Ansamblul fostei Mănăstiri Vizantea se află în satul Vizantea Răzească, comuna Vizantea din judeţul Vrancea. Accesul este posibil de pe drumul naţional care leagă Focşani de Tulnici sau pe drumul ce leagă Tisita de Soveja.

Ansamblul fostei Mănăstiri Vizantea este inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Vrancea, importanța sa fiind locală. Este alcătuit din biserica „Înălţarea Sfintei Cruci”, clopotniţă şi câteva fragmente din ceea ce era zidul de incintă.

Începuturile Mănăstirii Vizantea nu sunt foarte certe. Unii istorici spun că ar fi fost ridicată de Petru Şchiopul, în timp ce alţii sunt de părere că a fost una dintre ctitoriile lui Ieremia Movilă şi ale soţiei sale, Elisabeta. Cei doi apar în pomelnicul mănăstirii, însă nu scrie clar dacă ei au fost cei care au ridicat-o. Nici provenienţa numelui nu este foarte sigură: unii spun că ar fi fost numită după sat, iar alţii spun că numele este o amintire a Bizanţului.

La început, biserica din cadrul Ansamblului fostei Mănăstiri Vizantea a fost ridicată din lemn şi se spune că cel care a construit-o a fost Ştefan Tomșa. Temeliile vechii biserici, realizată din lemn de stejar, încă se pot vedea în curtea ansamblului. În anul 1777, mănăstirea a devenit metoc al Mănăstirii Grigoriu de pe Muntele Athos. Imediat după acest eveniment, călugării greci au ridicat o biserică de piatră, mai puternică.

Biserica şi ansamblul au trecut prin mai multe evenimente nefaste. După ce a fost aprobată legea secularizării averilor mănăstireşti, mănăstirea a fost desfiinţată. Biserica a devenit biserică de parohie, iar banii strânşi de călugărul grec ce avea grijă de mănăstire au fost donaţi lăcaşurilor religioase din Grecia. În anul 1916, fosta mănăstire a trecut din nou printr-o perioadă grea, după ce trupele germane au incendiat-o. Nu a fost deloc uşor nici în timpul comuniştilor, însă ansamblul a reuşit să rămână în picioare.

Citește și:  Bustul lui Al. Ioan Cuza din Corabia : Obiective turistice Olt

Biserica mare din Ansamblul fostei Mănăstiri Vizantea a fost construită în stil bizantin, având planul în formă de cruce. Dimensiunile sale nu sunt atât de mari ca alte lăcaşuri religioase, însă este suficient pentru cei din sat. Turla bisericii, construită odată cu lăcaşul, s-a prăbuşit în urma cutremurului din 1940, iar cea de acum a fost ridicată de credincioşii din comună. Biserica nu a fost niciodată pictată în frescă, deoarece călugării greci au fost nevoiţi să o părăsească înainte să facă acest lucru.

Clopotniţa din cadrul Ansamblului fostei Mănăstiri Vizantea este din lemn, se află deasupra intrării, are formă de hexagon şi o înălţime de opt metri. Zidul de incintă a avut formă pentagonală şi avea patru metri înălţime şi un metru grosime. Astăzi, au mai rămas doar câteva fragmente vizibile. Intrararea în ansamblu se face prin turnul de poartă, din care s-au conservat arcul din cărămidă şi zidurile laterale, realizate din pietre de râu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.