La ora actuala, in agricultura lumii, se folosesc in jur de 30 de milioane de tractoare, peste 400 de milioane de tarani apeleaza la animale de tractiune si mai mult de un miliard de tarani lucreaza pamantul cu propriile maini. Asadar, este o falsa perceptie ca, la inceputul mileniului al III-lea, agricultura este, in mare masura, mecanizata (fapt valabil numai pentru tarile dezvoltate) si ca metodele empirice de cultivare a pamantului tin de vremuri demult apuse. Mai mult, criza resurselor energetice, efectul incalzirii globale, generat de emisia de gaze, aduc din nou, in atentia specialistilor, posibilitatea intoarcerii la metodele agriculturii traditionale, implicit la folosirea animalelor de tractiune, desi, de-a lungul secolelor, oamenii au pierdut mult din experienta si intelepciunea inaintasilor.
Calul de tractiune este o prezenta constanta in istoria umanitatii si a contribuit esential la dezvoltarea agricola si industriala, pana pe la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Originea sa se afla in regiunile vestice si nordice ale Europei, unde caii salbatici (stramosii celor de astazi) s-au adaptat la climatul rece si umed, devenind animale robuste si deosebit de rezistente. Inca din antichitate, oamenii au facut diferenta intre calul de tractiune, docil si puternic, si cel de echitatie, mult mai rapid si energic. Paradoxal, dupa ce acest animal l-a ajutat pe om secole de-a randul, la cele mai dificile munci, dupa ce, in marile orase, trasurile, postalioanele, primele tramvaie nu ar fi putut functiona daca nu erau trase de cai, dupa ce, in razboaie, a servit artileria grea, calul de tractiune nu a mai prezentat mare interes si omul, nerecunoscator, nu a gasit alta solutie decat sa „scape” de acest minunat animal, ducandu-l la abatoare, pentru a-i comercializa carnea.
O asemenea atitudine a inceput sa fie reconsiderata abia in anii ´90 ai secolului trecut, cand, in multe parti ale lumii, crescatorii de cai au inceput sa inmulteasca exemplarele de cai de tractiune, care sa poata fi folositi in turismul rural, in exploatarile forestiere, in intretinerea spatiilor verzi, in plimbarile de placere, cu mijloace de transport traditionale, sau in competitiile sportive. In agricultura, astazi, calul de tractiune a reaparut, in principal, pentru trei activitati de baza – in viticultura (pentru intretinerea podgoriilor in sistem ecologic), in gradinarit (la arat, pentru ca nu taseaza solul si nu polueaza) si pentru transport (al lemnului, al recoltelor, al altor materiale), pe teren accidentat.
Boul este un animal de tractiune folosit de om, ca si calul, din cele mai vechi timpuri. Se estimeaza ca a fost domesticit si utilizat in agricultura incepand cu mileniul al IV-lea i.Hr., in zonele fertile din Mesopotamia, de unde s-a raspandit in Europa, in Asia si in Egipt. Boul este foarte puternic si mai lent in miscari decat calul, ceea ce permite un mai bun control al atelajului (plug, caruta). Vacile sunt folosite si ele la tractiune, dar au nevoi nutritive mai mari, pentru o buna productie de lapte si pentru a-si creste viteii. Pentru muncile agricole, boul este folosit, si in prezent, in multe tari din Africa sub-sahariana si din sudul Asiei, in special in India, pentru intretinerea culturilor de bumbac, orez si grau.
Magarul domestic (Equus asinus) este urmasul magarului salbatic din Africa (Equus africanus), in timp, selectionandu-se diverse rase. In privinta numelui popular, este interesant ca, in toate limbile latine („asino” in italiana, „asno”, in spaniola si portugheza, „ane”, in franceza), cu exceptia limbii romane, acesta a derivat din latinescul „asinus”, care, la randul lui, provine din sumerianul „anshu”. In romana, etimologia cuvantului „magar” se afla, probabil, in albanezul „magare” (dar si aceasta origine este incerta). Magarul este usor de recunoscut dupa urechile lungi, adaptare la viata in desert, de unde provine, unde ii serveau pentru a se racori.
Spre deosebire de celelalte animale din familia Ecvideelor (Equidae), magarul nu are a cincea vertebra lombara, iar copitele sunt mai mici,mai dure si mai verticale decat ale calului, de aceea nu este nevoie sa fie potcovit. Blana poate sa fie neagra, alba sau gri, in cazul din urma putandu-se observa, pe spate, „Crucea Sfantului Andrei”. Magarul este un animal de tractiune inteligent, agil, rapid (poate merge cu 5 km/ora), dar are nevoie sa bea cel putin 40 de litri de apa pe zi. In afara de faptul ca le-a fost (si inca le mai este) de folos oamenilor, in activitatile zilnice, magarului i s-a asociat si o bogata simbolistica, fiind venerat, de exemplu, de egipteni, care il considera o intruchipare a zeului Seth, iar crestinii il pretuiesc pentru ca este animalul care l-a purtat pe Iisus.
In functie de zonele geografice, mai exista si alte animale de tractiune, precum camila, dromaderul (specifice Asiei, Africii si Australiei), unde sunt folosite pentru transportul oamenilor si al marfurilor, in caravane, data fiind rezistenta lor la efort, elefantul (deosebit de apreciat pentru inteligenta, memoria si forta sa), catarul (o incrucisare intre cal si magar, util oamenilor din zonele muntoase, pentru ca se deplaseaza, cu usurinta, pe terenuri accidentate), renul (domesticit, cu peste o mie de ani i.Hr., in regiunile nordice, inghetate – Scandinavia, Groenlanda, Alaska, Canada – unde serveste ca animal de tractiune), cainii de atelaj, in primul rand Husky de Alaska, dar si Malamutul, Hasky siberian (folositi, in aceleasi zone reci, la trasul saniilor, si care sunt antrenati sa parcurga 8-100 de kilometri, intr-o singura zi), zebu ( bourul), in India, unul dintre primele bovine domesticite, foarte puternic, care si astazi poate fi vazut pe strazile marilor orase indiene, ca animal de tractiune.
Este un fapt cert ca animale de tractiune exista in toate partile lumii si ca acestea sunt un ajutor de nadejde al oamenilor, pentru securitatea alimentara a micilor gospodarii agricole sau ca adjuvanti ai agriculturii mecanizate. In timp ce mai toate guvernele se preocupa de modernizare, industrializare, urbanizare, comunitati intregi din America, Asia, Africa, Australia redescopera beneficiile agriculturii traditionale, ecologice, creeaza retele nationale, fac schimburi de experienta, intocmesc strategii pe termen lung, atrag finantari private, pentru un viitor mai curat, pentru o alimentatie mai sanatoasa, in spiritul respectului fata de natura care ne-a daruit totul, dar pe care oamenii nu stiu sau nu mai vor sa o protejeze.
