Arca lui Noe pe Lună, pentru salvgardarea umanităţii

Arca lui Noe pe Lună, “Arca lunară” sau “Seiful Apocalipsei” – aşa se numeşte proiectul unei echipe de cercetători de la Universitatea Arizona, SUA, condusă de Jekan Thanga, profesor de inginerie spaţială, conducătorul Laboratorului de robotică spaţială şi terestră.

“Pământul este un spaţiu vulnerabil, o structură “volatilă” – spune profesorul Jekan Thanga – omenirea a scăpat în urmă cu aproximativ 77 000 de mii de ani, de super-eruptia vulcanului Toba, din Insula Sumatra, care a redus vegetaţia şi numărul speciilor de animale de pe glob, chiar specia umană fiind în pericol, populaţia reducându-se la circa 10 000 de oameni”.

Şi astăzi, Terra este într-o stare extrem de fragilă, din cauza activităţilor umane şi a altor fenomene – schimbări climatice, posibile războaie nucleare, pandemii, potenţiala coliziune cu un asteroid, catastrofe naturale etc. Scăderea alarmantă a populaţiilor de albine este, de asemenea, în opinia specialiştilor, un factor major, care ar duce la o diminuare catastrofală a resurselor alimentare.

Avem nevoie de Arca lui Noe pe Lună, una modernă, o Arcă lunară, susţin oamenii de ştiinţă americani, un loc ideal şi o soluţie în încercarea de a proteja toate speciile pe cale de dispariţie. Spre deosebire de Arca lui Noe, din mitul biblic, construită pentru a salva de potop câte două exemplare din fiecare specie, Arca lunară, gândită de oamenii de ştiinţă ca o “Poliţă de asigurare globală”, ar trebui să adăpostească probe de ADN şi celule reproductive de la 6,7 milioane de specii terestre (ciuperci, plante, animale, oameni).

Misiunea de transportare a eşantioanelor pe Arca lui Noe pe Lună necesită 250 de rachete cosmice, adică de cinci ori mai mult decât, de exemplu, cele care au fost folosite pentru a construi Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Arca lui Noe pe Lună – locul ideal pentru prezervarea eşantioanelor vieţii terestre

Potrivit opiniei cercetătorilor, Luna ar putea fi locul ideal pentru depozitarea probelor (câte 50 pentru fiecare dintre cele 6,7 milioane de specii terestre, în jur de 335 de milioane de eşantioane în total, seminţe, spori, spermă, ovule, ouă) care trebuie conservate la temperaturi foarte scăzute, prin criogenie, şi care să rămână “netulburate” sute de ani, la adăpost de orice catastrofă majoră, care ar putea afecta Pământul.

Când a început să lucreze la acest proiect, echipa de la Universitatea Arizona s-a inspirat din proiectul Svalbard Global Seed Vault – “Buncărul Apocalipsei” din Arctica, ridicat pe un teritoriu care aparţine Norvegiei, la aproximativ o mie de kilometri de Polul Nord şi unde se află cea mai mare rezervă de seminţe din lume.

Au ţinut însă cont de faptul că, deşi “Buncărul Apocalipsei” este construit ca să reziste la cutremure, asteroizi, pandemii, secetă, inundaţii, în urmă cu câţiva ani, creşterea temperaturilor şi topirea zăpezilor, a gheţarilor au fost foarte aproape de a compromite acest preţios patrimoniu genetic al umanităţii.

Tunelurile subterane de lavă – încăperi pentru Arca lui Noe pe Lună

Arca lui Noe pe Lună va fi instalată, de fapt, în tunelurile subterane de lavă, vestigii ale ale unor epoci trecute, când activitatea vulcanică era intensă pe satelitul natural al Terrei. Tunelurile au fost descoperite în 2013 şi sunt situate la 80 -100 de metri adâncime, largi de 5 până la 900 de metri, un spaţiu care poate asigura o temperatură stabilă şi protecţie împotriva micro-meteoritilor şi a radiaţiilor solare şi cosmice. Când suprafaţa exterioară a unui tunel de lavă se răceşte, se poate vedea, în acel loc, un fel de “luminator”, un orificiu circular în care acoperişul tunelului s-a prăbuşit.

În 2019, ESA (European Space Agency) a lansat un program pentru detectarea şi explorarea acestor peşteri lunare şi pentru găsirea unor modalităţi care să facă posibilă comunicarea dintre roboţii care vor fi trimişi în interior şi roboţii echipaţi cu panouri solare, de la suprafaţă. Aceste panouri solare vor furniza şi energie pentru depozitarea şi criogenarea mostrelor la -180 de grade Celsius.

Tunelurile de lavă lunară sunt potenţiale spaţii pentru habitate umane, dar, mai ales, pentru eşantioanele destinate conservării pe Arca lui Noe pe Lună. Au o temperatură stabilă de -20 de grade Celsius. Sunt amplasate, de obicei, de-a lungul graniţelor dintre “mările lunare” (câmpii bazaltice întinse şi întunecate, formate în urma unor străvechi erupţii vulcanice) şi regiunile muntoase.

Pentru că metalele care ar putea fi utilizate in proiect s-ar putea bloca sau chair suda la temperaturi foarte scăzute, se vor folosi superconductori, care permit fluxul de energie electrică fără rezistenţă. Pentru transportul şi conservarea în bune condiţii a preţioaselor mostre, cercetătorii iau în calcul şi folosirea levitaţiei cuantice, un proces în care sunt utilizate proprietăţile fizicii cuantice pentru a face obiectele să plutească.

Un proiect care va putea deveni realitate în maximum 30 de ani

Aşadar, este nevoie de Arca lui Noe pe Lună – susţine echipa de la Arizona University – o soluţie mai ieftină decât încercarea de a proteja toate speciile pe cale de dispariţie sau de a construi un întreg ecosistem artificial care le-ar permite să supravieţuiască.

Dacă Depozitul de la Svalbard, din Norvegia, cu peste 1,5 milioane de seminţe adunate din întreaga lume, care pot rezista aici, dacă nu intervine ceva major care să distrugă depozitul, chiar şi 2000 de ani, a fost inaugurat în 2008, proiectul “Arca lui Noe pe Lună” este gândit pentru a fi pus în practică de acum în maximum 30 de ani. În lume, mai există încă 1700 de centre de rezerve genetice (cu mult mai mici decât “Buncărul Apocalipsei” din Arhipelagul Svalbard).

Tot în Insula Spitsbergen, din Norvegia, în 2017, a fost construit un al doilea buncăr – Arctic World Archive – care conservă mărturii despre civilizaţia umană, în versiuni digitalizate – opera “Divina Comedie”, a lui Dante Aligheri, înregistrarea emisiunii germane de ştiinţă TV Galileo, tabloul “Strigătul” (The Scream – 1893), de Edvard Munch, alte mărturii despre tehnologie, istorie, cultură şi civilizaţie. Toate acestea pot rezista aici în jur de 500 de ani.

Astfel de preocupări din partea oamenilor de ştiinţă arată că sunt tot mai multe semnale de alarmă că lumea în care trăim este într-un echilibru fragil. 13 laureaţi ai Premiului Nobel, care monitorizează “Ceasul Apocalipsei”, subliniau categoric, în urmă cu trei ani, că: “Nu avem niciun motiv să credem, astăzi, că lumea, aşa cum evoluează, va rămâne favorabilă civilizaţiei umane”.