Amicus Plato, sed magis amica veritas este o celebră expresie latinească, însemnând “Platon îmi este prieten, dar mai prieten îmi este adevărul”. Această expresie a fost consemnată, pentru prima dată, de către Ammonios Saccas, un filosof grec, din secolul al III-lea, în lucrarea “Viaţa lui Aristotel”.
Adagiul “Amicus Plato, sed magis amica veritas” este, de fapt, o parafrază a unui text aristotelic, din “Etica nicomahică” (Nicomachean Ethics), scris în jurul anului 350 i.Hr. şi ale cărui teme sunt virtutea, binele, fericirea şi adevărul. “Etica nicomahică” începe cu afirmarea ideii că există, în mod firesc, diferenţe de opinie despre ceea ce înseamnă “binele” pentru oameni, iar aceste diferenţe trebuie lămurite.
Într-un astfel de context, Aristotel, discipol al lui Platon, spune că: “Dacă şi prietenia şi adevărul ne sunt dragi, trebuie totuşi să dăm mai multă greutate adevărului”. Pornind de la această afirmaţie, câteva secole mai târziu, filosoful Ammonios Saccas consemnează spusele lui Aristotel în forma: “Amicus Plato, sed magis amica veritas”, care, în timp, a devenit foarte cunoscută şi asimilată în mentalul colectiv.
Sensul expresiei este că nu e de ajuns ca o idee, o opinie, o teorie să fie confirmate de autoritatea şi renumele unei personalităţi (precum Platon, de exemplu), ci trebuie să se întemeieze întotdeauna pe adevăr. Altfel spus, argumentul autorităţii (argumentum ad verecundiam), un tip de argument logic care decurge din autoritatea sursei (Magister dixit), nu este de suficient.
În timp, expresia “Amicus Plato, sed magis amica veritas” ( “Îmi este prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”) a fost valorificată în diverse feluri. Scriitorul Miguel de Cervantes, de pildă, pune aceste cuvinte într-o replică a personajului său, Don Quijote de La Mancha.
O reformulare anti-platoniciană îi aparţine lui Alfred Tarski, filosof polonez: “Inimicus Plato, sed magis inimica falsitas” (“Platon este duşmanul meu, dar eroarea/falsitatea este un duşman şi mai mare”).
Ludovic al XVIII-lea, regele Franţei (1814, 1815-1824) a adaptat şi el adagiul latin in forma: “Amicus Platon, sed magis amica Natio” (“Platon este prietenul meu, dar Naţiunea (franceză) îmi este un prieten şi mai apropiat”).
Aşadar, “Amicus Plato, sed magis amica veritas” este, şi astăzi, o pledoarie concentrată, în formularea specifică unui adagiu, pentru adevăr, ca valoare umană, cu caracter formator.
