Zona Cotroceni, din Bucureşti, a început să se dezvolte aproximativ cu un secol în urmă după ce, pe tronul României, a venit Regele Carol I, pentru care s-a construit Palatul Regal, astăzi reşedinţa Preşedintelui statului român.
Primul document care atestă existenţa satului şi a moşiei Cotroceni datează de la 1614 şi este un act de vânzare-cumpărare, un hrisov domnesc. Se pare că, pe Dealul Cotrocenilor (a “cotroci”, în limba română veche, înseamnă “ a se ascunde”) , înconjurat de Pădurea Vlăsiei, se ridicase un schit de călugări. În timpul lui Mihai Viteazul, locul devine proprietate domnească.
Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, domnitorul Şerban Cantacuzino cumpără şi alte terenuri din zonă, ridicând aici Mănăstirea Cotroceni şi un întreg complex monahal, cu chilii pentru călugării greci care aveau în grijă lăcaşul de cult (mănăstirea fusese închinată Muntelui Athos), clopotniţa, clădirea destinată stareţului şi, mai târziu, Palatul Domnesc.
Dacă mănăstirea este construită în stilul Bisericii Episcopale de la Curtea de Argeş, Palatul Domnesc este o bijuterie arhitecturală în stil baroc. Domnitor luminat, cărturar, Şerban Cantacuzino înfiinţează la Cotroceni şi o tipografie, de care se leagă apariţia primei traduceri integrale în limba română a Bibliei –“Biblia de la Bucureşti”, 1688.
Ulterior, şi alţi domnitori, precum Barbu Ştirbei (cel care amenajează Grădina Cotroceni), Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza au avut în grijă această reşedinţă. Tudor Vladimirescu, în 1821, şi-a aşezat aici tabăra militară şi comandamentul. La Cotroceni, s-a semnat, în 1918, “Pacea de la Bucureşti” (Tratatul de pace cu Puterile Centrale).
În 1984, sub pretextul urbanizării zonei, dictatorul Ceauşescu ordona demolarea acestui nepreţuit monument istoric, Mănăstirea Cotroceni, aşa cum procedase în nenumărate alte rânduri şi cu alte edificii de cult.
În 1888, Paul Gottereau, arhitect francez, este chemat să conceapă planul Palatului Cotroceni pentru regele Carol I, în cadrul aceluiaşi ansamblu arhitectural. La cutremurul din 1977, mare parte din această construcţie a fost afectată (în timp ce cele mai vechi au rezistat), motiv pentru care au fost necesare alte lucrări de reconstrucţie şi consolidare. După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Palatul Cotroceni a fost renovat sub îndrumarea arhitectului Grigore Cerchez, aici avându-şi reşedinţa regală Ferdinand I şi regina Maria.
Ca ansamblu arhitectural, Cotroceniul este inconfundabil şi de o valoare istorică remarcabilă. În timp, în jurul Palatului s-au refăcut şi s-au adăugat tot felul de construcţii: pivniţele domneşti, un foişor, manejul, Azilul Elena Doamna (este vorba de Elena Cuza care a înfiinţat azilul pentru fetele orfane), serele, o capelă (pictată de Gheorghe Tătărescu), o imensă grădină, cu o casă amerindiană în mijloc (o parte a acestei grădini este, astăzi, Grădina Botanică, situată vizavi de Palatul Cotroceni).
Muzeul Naţional Cotroceni , amenajat, din 1991, în aripa veche a palatului, cuprinde mai multe colecţii: de icoane pe lemn, de pictură românească, de pictură universală, sculptură, ceramică, sticlă, gravuri, medalii, mobilier, stampe japoneze etc.
Regina Maria, cu un gust artistic desăvârşit, a contribuit esenţial la achiziţionarea multora dintre piesele care sunt expuse astăzi în muzeu. Printre acestea, se află, de exemplu, o colecţie Art Nouveau (direcţie artistică de la începutul secolului XX), care cuprinde obiecte de sticlă realizate în atelierele lui Emile Galle, de la Nancy (Franţa) – casete de sticlă de Boemia, vaze, servicii de cristal – dar şi mobilier, grafică şi pictură.
În Palatul Cotroceni, intrarea se face prin Holul de onoare, realizat în stil neoclasic, după care, pe o scară somptuoasă se ajunge la etaj, unde se află mai multe saloane, biblioteca şi cabinetul regelui.
Sufrageria a fost decorată, iniţial, după dorinţa regelui Carol I, în stilul renaşterii germane, cu mobilier adus de la Munchen şi Hamburg. Câţiva ani mai târziu, regina Maria a regândit acest interior şi a conceput design-ul pentru masa imensă, în jurul căreia sunt douăzeci şi patru de scaune (“Masa regelui Arthur”) şi pentru alte piese de mobilier.
În continuarea sufrageriei, vine “Salonul alb”, un spaţiu destinat recepţiilor, amenajat de arhitectul Grigore Cerchez, după sugestiile Reginei Maria. Tot ei i se datorează şi “Salonul florilor”, o încăpere cu vitralii, în care sunt expuse diferite obiecte cu motive florale. Pentru Salonul de vânătoare, regele Ferdinand a achiziţionat, în mod special, arme de la producători vestiţi din epocă.
La etajul al doilea, se află un apartament Biedenmayer, un salon oriental, cu piese din porţelan şi bronz, loc care a avut mai multe destinaţii, de sală pentru învăţat a prințeselor sau atelier de pictură. Apartamentul regal este foarte simplu, chiar sobru, cu un pat imens şi cu şemineu.
Alte încăperi sunt amenajate în diverse stiluri: Apartamentul francez, Salonul Henric al II-lea, Salonul Ludovic al XVI-lea etc. Salonul norvegian trădează, din nou, dorinţa reginei Maria de a crea interioare după propriul gust, cu atât mai mult cu cât mărturiseşte, în Memoriile sale, că simţea nevoia să reconstituie o anumită atmosferă care să-i amintească de ceea ce însemnase altădată, pentru ea, acasă.
În prezent, reşedinţa prezidenţială este amenajată într-o aripă mai nouă a Palatului Cotroceni. Cea mai spectaculoasă încăpere este Sala Unirii, cu multe coloane şi pereţi din marmură, cu un vitraliu impresionant, în care sunt redate scene din istoria românească. Aici, au loc recepţiile oferite de Preşedintele României.
Pentru cei care vor să viziteze Ansamblul Cotroceni, este bine de ştiut că Muzeul se poate vizita zilnic, de marţi până duminică, între orele 9.30 şi 17.30, iar luni numai pe bază de programare. Palatul, o vreme, a putut fi văzut cu ocazia “zilelor porţilor deschise”, în prezent fiind incertă această posibilitate. În schimb, poate fi vizitată, fără taxă de intrare, Biserica de la Cotroceni, refăcută în locul celei dărâmate de Ceauşescu.
Cotroceniul a evoluat de-a lungul secolelor, fiind inițial un loc ascuns (”cotroci”), ideal pentru edificarea unui schit înconjurat de pădurea Vlăsiei. Această ascundere naturală a oferit un refugiu perfect pentru călugări, dar și pentru personalitățile regale care au căutat liniștea departe de agitația urbană.