Argumentum ad odium este o expresie care provine din limba latină, însemnând “Apelul la ranchiună”. Exprimă o eroare logică în argumentare şi este un fel de apel la emoţie (“argumentum ad passiones”), constând într-o situaţie în care cineva încearcă să discrediteze un argument sau o afirmație prin încurajarea invidiei, a urii sau a altor sentimente negative față de persoana sau grupul care susține acel argument, în loc să atace direct argumentul însuși.

Acest tip de eroare logică încearcă să influențeze conlocutorul, opinia publică sau audiența prin manipularea emoțiilor și a prejudecăților, în loc de a aduce argumente raţionale pentru a sprijini poziția proprie.

Originea expresiei se poate găsi în contextul dezvoltării logicii și retoricii clasice în Grecia și Roma antică, unde argumentarea și discursurile publice erau foarte importante. Termenul „argumentum ad odium” a fost definit și studiat în retorica clasică și în tradiția filozofică, pentru a identifica și contracara astfel de tactici retorice defectuoase.

Aceasta eroare logică – “Argumentum ad odium”- o putem observa însă într-o mulţime de contexte şi în viaţa de astăzi (în viaţa personală, socială, în politică etc.), atunci când se încearcă discreditarea unor persoane sau grupuri sau manipularea acestora, în loc să se abordeze argumentele într-un mod rațional și constructiv. Este important să fim conștienți de astfel de erori logice atunci când participăm la discuții și dezbateri, pentru a promova o comunicare eficientă și respectuoasă.

Argumentum ad odium – cum se naşte ranchiuna?

Argumentum ad odium
Argumentum ad odium

Psihologii spun că ranchiuna se defineşte ca o amintire durabilă, raportată la anumite persoane, marcată de amărăciune şi agresivitate, pe care cineva o păstrează de la o ofensă sau o prejudecată, un sentiment de ură ascunsă, însoţit de duşmănie şi de dorinţa de răzbunare, alimentat frecvent de voinţa de dominare şi de autoritarism. Oamenii care sunt dominaţi de ranchiună tind să ierte mai puțin, să fie mai puțin binevoitori și să adere mai puțin (sau deloc) la anumite valori general acceptate.

Rachiuna este un proces de reluare mentală a unei situaţii dureroase sau supărătoare şi apare atunci când o persoană nu admite ce i s-a făcut, putând fi vorba de o suferință emoțională sau fizică, atât în relațiile sociale, cât și în cele interpersonale, care implică deopotrivă anxietate, stimă de sine scăzută, nervozitate, agitaţie, chiar tulburări de personalitate. În spatele ranchiunei se pot ascunde adesea tristeţe, frică, vinovăţie sau ruşine.

Argumentum ad odium – câteva exemple din viaţa cotidiană

Un fel de exploatare a emoţiei
Un fel de exploatare a emoţiei

Argumentum ad odium/ Apelul la ranchiună poate fi întâlnit în nenumărate contexte de viaţă cotidiană. Iată câteva exemple:

  • Reacții în cazul conflictelor interpersonale – în situații de conflict între persoane, o parte poate recurge la “Argumentum ad odium” pentru a ataca direct sau indirect persoana sau grupul cu care se află în dispută. Acest lucru poate încuraja escaladarea conflictului și poate împiedica rezolvarea pașnică a diferendelor.
  • Disputa în mediul online – în mediul digital, oamenii pot folosi “Argumentum ad odium” în comentarii sau postări, pentru a-și exprima dezaprobarea față de ceva sau cineva. Ei pot folosi limbaj ofensator și denigrator, pentru a discredita persoane cu opinii diferite sau pentru a perpetua stereotipuri negative, o situaţie care dobândeşte proporţii alarmante, simultan cu ignorarea oricăror reguli ale dialogului (inclusiv cel polemic) civilizat.
  • Dezbateri politice – un politician sau un susținător al unui partid poate folosi “Apelul la ranchiună” pentru a denigra un adversar politic. În loc să critice ideile și politicile acestuia, acesta poate încerca să-l discrediteze pe celălalt prin atacuri personale, inflamând emoții negative și ură în rândul audienței – un “spectacol” pe care-l putem vedea zilnic în mass-media, pentru că ştiinţa şi arta argumentării ar solicita un efort intelectual şi lingvistic mult prea mare şi nu ar avea, poate, acelaşi impact asupra unei părţi semnificative din auditoriu. O simplă navigare pe Internet sau o emisiune TV pe teme politice oferă, cu generozitate, zeci de exemple în acest sens.

Alte situaţii în care se face “apel la ranchiună”

  • Dezacorduri religioase – în discuțiile despre religie, poate să apară “Argumentum ad odium”, când oamenii folosesc un limbaj dur sau dezaprobator pentru a denigra credințele sau practicile altor grupuri religioase.
  • Reacții față de minorități sau grupuri sociale – uneori, persoanele pot folosi “Apelul la ranchiună” pentru a perpetua stereotipuri și prejudecăți față de anumite minorități sau grupuri sociale. Acest comportament poate contribui la crearea unui climat negativ și ostil în societate.
  • Competiții sportive – în contextul competiţiilor sportive, suporterii unei echipe pot folosi “Argumentum ad odium” pentru a critica și denigra jucătorii sau suporterii echipei adverse, în loc să se concentreze pe fair-play și respect.

Cum poate fi gestionată ranchiuna?

