Anul 536 – anul blestemat, “anul tenebrelor”, cel mai dramatic din toate timpurile

Anul 536 a fost, spun studiile anilor 2000, cel mai dramatic din istoria omenirii, un an blestemat. În acest an nu a mai fost nici primăvară, nici vară, doar o iarnă absolută, în emisfera nordică, o bună parte a lumii aflându-se, în anii 530, cu efecte prelungite pe durata unui secol, într-o adevărată eră de gheaţă, a cărei violenţă abia acum oamenii de ştiinţă au înţeles-o pe deplin. Un timp dramatic, care relevă, mai ales in epoca actuală, când i se cunosc cauzele, fragilitatea lumii noastre şi faptul că nimeni nu se poate împotrivi forţei naturii.

Vechile legende ale vikingilor (numele dat războinicilor, navigatorilor şi negustorilor scandinavi, care au trăit în nordul Europei, între secolele al VII- lea – al XII-lea) transmit, din generaţie în generaţie, amintirea acelui timp, povestindu-se despre “trei ierni la rând”, când soarele nu a mai strălucit, verile au dispărut, vârtejurile de zăpadă au venit din toate cele patru vânturi, oamenii au pierit de foame şi de frig.

Un arheolog de la Universitatea din Oslo (Norvegia) sublinia că toate datele adunate indică faptul că, în anul 536 şi după aceea, decenii întregi, au fost abandonate gospodăriile şi terenurile agricole (de aceea s-au găsit şi foarte puţine urme de cultură materială), limba (nordica veche) s-a schimbat, semn al dispariţiei unei bune părţi din populaţie, iar uriaşele depozite de amulete de aur descoperite în ţinuturile scandinave indică, probabil, tentativa oamenilor de a recâştiga bunăvoinţa zeilor şi de a readuce soarele pe cer.

Oamenii de ştiinţă confirmă – anul 536 a fost un an blestemat

Ceea ce povestesc miturile vikingilor despre catastrofa începută în anul 536 se confirmă, în prezent, prin datele adunate de cercetători şi prin simulările pe calculator. De asemenea, analiza inelelor de pe exemplarele fosile de copaci, colectate din Irlanda, Germania, Austria, Suedia, Finlanda, Mongolia şi, mai recent, din masivul Altai (Rusia) relevă absenţa creşterii vegetative în vara anului 536 şi în anii următori, de parcă nu ar fi fost primăvara sau vară.

Toate măsurătorile arată că anul 536 a fost cel mai rece din ultimii 2500 de ani şi că 13 din cele mai reci 20 de sezoane de vară din ultimele două milenii, din Asia Centrală, au fost cele din timpul acestui episod.

Documentele antice consemnează că, în anul 536, “s-a arătat un semn de rău augur, pentru că lumina soarelui a dispărut” (Procopius din Cezareea), “umbrele oamenilor au dispărut” (Cassiodorus), că mare parte din lume s-a întunecat timp de 18 luni, că “pâinea a lipsit” (Analele Ulsterului), că în China a nins în august, că împăratul Japoniei Senka-Tenno (536 – 539) a dat un edict prin care decreta “pâinea mai importantă ca aurul”, că “o ceaţă densă, uscată şi misterioasă s-a lăsat peste Orientul Mijlociu, China şi Europa”, că seceta a făcut dezastru în Peru, că vechiul oraş aztec Teotihuacán (“Locul unde omul devine zeu”), din Mexic, a intrat în declin, că oamenii de cultură ai antichităţii nu au lăsat nimic notabil din această perioadă, că vechiul Imperiu indian Gupta s-a prăbuşit.

Cauzele dezastrului din anul 536

Deşi multă vreme cauza dezastrului din anul 536 a rămas necunoscută, cercetări recente au reuşit să descifreze acest mister. O echipă de specialişti de la Universitatea din Maine, SUA, au anunţat, în cadrul unei conferinţe la Harvard, că o erupţie vulcanică uriaşă, din Islanda, ar fi răspândit cenuşă peste emisfera nordică, la începutul anului 536.

Aceasta erupţie vulcanică ar fi fost urmată de alte două, similare, în 540 şi 547, aruncând mare parte a Terrei în “tenebre”. În plus, prima pandemie de ciumă, din 541, din timpul împăratului Justinian, a fost lovitura fatală pentru regiunea mediteraneană, ucigând aproape 50% din populaţia Imperiului Roman.

Potrivit unor scrieri, totul a început cu apariţia unui “nor misterios”, care a traversat Europa, Orientul Mijlociu şi părţi din Asia. În acea vară temperaturile au scăzut, în medie, cu 2,5 grade Celsius.

