Cum sunt anotimpurile de pe alte planete in comparatie cu cele de pe Pamant? Planetele ca Mercur, Venus si Jupiter, care au o inclinare axiala de aproape 0 sau 180 de grade (inclinarea axei de rotatie la miscarea orbitala), astfel incat axa lor de rotatie este perpendiculara pe orbita lor, nu au anotimpuri. Planetele ca Marte, Saturn si Neptun, care au o inclinare axiala asemanatoare cu cea a Pamantului, au anotimpuri similare cu cele de pe planeta noastra. Diferenta este ca acele planete, fiind mai departate de soare, au anotimpuri mai lungi si mai reci decat pe Pamant. Uranus, care au o inclinare axiala de 90 de grade, astfel incat se roteste pe o parte si unul dintre poli este indreptat catre soare pentru o perioada lunga de timp, are anotimpuri extreme (chiar si ecuatorul planetei se confrunta cu variatii considerabile de temperatura).
Planete fara inclinare axiala
Daca o planeta nu are inclinare axiala, nu are anotimpuri. In orice parte a planetei, soarele rasare pentru jumatate de zi, iar restul jumatatii zilei este noapte. La poli, soarele inconjoara orizontul pentru totdeauna. La ecuator, soarele se ridica vertical din punctul estic al orizontului, trece direct pe deasupra si apoi coboara vertical in punctul vestic al orizontului. La latitudinile medii, soarele se ridica tot din punctul estic al orizontului, insa la un unghi fata de verticala egal cu latitudinea observatorului, iar apoi coboara in punctul vestic al orizontului la acelasi unghi.
Deoarece soarele urmeaza acelasi drum in fiecare zi, orice loc de pe planeta primeste aceeasi cantitate de energie solara in fiecare zi. Totusi, acest lucru nu inseamna ca nu exista variatii de temperatura pe planeta. Inca exista variatii zi/noapte, variatii ale zonelor climatice si variatii zilnice sau saptamanale datorate schimbarilor legate de straturile de nori (presupunand ca exista nori). De exemplu, pe Mercur, pot fi pana la 426 de grade Celsius la ecuator dupa-amiaza devreme (la aproximativ 7 saptamani terestre dupa rasaritul soarelui), si aproximativ zero grade Celsius in apropierea Polului. Daca ai sta in lumina soarelui in apropierea Polului, ti-ar fi foarte cald (aproape la fel de cald ca si cum ai fi la ecuator), insa la umbra, unde numai lumina reflectata de stancile inconjuratoare te-ar incalzi, ar fi destul de frig (de fapt, in unele cratere temperaturile pot ajunge pana aproape de zero absolut)
Inclinare axiala similara cu a Pamantului si inclinare axiala extrema
In cazul planetelor care au aceeasi inclinare axiala ca Pamantul, anotimpurile ar fi asemanatoare, lasand la o parte diferentele datorate distantei fata de soare. Prin urmare, Marte, care are o inclinare axiala similara cu cea a Pamantului, are aceleasi modificari sezoniere ca si planeta noastra. Insa, deoarece Marte se afla mai departe de soare decat Pamantul, anotimpurile sale sunt mai reci decat ale noastre si, din cauza ca orbita sa mai mare determina o perioada orbitala mai lunga, anotimpurile sunt si mai lungi.
Pe Pamant, la poli, exista anotimpuri extreme, deoarece jumatate din an este zi si cealalta jumatate este noapte, insa niciodata nu se face foarte cald, deoarece soarele se afla mereu destul de jos pe cer. La ecuator, abia daca exista anotimpuri si este mereu cald, deoarece soarele se afla sus pe cer jumatate din zi (in fiecare zi) si incalzeste pamantul la fel de tare in fiecare zi. Totusi, in cazul planetelor cu o inclinare axiala extrema, pe masura ce soarele se deplaseaza catre nord, acesta se ridica tot mai sus, iar pe Uranus soarele poate sta in acea pozitie ani la rand (jumatatea de “an” in care soarele se afla sus pe cer este de 42 de ani terestri). Astfel, vremea este mult mai calduroasa decat ar fi vreodata la noi, la ecuator. In acelasi timp, la ecuator, soarele se afla mai jos pe cer (soarele fiind mai apropiat de Polul Nord ceresc), oferind doar 1/10 din caldura pe care o ofera polului.
Recapitulare
Deci, pe planetele care nu au o inclinare axiala, nu exista variatii sezoniere – doar variatii zi/noapte si variatii ale zonelor climatice. Pe planetele cu inclinari axiale similare cu ale planetei noastre, anotimpurile ar putea fi mai calduroase si mai scurte daca acestea s-ar afla mai aproape de soare (insa nu exista asemenea planete), sau mai reci si mai lungi daca planetele s-ar afla mai departe de soare (asa cum este si cazul in sistemul nostru solar). Totusi, in acest caz anotimpurile sunt asemanatoare – adica, la ecuator nu prea poate fi vorba de anotimpuri, la poli anotimpurile sunt extreme si intotdeauna arctice, iar la latitudinile medii exista anotimpuri de mijloc, asa cum suntem si noi obisnuiti. In cazul planetelor cu inclinari axiale extreme, polii pot deveni mai caldurosi decat ecuatorul, iar ecuatorul poate deveni mai rece decat polii. Desigur ca planetele cu o asemenea inclinare axiala nu depasesc niciodata temperatura de -148 de grade Celsius, prin urmare, notiunile de “mai cald” si “mai rece” nu prea au sens, dar variatiile sunt reale.