Argumentum ad odium
Argumentum ad odium

Apelul la ranchiună”, ca orice eroare logică, exploatează emoțiile și slăbiciunile intelectuale sau psihice ale interlocutorului, iar pentru gestionarea şi combaterea ranchiunei sunt necesare atât abordări individuale, cât şi colective. Iată câteva strategii pentru a face faţă unei astfel de situaţii:

  • Conştientizarea tacticilor de manipulare – identificarea şi înţelegerea corectă a ceea ce înseamnă “Argumentum ad odium” ne poate ajuta să recunoaştem situaţiile în care cineva recurge la astfel de tactici și să evităm să cădem în capcana lor;
  • Concentrarea pe argumente raţionale – în orice dezbatere sau discuție, trebuie să ne concentrăm pe argumentele raţionale și pe evidențe în sprijinul poziției pe care o susţinem, evitând să intrăm în jocul acuzărilor personale sau atacurilor la persoană.
  • Menținerea unui ton politicos – în comunicare, este necesar întotdeauna să încercăm să menținem un ton calm și respectuos, chiar și în fața unor opinii sau idei cu care nu suntem de acord. Răspunsurile agresive și furioase nu vor conduce la o discuție constructivă.
  • Disponibilitate pentru dialog – trebuie să ascultăm și să înțelegem perspectiva celorlalți, chiar dacă suntem în dezacord. Comunicarea eficientă implică ascultarea activă și respectarea diversității de opinii.
  • Apelul la informații verificate – în cazul în care dezbaterea sau discuția se învârteşte în jurul unor afirmații sau informații controversate, trebuie să căutăm şi să folosim surse verificate și argumente bazate pe fapte.
  • Implicarea unui “moderator” neutru – în cazul unor dispute mai ample sau controversate, putem solicita ajutorul unui “moderator” neutru, care să faciliteze o discuție echilibrată și să prevină excesul de “Argumentum ad odium”.
  • Întreruperea “Apelului la ranchiună” – dacă suntem martori la o astfel de tactică (“Apelul la ranchiună”) într-o discuție, putem interveni și putem sublinia importanța de a avea o dezbatere bazată pe argumente raţionale și fapte, nu pe atacuri personale.
Citește și:  Regretele şi memoria. Ce regretă oamenii cel mai mult? Cum pot fi gestionate părerile de rău?

“Argumentum ad odium”, “Heringul roşu” (Red herring) şi “Argumentum ad hominem”Apelul la ranchiună

Argumentum ad odium prezintă, până la un punct, similitudini cu o altă eroare logică – “Heringul roşu” (în engleză, “Red herring”). „Red herring” este o tactică retorică prin care cineva introduce o afirmație sau o temă irelevantă (“Ignoratio elenchi”) sau neimportantă într-o discuție, cu scopul de a distrage atenția de la subiectul principal sau de a manipula opinia audienței. Această tactică este adesea folosită pentru a evita să se răspundă la o întrebare incomodă sau pentru a încurca dezbaterea într-un mod nedorit.

Expresia a fost inventată, în 1805, de scriitorul englez William Cobbett, care a folosit-o într-o poveste despre un copil mincinos. Etimologia cuvântului își are originea într-o practică specifică vânătorii de vulpi – aceea de a folosi ca “momeală”/ distragere, pentru câinii de vânătoare (pentru a-i dresa), peste urmele lăsate de vulpi, un hering afumat, uscat, care are culoarea roșie. Alţii spun că era o metodă utilizată de infractori pentru a li se pierde urmele, deoarece mirosul heringului îi deruta pe câinii folosiţi de poliţişti.

De exemplu, dacă într-o dezbatere, cineva susţine că este esențial să se ia măsuri urgente pentru a se reduce emisiile de carbon și a proteja mediul înconjurător, prin dezvoltarea energiilor regenerabile” etc., iar altcineva va afirma că cei care susţin măsurile menţionate anterior doar doresc să ne întoarcem la epoca medievală și să renunțăm la confortul modern, se consideră că argumentul celui de-al doilea este un “hering roşu”, pentru că nu face altceva decât să distragă atenţia de la subiectul principal.

În general, politicienii apelează la “Red herring” ca la o tactică de diversiune, pentru a evita întrebările dificile puse în public. În loc să răspundă la întrebare, ei pot începe să vorbească despre un subiect care nu are legătură, pentru a distrage atenția publicului.

Argumentum ad hominem

Interactiuni
Interactiuni

Argumentum ad odium are, de asemenea, puncte de convergenţă şi cu “Argumentum ad hominem” sau “Argumentum ad personam, care înseamnă, într-o discuţie, un “atac la persoană”, cu acelaşi scop de a deturna atenţia de la fondul dezbaterii, încercându-se, în plus, discreditarea conlocutorului.

În astfel de situaţii, după cum fiecare poate constata nu numai în discursurile publice, ci si din experienţa personală, cel care (premeditat sau din instinct) apelează la “Argumentum ad hominem” va încerca să falsifice sau să deformeze mesajul care ajunge la el, prin replici de felul: “Nu este adevărat ceea ce spui, este o exagerare, o minciună!”, orice argument raţional, într-o asemenea situaţie, devenind inutil.

Reţele sociale oferă zilnic exemple de “atac la persoană”, atunci când ceea ce spune sau postează cineva nu corespunde “aşteptărilor” altora care vor să aibă întotdeauna “dreptate” şi care nu cunosc regulile minimale ale unui dialog civilizat.

Este evident că existenţa noastră nu poate fi concepută în afara limbajului, că puterea cuvântului este privilegiul nostru ca oameni, că avem nevoie să interacţionăm, dar frecvenţa cu care se apelează, în nenumărate situaţii, la “Argumentum ad odium” sau “Argumentum ad personam” ne arată că mai este un drum lung de parcurs, care implică educaţie, un anumit orizont cultural, un exerciţiu al dialogului, pentru a nu ignora respectul faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.