Antarctica, paradisul înghețat

Când ne gândim la cel mai friguros loc de pe terra, în mod sigur, ne oprim la Antarctica. Cel mai izolat continent de pe pământ și unul plin de incongruențe. Deosebit de frumos, neatins de om, dar extrem de neospitalier. E locul cel mai bătut de vânturi, cel mai rece de pe pământ, dar e extraordinar de delicat și sensibil.

Antartica, un loc deosebit de frumos, dar extrem de neospitalier

Aici, cad mai puține precipitații decât pe orice alt continent, dar gheața de pe acest continent reprezintă 70% din rezerva de apa potabilă a planetei. Având o grosime medie de aproximativ 2 000 m, stratul de gheață face ca Antarctica să fie cel mai înalt continent de pe pământ, măsurând, în medie, 2 300 m deasupra nivelului mării. În plus, este al cincilea continent ca mărime din lume, însă nu are niciun locuitor permanent mai mare, decât un soi de musculiță fără aripi, care măsoară cam 1 cm lungime.

Pe măsură ce te aventurezi spre inima Antarcticii, vezi din ce în ce mai puține semne de viață, mai ales când ajungi în văile secii. Ocupând o suprafață de aproximativ 3 000 km², aceste deșerturi polare sunt situate, în cea mai mare parte, pe înălțimile Munților Transantarctici — un lanț muntos care se întinde de-a lungul continentului și care, în unele locuri depășește 4 300 m în înălțime.

Vânturile puternice, foarte reci, șuieră prin văile seci și spulberă imediat zăpada ce cade. Cercetătorii sunt de parere că aceste văi constituie cel mai apropiat echivalent pâmântesc al suprafeței planetei Marte. Drept urmare, s-a considerat că aici este locul potrivit pentru a testa echipamentele spațiale înainte de a le lansa spre Marte în misiunea Viking.

În ciuda aparențelor, chiar și în aceste văi seci există viață! În interiorul rocilor poroase, adică în pori, trăiesc niște specii de bacterii, alge și ciuperci extrem de rezistente. Ele rezistă chiar și când umiditatea este abia sesizabilă. Afara e o lume ireală, plină de formațiuni stâncoase, forma lor ciudată și strălucirea lor deosebită fiind rezultatul acțiunii vânturilor antarctice care bat, fără întrerupere, de secole.

S-au facut speculații cu privire la un uriaș continent sudic încă de pe vremea filozofilor din Grecia antică. Aristotel a presupus că trebuia să existe un continent sudic pentru a contrabalansa uscatul din emisfera nordică, despre a cărui existență se știa deja.

În cartea Antarctica — Great Stories From the Frozen Continent se spune că, „întrucât emisfera nordică se află sub constelația Arktos, Ursa, Aristotel (384–322 i.e.n.) s-a gandit că uscatul necunoscut din sud trebuie să fie Antarktikos — cu alte cuvinte, total opus“, sau antipodul. Prin urmare, Antarctica se bucură de reputația de a-și fi primit numele cu aproape 2 000 de ani înainte de a fi descoperită!

În 1772, căpitanul James Cook a navigat spre sud căutând acest continent sudic ipotetic. Exploratorul britanic a pătruns într-o lume plină de insule bătute de vânt, o lume de aisberguri uriașe sau „insule de gheață“, cum le-a numit el. „Unele dintre ele aveau o circumferință de aproape 3 km și o înălțime de 20 m și totuși valurile mării se spărgeau peste ele, atât de mare era forța și greutatea valurilor“, scria el.

Îndârjit în hotărârea sa de a găsi continentul, Cook a navigat în continuare spre sud, iar, la 17 ianuarie 1773, vasul său, Resolution, și celălalt vas care îl însoțea, Adventure, au trecut pentru prima oară dincolo de Cercul Polar Antarctic. Hotărât, Cook și-a croit drum printr-o banchiză, până când a ramas blocat. „Spre sud nu se mai vedea decât gheață“, scria el în jurnal. De fapt, se afla la numai 120 km de solul Antarcticii când a decis să se întoarcă.

Se naște, așadar, o întrebare logică: cine a văzut pentru prima oară Antarctica? Mai bine zis, cine a pus pentru prima oară piciorul pe acest continent? Aceasta este încă până azi o necunoscută. Cercetătorii presupun să fi fost chiar vânătorii de balene sau de foci, deoarece, la întoarcerea sa acasă, Cook a vorbit despre o abundență de foci, pinguini și balene, ceea ce i-a facut pe acești vânători să o pornească în grabă spre această zonă.

Acești vânători au decimat cea mai mare populație de animale sălbatice din lume. Această invazie a reprezentat și reprezintă și azi o invazie umană negativă în ecosistemul mondial. De pe vremea căpitanului Cook, navigatul în emisfera sudică a semănat foarte mult cu goana după aur. Piața de piei de focă din China și Europa a dus la masacrarea a mii de colonii de foci care nu mai văzuseră pănă atunci picior de om.

După ce vânătorii au distrus tot ce putea oferi natura mai bun în habitatul focilor, pe lista neagră a vânătorilor au aparut balenele. Niciodată nu se va ști cu adevarat numărul balenelor și al focilor ucise în zona Antarcticii. Dragostea pentru bani a fost fără limite, pentru vânători viața milioanelor de mamifere fiind fără importanță.

Secolul al XXI-lea a adus cu sine existența unor legi internaționale care protejează toată flora și fauna Antarcticii. În plus, absența prădătorilor de uscat, ca de altfel și abundenta rezervă de hrană marină au facut ca țărmul Antarcticii să fie, pe timp de vară, un paradis pentru animalele sălbatice.

În ciuda acordurilor internaționale și a protestelor Green Peace, se pare că interesele economice ale mafiei braconajului mondial sunt mult prea importante. Chiar și în momentul de față, Antarctica suferă. Zeci de vase cu braconieri decimează populația de foci și balene ale Antarcticii.