Pentru a ajunge la cauzele care au făcut ca anul 531 să fie considerat, din perspectiva istoriei, “anul tenebrelor”, cel mai întunecat, din toate punctele de vedere, din ultimele două milenii, s-au analizat izotopii de plumb din bucăţi de gheaţă extrase dintr-un gheţar elveţian – ghețarul Colle Gnifetti, din Alpii Elvețieni – ceea ce a permis reconstituirea trecutului şi a atmosferei din urmă cu două mii de ani.

Anul tenebrelor şi dovezile ştiinţifice

Extragerea probelor de gheaţă s-a făcut cu un laser capabil să taie felii subţiri de gheaţă, de 120 de microni, suficient pentru a se obţine informaţii istorice cu o precizie de câteva zile. Perioadele în care creşte concentraţia atmosferică de plumb, spun specialiştii, indică o activitate economică puternică, aşa cum perioadele în care concentraţia de plumb scade corespund unor epoci de prăbuşire economică şi de scădere a populaţiei.

De asemenea, s-au găsit în gheaţă particule de sticlă vulcanică, similare cu cele găsite pe teritoriul Islandei, fără a se putea însă identifica precis despre care vulcan este vorba. Islanda este şi astăzi una dintre cele mai active zone vulcanice din lume, explicaţia fiind aşezarea insulei pe fractura centrală a scoarţei terestre din Oceanul Atlantic. Când un vulcan intră în erupţie, se eliberează în atmosferă diferite substanţe, în special sulf şi bismut, care obturează lumina soarelui şi răcesc aerul de la suprafaţa Pământului.

Alţi cercetători cred că vinovat pentru tot ce s-a întâmplat în anul 536 este vulcanul Ilopango, din Salvador, America Centrală. Cei care au studiat această zonă ştiu că aici a avut loc o erupţie vulcanică masivă între secolele al III-lea – al VI-lea. Acel fenomen a fost numit “Tierra Blanca Joven” (TBJ) – “Pământul alb şi tânăr” – iar erupţia ar fi trimis în aer lavă, cenuşă şi gaze care s-au ridicat până la 50 de kilometri înălţime. Analizele de laborator indică însă că această erupţie ar fi fost cea din anul 540, care nu a făcut decât să accentueze dezastrul din 536.

O lume vulnerabilă

Trăim într-o lume vulnerabilă. Uneori, natura îşi arată forţa infailibilă şi umanitatea nu poate decât să-şi adune resursele, să reziste, să renască. De foarte multe ori, însă, chiar omul este vinovat pentru dezastrele care au marcat istoria acestei planete, prin indiferenţă faţă de efectele degradării mediului şi a culturii, prin exploatarea iraţională a resurselor, prin fenomenul de ecocid (dispariţia unui ecosistem, a unei civilizaţii, sub imperiul alteia, venită din alte părţi), acidente nucleare etc.

Ar fi necesare tomuri întregi pentru a trece în revistă vechile civilizatii pierdute pentru totdeauna – celţii, vikingii, Egiptul antic, care-l fascina pe Platon, Atlantida, olmecii, civlizatie precolumbiană,aztecii (despre care se crede că au dispărut din pricina unei epidemii de salmonella), oraşul Petra, admirabilă bijuterie sculptată în piatră şi abandonat din cauze necunoscute s.a.m.d.

În 1349, epidemia de ciumă bubonică a dus la înjumătăţirea populaţiei europene, epidemia de variolă, din Mexic, din 1520, a omorât în jur de patru milioane de oameni, epidemia de gripă spaniolă, din 1918, a ucis între 50 şi 100 de milioane de oameni. Nenumărate alte dezastre tulbură periodic echilibrul vieţii pe Terra.

Ecce Homo!…

Oamenii de ştiinţă de astăzi spun că ar trebui să fim fericiţi că trăim într-o lume cu mult mai bună decât cele care ne-au precedat, că suntem, astăzi, în perioada cea mai sigură din istoria umanităţii şi că un an “blestemat”, precum anul 536, cu erupţii vulcanice, tulburări climatice, foamete, boli, cu efecte dramatice în viaţa oamenilor, nu ar mai fi posibil.

Cu toate acestea, putem constata în mod direct că, în pofida avansului ştiinţific şi tehnologic, “clişeul” pandemiei se repetă (derută, neputinţă, incertitudine, aşteptare, nervozitate, panică) şi la începutul mileniului al III-lea, că dezastrele naturale sau provocate de om aduc, inevitabil, spaimă, disperare, revoltă, haos.“Ecce Homo!” (“Iată omul, aceasta este condiţia lui!”) am putea spune, viitorul rămânând, ca întotdeauna, la nivel individual şi colectiv, o mare necunoscută.