Asa cum spunea Hannes Stein, arta contemporana este, in general, ca sushi. Orice om civilizat afirma ca-i place, dar, in realitate, nu este decat peste crud cu orez rece. Altfel spus, majoritatea consumatorilor de arta contemporana se arata impresionati de unicitatea si frumusetea artei contemporane, nu neaparat pentru ca i-ar placea sau ar si intelege-o, ci doar pentru a fi in randul civilizatiei. Aceasta este o teorie, desigur, care, din nefericire pentru conceptul de arta, generalizeaza si suprapune toate formele de manifestare a artei.
De pilda, receptarea literaturii este subiectiva, insa nu acelasi lucru se intampla si cu receptarea muzicii, standardele calitative fiindu-ne destul de clare. In ceea ce priveste pictura contemporana, iarasi interpretarea este subiectiva, in masura in care talentul autorului este evident si nu are nevoie de sustinere. Chiar si cu talent, problema apare la interpretare si, implicit, la ceea ce este de fapt acea forma a artei. Dincolo de ceea ce semnifica, ramane si prin ce anume sugereaza.
Un exemplu in acest sens ar fi artistul suprarealist Marcel Duchamp, considerat astazi unul dintre cei mai importanti artisti ai secolului XX, care a trecut prin aceleasi ipostaze ca si ceilalti artisti contemporani. Insa contemporaneitatea, de cele mai multe, nu inseamna si calitate, ba dimpotriva – exista destule preconceptii cum ca tot ceea ce se produce in materie de arta in zilele noastre nu este decat o manifestare confuza, prin urmare, de neinteles si de o calitate indoielnica. Putem apela si la ideea conform careia arta contemporana este rezultatul aceleiasi societati care o produce si din care tasneste. Dar nu trebuie sa polemizam in privinta acestor aspecte, intrucat timpul va valida sau nu arta contemporana si, abia atunci, vom putea spune daca ceea ce s-a pretins a fi arta a si fost.
Nu putem sa nu luam in calcul, spre exemplu, cum se intepreteaza astazi toate productiile contemporane de teatru. Majoritatea celor care mai frecventau salile de teatru o faceau pentru piesele clasice. Astazi, majoritatea pieselor sunt puse in scena cu nonconformism si, cu acelasi nonconformism, personajele se manifesta si iau viata. Conceptul de teatru s-a schimbat, e drept, dar mentalitatea si modul de a privi aceasta forma de arta contemporana, nu. De fapt, exista persoane care apreciaza si gusta noul teatru, in masura in care se comporta la fel si vizavi de piesele clasice. E adevarat, unele piese de teatru au o calitate indoielnica, sunt superficiale si de neinteles.
Desigur, putem spune ca este la aprecierea fiecaruia, insa ambiguitatea in teatru isi are propriile limite. Apoi, nu e nimic de blamat in faptul ca unele productii contemporane de teatru sunt superficiale, caci schimbarile sunt conforme cu realitatea, respectiv cu societatea. Intr-adevar, acestea sunt clisee, poate la fel de mult ca si o buna parte din ceea ce astazi reprezinta arta contemporana. Pe de alta parte, nici productiile cinematografice nu sunt mult prea diferite de cele de teatru. In schimb, oamenii pot diferentia cu usurinta o pelicula buna de una comerciala si asa mai departe, spre deosebire de ceea ce se intampla in teatru. O problema este si tendinta ultimilor ani in ceea ce priveste filmul romanesc. Nu putem decat sa ne asteptam la alte productii minimaliste, cum este Marti, dupa Craciun, si sa confirmam, nu prin statistici, ci prin rezultate, aceasta tendinta. E drept ca au existat si productii foarte bune, cum ar fi Politist, Adjectiv.
In ceea ce priveste literatura, iarasi exista diferente mari in interpretare, din nefericire, nu putem sa facem referire la diferente intre mase de oameni, intrucat putini mai sunt consumatori de literatura. In schimb, daca ne referim la literatura de nisa, nu trebuie sa omitem ca aceasta are destul de multi cititori. Atat timp cat Paulo Coelho va vinde bine, literatura de nisa va exista. Speram insa ca nu va rezista timpului si se va pierde odata cu disparitia acestor cititori. Desigur, este dreptul fiecaruia sa aleaga exact ceea ce le face placere sa citeasca.
In fond, arta contemporana inseamna subiectivism asa cum, si subiectivismul, la randul lui, genereaza arta. Totodata, muzica se incadreaza cam in acelasi domeniul al intepretarii. Ca si in cazul productiilor cinematografice, aici putem delimita foarte clar ce anume reprezinta arta si ce nu. Din pacate, cam 90 % din productiile muzicale, cel putin din Romania, nu sunt decat sunete amalgamate pe versuri naive, sa nu spunem penibile sau imbecile.
Pe de alta parte, pictura contemporana, ca si arhitectura moderna, este mult mai apreciata, de vreme ce exista numerosi consumatori. Este interesant de urmarit evolutia acestei forme de arta, cu atat mai mult cu cat este din ce in ce mai apreciata. Si pe buna dreptate. Aici as aminti tot ca facand parte din arta contemporana, insa fiind mult mai reprezentativ pentru evolutia ultimilor decenii, graffiti-ul. Britanicul Banksy este exact exemplul care a spus tot in acest domeniu, cu talent si sarcasm. Tot aici, trebuie sa il amintim si pe Dan Perjovschi, desenator si ilustrator roman, ba chiar, unul dintre cei mai apreciati din tara noastra. De fapt, as spune, cel mai apreciat in prezent, insa lasam timpul sa arunce zarurile peste creatiile sale.
In sfarsit, in interpretarea oricarei forme de arta contemporana, exista doza de subiectivism. Atat timp cat fiecare consumator gaseste ceea ce cauta in acea forma de arta, fie ca ne referim la pictura, literatura, teatru sau muzica, ori la alte forme de manifestare artistica, inseamna ca, pentru el, este arta. In definitiv, arta trebuie sa ne raspunda, si nimeni altcineva.
