In perioada aparitiei primilor amfibieni, unul dintre aceste animale care s-au adaptat foarte bine la viata terestra este amfibianul Cacops, care a trait in urma cu 290 de milioane de ani. Fosilele acestuia au fost descoperite pentru prima data in anul 1910, de catre paleontologul Samuel Wendell Williston, in Europa.
Spre deosebire de alti amfibieni, acesta are un corp ingust, iar in lungime masoara doar 50 de centimetri. Cu toate acestea este masiv, iar membrele sale indepartate sunt foarte puternice.
Hrana amfibianului Cacops este formata din insecte, pesti si amfibieni mici si traia in mlastini sau in lunci din zonele inalte. O caracteristica importanta a acestui amfibian o reprezinta placile osoase, care acopereau o parte a spatelui.
Acestea nu erau incastrate in coloana vertebrala si au fost privite de oamenii de stiinta precum o adaptare impotriva atacurilor venite din partea unor pradatori. De asemenea, aceste placi care il protejau erau usoare.
O alta caracteristica specifica amfibianului Cacops consta in creasta mica, care se intindea pe linia mediana a spatelui, de la gat spre coada. Craniul era foarte solid, iar coada era scurta. Datorita fantelor urechilor extrem de late, care semanau cu niste orificii craniene, s-a descoperit ca avea timpanele foarte bine dezvoltate, sugerand ca s-a adaptat foarte bine la viata terestra, de munte.
El avea si o acuitate vizuale foarte buna, avand doua orbite mari, care erau gazduite de craniu.
Datorita auzului si vederii foarte bune a amfibianului Cacops, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca era animal de noapte, care s-au acomodat foarte bine conditiilor de trai existente in mediul terestru, preferand sa evite caldura soarelui, cat si pe ceilalti pradatori.
Asemeni altor amfibieni, si acesta reprezinta o veriga importanta pentru a intelege mai bine modul cum au aparut si au trait aceste animale.
