spray-uri (prin ambalare sub presiune), sub forma de folie protectoare etc.
In anul 2011, conform statisticilor, au fost fabricate, numai pentru bauturi racoritoare, 101.000 de miliarde de cutii din aluminiu, o crestere cu peste jumatate de procent fata de anul 2000. Acest material a inceput sa fie folosit in industria ambalajelor alimentare inca din anii 1960, initial doar pentru sucurile congelate concentrate. In 1961, compania Reynolds Metals Co., din Statele Unite ale Americii, demonstra ca, in general, cumparatorul prefera, in locul cutiilor placate cu tabla de otel, pe cele fabricate din aluminiu. Aceasta constatare a facut ca dezvoltarea si utilizarea comerciala a aluminiului (pentru cutiile de bere si sucuri) sa creasca exponential. Pana in 1963, cutiile de 350 de mililitri erau fabricate pe scara larga si, incepand cu anul 1967, sunt produse si cele de 500 de mililitri, dupa ce companii ca Pepsi si Coca Cola au aderat la aceasta modalitate de a-si vinde produsele.
In anii 1990, odata cu maturarea pietei de consum si cu aparitia sticlelor din plastic, cutiile din aluminiu au inceput sa-si piarda din popularitate. In acest context deloc favorabil pentru ei, producatorii au mizat pe imbunatatirea tehnologiilor de productie, in special pe reducerea greutatii ambalajelor, prin subtierea peretilor recipientelor. Un studiu recent atesta ca, in ultimii zece ani, grosimea peretilor vaselor de ambalaj s-a redus cu pana la 50% din dimensiunea initiala, iar diametrul a fost micsorat de la 57 de milimetri, la 55, respectiv 53 de milimetri. Chiar daca, in prezent, inca se lucreaza la reducerea dimensiunilor, specialistii in domeniu sunt de parere ca, pe viitor, imbunatatirile vor viza alte aspecte, avand in vedere ca cele legate de dimensini au cam fost epuizate. Daca, la inceputul anilor ’80, fiecare companie de bere isi avea propria fabrica de cutii, in anii ‘2000, acestea din urma s-au diminuat drastic, ca si fabricile producatoare de aluminiu, de altfel, desi se pare ca a trecut si vremea PET-urilor, care se bucura de mai mult succes in tarile sarace.
In ianuarie 2011, apare cutia din aluminiu “SuperEnd” – o inovatie semnificativa in ceea ce priveste istoria ambalajelor, fiind deja in uz in cazul anumitor branduri de bere si bauturi racoritoare. Capacul este asezat la un unghi mai mare si este mai usor de desfacut. Producatorii nu au neglijat nici design-ul, cu mare impact asupra consumatorului, cutia folosita, de exemplu, pentru berea Heineken avand forma unui butoias, foarte tentant. Cele mai recente cautari se leaga de realizarea unei cutii de aluminiu, pentru bere, in forma sticlei clasice.
In ultimul timp, unele branduri au inceput sa imbutelieze si apa in cutii din aluminiu, pe langa vechile ambalaje din plastic si sticla. In privinta cutiilor pentru bauturi energizante, tonul a fost dat de catre compania Red Bull, inca din anul 1997. De atunci, piata a crescut considerabil, in prezent existand peste 30 de astfel de branduri noi, doar in 2011, si vanzari ce depasesc fabuloasa suma de 270 de milioane de euro anual.
Dezavantejele folosirii ambalajelor din aluminiu
- Comitetul international “Aluminiu si sanatate” subliniaza (evident), de cate ori are ocazia, ca ambalajele din aluminiu nu numai ca nu prezinta nici un pericol pentru sanatate, dar au o serie de avantaje, precum capacitatea de a se constitui intr-o bariera de netrecut pentru agentii exteriori – microorganisme, umiditate etc. – prezervand, in felul acesta, calitatea alimentelor. De asemenea, in cazul foitei de aluminiu, metalul ar putea trece in hrana numai in conditiile prepararii unor alimente foarte acide sau sarate, la temperaturi inalte, un timp indelungat. Oficialii mai sustin ca infima cantitate de aluminiu care ar putea fi ingerata accidental este eliminata rapid de organism.
- Cu toate acestea, exista trei cai principale care expun organismul uman riscului de a ingera/inhala aluminiul – orala, cutanata si respiratorie. Mai ales in cazul primeia, se poate ca aluminiul (e adevarat, in mici cantitati, dar periculoase) sa migreze din peretii ambalajului, in alimentele continute.
- Nu se recomanda, fiind suspectata ca periculoasa, coacerea alimentelor sub folie de aluminiu, ca si gatitul in vase de teflon uzate (care pot avea un efect similar).
- In privinta deodorantelor, riscul este reprezentat de posibilitatea combinarii ionilor de aluminiu cu ionii altor substante continute de antiperspirant, rezultand clorhidratul de aluminiu, cu potential periculos.
- Odata ingerat, aluminiul se acumuleaza in diferite tesuturi ale corpului uman, incluzand rinichii, creierul, plamanii, ficatul si glanda tiroida. Acest element concureaza, in ceea ce priveste absorbtia, cu calciul, si poate duce la demineralizarea scheletului. De asemenea, poate interfera cu absorbtia zincului si a seleniului. Toxicitatea data de ingerarea constanta a diversilor compusi ai aluminiului poate duce, in timp, la diferite tulburari si deficiente de functionare ale barierei hematoencefalice (care are rolul de a impiedica patrunderea, in creier, a unor substante toxice care pot sa provina din sange), la ulcere stomacale si afectiuni gastrointestinale, poate determina aparitia unor boli grave, precum Parkinson, Alzheimer, dar si hiperactivitate, retard mental si deficiente de invatare la copii, greata, ameteli, constipatie, flatulenta (acumulare excesiva de gaze, in stomac si eliminarea necontrolata a acestora) si o apatie generalizata.
