Și rai al bicicliștilor, desigur. Pe cât de mulți bicicliști sunt, pe atât de urâte sunt bicicletele. Cele mai multe dintre ele.
Dintre toate lucrurile pe care mă așteptam să le întâlnesc, să le trăiesc și să le descopăr la Amsterdam, în vizita pe care am făcut-o, de curând, la începutul lunii mai, cred că acesta e singurul aspect care m-a dezamăgit, care mi-a lăsat așa, un gust amar și o tristețe în suflet. Sunt biciclistă și iubesc bicicletele. Bicicletele de oraș, în mod special, frumoase, comode și… întreținute. M-a durut sufletul, la începutul acestei luni, plimbându-mă prin Amsterdamul plin, dar plin ochi cu biciclete. Mi s-a părut extrem de trist faptul că într-o lume cu infrastructură absolut genială pentru bicicliști, bicicletele să fie atât de… urâte. Dezolant de vechi, rablăgite, ruginite și totuși funcționale.
Desigur, cunosc perfect explicația acestui lucru și chiar dacă îmi pare logică, nu e, din punctul meu de vedere, mai ușor acceptabilă. La Amsterdam, sunt milioane de biciclete. Mai multe decât oriunde în lumea asta. În nici un alt oraș, nu există o concentrație atât de puternică de biciclete pe metru pătrat. Și-s vechi și urâte și triste, pentru că oamenii nu investesc în ele, din cauza furturilor. Se spune chiar că, în Olanda, există mai multe biciclete decât populație, dat fiind faptul că foarte mulți oameni au acasă o bicicletă frumoasă, cochetă, întreținută, pe care-o folosesc în plimbări scurte, și-n oraș au bicicleta uzuală, de duzină, doar un fel de cadru metalic, fără culoare sau detalii, pe două roți puse în mișcare de pedale.
E dezolant, sincer vă spun. Să te bucuri că ești într-o lume în care pedalatul e ceva mai mult decât firesc, că mersul pe bicicletă e o normalitate pe care orice suflet de biciclist și-o dorește, că pietonii, și mașinile, și biciclete și toate celelalte mijloace de transport reușesc să aibă loc în infrastructură și traficul, deși oraș european extrem de plin și aglomerat, e unul suficient de relaxat încât să nu te simți sufocat. Și-n același timp, să te plimbi pe străduțele cochetele ale Amsterdamului, așa cum am făcut eu, și să râzi cu un ochi, în timp ce plângi cu celălalt. Să tânjești după biciclete frumoase asortate cu doamne la fel de frumoase, după biciclete de-alea cu clasă, elegante și cochete, așa cum știai că sunt bicicletele olandeze. Să vii dintr-o țară în care e un lux să ai o bicicletă olandeză care, pe marginea canalelor din Amsterdam, e aproape un gunoi.
Așa m-am simțit eu la Amsterdam, printre miile de biciclete legate – cu niște lanțuri grele și dezgustătoare – la fiecare metru de stradă, la fiecare gard, la fiecare pod, absolut peste tot. Lanțurile acelea masive nu fac decât să intensifice tristețea aceasta a lucrurilor care nu-s la locul lor, care nu-s așa cum ar trebui. De ce? De ce, într-o lume în care bicicletele sunt atât de accesibile și ieftine, se fură atât de mult? De ce trebuie să folosești o bicicletă veche, uzată și care arată exact ca o ruină, doar de teama hoților? Am văzut atât de multe biciclete descompuse (da, chiar acest cuvânt voiam să-l folosesc) din care-au rămas ba o jumătate de cadru, ba doar o roată. Chiar să se fure orice? Nu-mi dau seama exact însă bănuiesc că cei care fură bicicletele sunt cei veniți din alte părți, care vor să facă bani din asta…
Altfel, din alt punct de vedere, mai senin, mi-au plăcut mult cargo-urile, ceea ce nu-i o priveliște chiar obișnuită la noi. Oameni de toate felurile folosesc bicicleta și se simt în largul lor făcând-o. Familii cu copii mici, câte doi, trei, într-un cargo, oameni cu câini în coșurile de bicicletă, totul e firesc la Amsterdam. Știu că această cultură a mersului pe bicicletă nu s-a produs nici la ei peste noapte, că infrastructura a necesitat timp, că oamenii s-au învățat, de-a lungul anilor, să prefere bicicleta, în loc de mașini… dar nu pot să nu mă întreb dacă, chiar în decurs de 50 de ani, să zicem, noi, România, avem o șansă să ajungem la un astfel de nivel. Sau ce-ar trebui să se întâmple ca să ne dorim cu adevărat să schimbăm ceva. Știu perfect că lucrurile se mișcă pas cu pas, dar tot mi se pare încet și puțin eficient.
Dincolo de Amsterdam, Olanda e puțin diferită. Și biciclete, în ton. Să pedalezi printre localități mici și cochete, de-a lungul canalelor, prin păduri și pe drumuri întinse, relaxat, fără să îți faci griji de mașinile care te claxonează din spate, doar așa, de dragul de-a te perturba sau agasa, să poți să te bucuri și de mersul pe bicicletă, și de peisaje sau de oamenii care te însoțesc, e un fel de senzație de lux, de confort sporit, cam ca și cum te-ai duce, dintr-o dată, tu, cel obișnuit cu hosteluri, la un resort de 5 stele. Așa m-am simțit și eu, așa m-am bucurat de Olanda ciclistă, de bicicleta mea închiriată – o lady cu șa comodă și ghidon generos – pe drumul făcut de la Haarlem la câmpurile de lalele, contorizând cam 70 de km (de pistă) într-o zi.
Să închiriezi o bicicletă costă aproximativ 10 euro pentru o zi, asta însemnând că iei bicicleta dimineața și trebuie să o returnezi înainte de ora de închidere, cam 18 seara. Bicicleta pe care-am pedalat-o eu a costat mai mult, 17.5 euro, dar n-a fost una chiar de duzină și-am avut-o 24 de ore, de dimineața până a doua zi dimineața, ceea ce-a fost de folos, având în vedere că eram pe bicicletă și aproape la miezul nopții. Bicicletele se găsesc la punctele de închiriere presărate cam la tot pasul, la hoteluri și pensiuni, în campinguri deci asta chiar nu e o problemă. Adevărul e că o vizită în Olanda are un farmec aparte din șaua unei biciclete. Poate că nu-i foarte la îndemână să pedalezi prin Amsterdamul aglomerat, unde trebuie să fii atent în toate părțile, ca bicicliștii să nu te ia pe sus – aspect care, iubitoare de biciclete și obișnuită cu ele fiind, pe mine nu m-a deranjat absolut deloc – și poate deveni mai mult obositor decât relaxant și plăcut, însă nu-i niciun motiv pentru care o vizită la periferii, sau prin locații mai puțin aglomerate ale Olandei nu s-ar face cu o bicicletă.
E o experiență care merită încercată chiar dacă nu sunteți bicicliști în viața de zi cu zi, vă sfătuiesc să nu ratați să pedalați o bicicletă în Olanda. Iar eu am să revin curând cu un articol despre Amsterdam-ul de dincolo de biciclete, cel al canalelor, al obiectivelor turistice și-al unei libertăți care-i obligatoriu să fie asumată.
