Ambrozia – nici plantele nu mai sunt ce au fost! De la “ambrozie şi nectar” la “febra fânului” din august

Ambrozia, dacă avem în vedere un context cultural, ne trimite cu gândul la celebra expresie “Ambozie şi nectar”, care aminteşte de lumea fericită, arhetipală, a zeilor din Olimp, pentru care “ambrozia” (din grecescul “ambrotos” – “nemuritor”) era hrana care îi făcea eterni, iar “nectarul”, băutura miraculoasă, un amestec de vin şi miere, cu flori macerate, păstrată în vase mari de lut, cu care se desfătau în lăcaşul lor din cer, ascultând muzica divină a lirei lui Apollo, zeul artelor şi al luminii.

Şi în vechile texte orientale, în Cartea Vedelor, din India antică, de exemplu, există trimiteri la o astfel de hrană, similară cu a zeilor Eladei, numită “soma”, un echivalent pentru ceea ce grecii antici numeau “ambrozie şi nectar”.

În tradiţiile româneşti, “ambrozia şi nectarul” erau lăptişorul de matca şi “păstura” (aceasta din urmă denumind polenul pe care albinele îl depun în faguri şi pe care îl folosesc ca hrană, iarna, sau pentru a astupa crăpăturile stupului).

Foarte cunoscut, ca băutură a zeilor, în timpurile vechi (in urmă cu peste 4 000 de ani), era şi “hidromelul” (mied), preparat din miere, polen, plante aromatice şi apă, un fel de “vin de miere”, foarte parfumat, apreciat şi în spaţiul autohton incă de pe vremea dacilor.

Pornind de la aceste referinţe, s-a păstrat în memoria colectivă, expresia ”ambrozie şi nectar”, cu sens metaforic, făcând trimitere la hrana curata şi sănătoasă, care ajută la armonia fizică şi psihică, o expresie care are şi o conotaţie nostalgică în raport cu vremea în care omul trăia în armonie cu natura şi ocrotit de zei.

Ce este, de fapt, ambrozia?

De-a lungul timpului, s-au emis mai multe păreri în legătură cu ce este “ambrozia”. Hesiod, de exemplu, unul dintre cei mai vechi scriitori ai Greciei (aproximativ secolul al VIII-lea i.Hr.), descria ambrozia ca pe un “ulei divin, cu aromă de trandafir”, în timp ce Homer credea că este adusă din Orient, iar în scrierile post-homerice se consemnează că era folosită de eroi, printre aceştia legendarul Ahile, fiu al lui Zeiţei Thetis şi al muritorului Peleus.

Mai târziu, în secolul al XIX-lea, Georg Friedrich Wilhelm Roscher, istoric şi economist, credea că ambrozia era “mierea sălbatică”. Alţii considerau că este o “sevă vegetală”, asemănătoare cu uleiul de măsline.

Astăzi (prin cine stie ce mutaţie de sens in lucrările de taxonomie), ambrozia este numele unei plante invazive, din familia Asteraceae, supranumită “Otrava zeilor” sau “iarba de paragină”/ “iarba pârloagelor”, care se răspândeşte foarte repede, în numeroase medii – parcele agricole, terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a căilor ferate, pe malul apelor, în parcuri neîngrijite etc.

Botaniştii spun că provine din America, de unde s-a răspândit şi în Europa. Această plantă revine în atenţie în fiecare vară, mai ales în luna august, dat fiind faptul că marea cantitate de polen pe care o produce este responsabilă de declanşarea rinitei alergice sau “febra fânului”, cum i se spune în limbaj popular. Ambrozia este şi o ameninţare pentru agricultură (deoarece diverse culturi îşi pot pierde randamentul din pricina acesteia) şi pentru biodiversitate, de aceea trebuie eradicată.

Această plantă, care preferă solurile nisipoase şi sărace în apă, poate să ajungă până la 150 centimetri înălţime şi poate face peste 60 000 de seminţe care îşi păstrează puterea de germinaţie şi 20 de ani. Mai ales în verile secetoase, de le mijlocul lunii iulie, până la sfârşitul lunii septembrie, polenul este dus de vânt la mari distanţe.

“Otrava zeilor” şi “febra fânului”

Ambrozia este foarte periculoasă pentru sănătate, în special pentru persoanele alergice, deoarece este o plantă toxică, responsabilă de declanşarea rinitei alergice (“febra fânului”). În România, peste o jumătate de milion de oameni (din datele oficiale), de la copii cu vârste foarte mici (sub un an), până la persoane adulte, prezintă această sensibilitate la polenul de ambrozie, care poate avea efecte foarte grave.

Este de ajuns expunerea la o concentraţie de 30 de grăunciori de polen/metru cub sau chiar mai puţin, pentru a se manifesta o reacţie alergică. Medicii spun că, în cele mai multe cazuri, alergia la ambrozie se manifestă ca rinoconjunctivită, care, în timp, se poate transforma în astm.

În astfel de cazuri, organismul interpretează alergenii (polenul) ca pe corpi străini şi amplifică răspunsul imun, aşa cum se întâmplă şi în lupta cu infecţiile bacteriene sau cu virusurile, ceea ce explică simptomele asemănătoare cu ale răcelii.

Principalele simptome ale “febrei fânului”, în special în lunile august şi septembrie, sunt: strănut, obstrucţie nazală, urticarie, congestie oculară, lăcrimare, dificultăţi în respiraţie, înfundarea urechilor, senzaţia de tensiune în ureche, cefalee etc.

Cea mai gravă reacţie alergică la ambrozie este şocul anafilactic (o reacţie alergică severă), care reprezintă o urgenţă medicală, deoarece se produce în timp foarte scurt şi are nevoie de tratament specific.

Persoanele care prezintă o astfel de sensibilitate trebuie să evite expunerea la polenul de ambrozie, să reducă timpul petrecut în aer liber, mai ales în perioadele în care polenul de ambrozie se răspândeşte în cantităţi mari în aer (a doua parte a verii), să aerisească încăperile seara sau noaptea, să apeleze, eventual, în interior, la aparate de aer condiţionat cu filtru. Fitoterapeuţii recomandă ceaiul de salvie, de coada-şoricelului, de “Trei fraţi pătaţi”, băut dimineaţa, pe stomacul gol, pentru ameliorarea simptomalogiei alergice sezoniere.

Cum poate fi distrusă ambrozia?

În România, începând cu anul 2018, există o lege (Legea nr. 62/2018) pentru a combate ambrozia, prin care autorităţile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sunt obligate să verifice, în fiecare an, terenurile şi să identifice proprietarii terenurilor unde există focare de infestare, pentru a-i obliga să efectueze lucrări de distrugere a acestei buruieni., până la data de 30 iunie. Nerespectarea acestor prevederi este sancţionată, potrivit legii, cu avertisment sau, după caz, cu amendă contravenţională.

De regulă, pentru a împiedica răspândirea acestei buruieni, este necesar ca ambrozia să fie cosită manual sau cu diverse alte echipamente de tuns iarba cât mai aproape de sol, astfel încât să fie distruse toate ramificaţiile plantei. Se pot folosi şi erbicide, începând din primăvară, când planta ajunge al 10 -15 centimetri şi poate fi recunoscută cu uşurinţă. Astfel de lucrări trebuie făcute în fiecare an, până la eradicarea buruienii.