Arsenal Park este un complex turistic unic în România şi chiar în Europa. Acest lucru se datorează specificului militar pe care îl are – complexul şi parcul de distracţii au fost amenajate într-o fostă fabrică de muniţie. În acelaşi timp, complexul este şi cel mai mare muzeu de tehnică militară din ţară pe care publicul îl poate vizita.
Arsenal Park se află în Orăştie, judeţul Hunedoara. Orăştie este un nume important atunci când vine vorba de regatul dacic, munţii cu acelaşi nume fiind folosiţi de daci pentru a-şi construi poate cele mai importante cetăţi: Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Luncani – Piatra Roșie, Costeşti, Bănița şi Căpâlniţa. Complexul turistic se află chiar la marginea localităţii, la distanţă egală de aceste fortăreţe.
Accesul în complexul de trei stele se poate face în două moduri: ori cu trenul, ori cu maşina. Dacă se alege prima variantă, turiştii trebuie să ştie că localitatea are gară proprie, iar staţia se află la aproape 2 kilometri de fosta fabrică. În schimb, cei care vin cu maşina trebuie să aleagă DN 7, ruta Deva – Orăştie, şi, chiar în dreptul semnului de intrare în localitate, trebuie să se vireze dreapta – în doar 300 de metri se află intrarea în parc.
Fabrica de muniţie în care a fost amenajat Arsenal Park a avut o importanţă deosebită pentru armata din România. Aceasta există încă de pe vremea lui Carol al II-lea, când regele a dăruit armatei un teren de 88 de hectare pentru desfăşurarea unor experimente cu muniţie şi material explozibil. Astfel, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fabrica de muniţie de la Orăştie era al doilea producător din Europa.
Chiar şi comuniştii au fost conştienţi de importanţa sa, astfel, se spune că, în timpul regimului, fabrica era cel mai bine păzit loc din ţară – fiecare trei muncitori erau supravegheaţi de un soldat. Desigur, au avut loc şi multe incidente în interiorul fabricii, însă multe dintre ele nu au fost raportate.
Lucrurile s-au schimbat imediat după căderea regimului comunist, când fabrica a fost lăsată în paragină. Salvarea a venit în anul 2003, când o societate din Timişoara a cumpărat fabrica şi a decis să amenajeze ceea ce astăzi se numeşte Arsenal Park.
A fost un proiect curajos, mai ales că nu mai este întâlnit nicăieri în Europa – tocmai pe asta s-au bazat şi cei care deţin fosta fabrică. Complexul a fost deschis publicului în anul 2009, iar de atunci a primit numeroşi vizitatori, veniţi şi din străinătate.
Interesant e că în Arsenal Park încă se simte aerul milităresc, dar şi atmosfera de cazarmă – acest lucru se datorează în mare parte faptului că parcul a fost amenajat chiar în jurul vechilor buncăre, a depozitelor de muniţie şi a atelierelor. De altfel, turiştii au posibilitatea de a dormi chiar în buncăre, în TAB-uri sau pe afeturi de tun, senzaţiile fiind unice.
Desigur, diferenţa este că acum aceste încăperi sunt luxoase. Capacitatea de cazare este de 200 de locuri, iar printre camerele care pot fi închiriate se numără Camera Soldat, Camera Tun, Camera Ofiţer sau Camera TAB. Cei care vor să se simtă cu adevărat importanţi pot închiria Apartamentul Colonel.
Pe lângă locurile de cazare, Arsenal Park cuprinde şi peste 100 de obiecte necesare pentru orice armată. Astfel, aleile parcului, care se află în centrul unei păduri de foioase, departe de orice zgomot urban, sunt pline de tunuri, lansatoare de rachete, TAB-uri, mitraliere, transportoare şenilate, camioane militare, dispozitive antirachetă, tunuri antiaeriene, o locomotivă, un elicopter model Kamov Ka 26, o ambulanţă militară şi un avion model IAR 93.
Toate pot fi explorate în voie de clienţii complexului, mai ales că nu există alt loc în România, deschis publicului, unde să fie puse laolaltă atâtea obiecte militare.
Distracţia e garantată la Arsenal Park – cei care vin aici îşi pot petrece timpul liber alegând una dintre cele 20 de misiuni stabilite sau îşi pot crea singuri misiunile. Printre activităţile care pot fi practicate aici, se numără tirul cu arcul, tirul cu arma paintball, tirul cu arbaleta, lupte de paintball, lupte de Airsoft sau BBGUN.
Nu lipsesc sporturile motorizate offroad – se pot închiria Buggy, mountain bikes, dar şi Segway sau Golfcarts. De asemenea, turiştii se pot plimba cu transportorul şenilat, pot participa la o vânătoare de comori sau pot fi instruiţi militar de persoane autorizate.
Arsenal Park este un loc ideal pentru cei care vor să organizeze un team building. Pe lângă activităţile prezentate anterior, nu lipsesc nici binecunoscutele meciuri de fotbal şi baschet sau competiţiile de golf – fiecare dintre aceste sporturi sunt organizate astfel încât colegii să ajungă să se cunoască mai bine.
Nu în ultimul rând, turiştii se pot distra în sala de jocuri (unde se practică biliard, darts, ping-pong, minifotbal şi poker), pot face fitness în aer liber sau se pot relaxa în piscina exterioară.
Pe lângă aspectul său educativ și recreativ, Arsenal Park este și un punct de atracție pentru evenimente culturale și corporative, oferind facilități pentru organizarea de conferințe, team-buildinguri și alte evenimente private sau publice.