Asteroizii, cunoscuti si sub numele de planetoizi, sunt corpuri de mici dimensiuni ale Sistemului Solar care orbiteaza in jurul Soarelui. Aceasta denumire se aplica tuturor corpurilor ceresti din cadrul Sistemului nostru Solar si care nu prezinta riscul de a fi planete sau comete active. Unele corpuri ce prezentau suprafete volatile au fost insa descoperite, iar acestea au iesit din categoria asteroizilor pentru ca semanau mai mult unor comete din punct de vedere structural.
In prezent, corpurile ceresti de mici dimensiuni formate din roci si metale care se afla in partea centrala a Sistemului Solar si pana la planeta Jupiter sunt considerate a fi asteroizi. Corpurile din afara centurii de asteroizi sunt numite in mod academic planete minore.
La ora actuala exista milioane de asteroizi in Sistemul nostru Solar, majoritatea fiind ramasite ale unor asa numite planetezimale, corpuri din nebuloasa Soarelui care nu au crescut atat de mari, incat sa fie considerate planete. Asteroizii cunoscuti isi duc veacul, in marea majoritate, in centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter sau chiar co-orbiteaza cu planeta-gigant. Aceste corpuri sunt clasificate in functie de compozitia lor, fiind in speta planetoizi bogati in carbon, metalici sau de roca.
Tuturor planetoizilor descoperiti li se da un nume ce consista din anul descoperirii si un cod alfanumeric care indica jumatatea lunii in care acesta a fost gasit. Mai apoi este studiata orbita corpului ceresc pentru ca intr-un final acesta sa poate primi un nume. Nu toti asteroizii insa primesc nume, majoritatea pastrand cifra de identificare initiala.
In 1801 a fost gasit primul asteroid, acesta fiind numit Ceres de catre Giuseppe Piazzi, descoperitorul sau. Initial se credea chiar ca acesta este o alta planeta a sistemului solar. Pana spre sfarsitul secolului 19, planetoizii erau numiti in mod concomitent planete si asteroizi, deseori uitandu-se ca acestia nu fac parte din categoria planetelor deja cunoscute de omenire.
Pana in anul 1855 au fost descoperiti 37 de planetoizi care au primit nume proprii si simboluri reprezentative similare simbolurilor planetelor Sistemului Solar. Printre cei mai importanti planetoizi se umara Ceres, Juno, Iris, Hebe, Pallas, Victoria, Psyche, Irene, Amphitrite si Tethis. Majoritatea acestor corpuri ceresti au primit numele unor personaje puternice din mitologie, lucru ce se intampla si in prezent in cazul unor planete, insa dupa anul 1855, asteroizii nu au mai primit simboluri reprezentative, notarea lor trecand spre conventia moderna.
La inceputul secolului 19, un grup de cercetatori s-au pus pe treaba si au inceput sa scruteasca cerul pentru a gasi planeta prezisa de legea Titius-Bode. In acest fel au fost gasiti primii planetoizi si abia in 1891 s-a trecut la astrofotografie pentru a se descoperi asteroizi. Aceasta noua tehnologie a dus la descoperirea mult mai multor corpuri ceresti decat pana atunci, insa nu era de ajuns. Chiar spre sfarsitul secolului 20, abia cateva mii de astfel de obiecte astrale fusesera descoperite, un numar extrem de mic.
Pana in 1998, asteroizii au fost gasiti in urma unui proces format din patru etape. Mai intai, cerul era fotografiat cu un astrograf pentru ca mai apoi perechi intregi de astfel de fotografii sa fie facute la ore distanta. Acestea erau analizate intr-un stereoscop unde ar fi trebuit sa se vada miscarea unui obiect. Printr-un microscop digital se calcula pozitia corpului miscator, acest lucru fiind facut luandu-se ca reper stele sau planete deja cunoscute. Dupa ce aparitia era descoperita si identificata, aceasta era dusa la Centrul Planetelor Minore unde se verifica autenticitatea acesteia cu ajutorul unor calculatoare. Daca descoperirea era intr-adevar un asteroid, atunci decoperitorul sau primea sansa de a-l numi in conformitate cu Uniunea Astronomica Internationala.
, asteroizii au devenit mult mai importanti pentru pamanteni si din cauza pericolului pe care acestia il reprezinta pentru Terra si omenire. Exista trei grupuri importante de planetoizi deIn prezentspre care se stie ca se apropie de Pamant in orbitele lor, acestia fiind: Atenele, Amorii si Apolii. Inca din anii 1960 au fost propuse numeroase strategii de aparare la nivel global, pericolul asteroizilor devenind unul din ce in ce mai mare pe masura ce tot mai multe astfel de obiecte ceresti sunt descoperite.
Semi-panica instituita la nivel global care are ca subiecte posibilitatea lovirii Pamantului de catre un asteroid de dimensiuni insemnate a fost alimentata si de cele doua evenimente acceptate la nivel mondial. Primul ar fi ipoteza lui Walter Alvarez conform careia extinctia cretacica se datoreaza unui impact al unui asteroid pe Pamant, teorie acceptata de un numar crescand de cercetatori din acest domeniu. Cel de-al doilea eveniment care a dus la cresterea alarmei unui posibil impact al unui asteroid pe Pamant este chiar prabusirea cometei Shoemaker-Levi pe Jupiter in anul 1994. Chiar si armata militara a declarat in public ca satelitii militari performanti din atmosfera au detectat activitate in cadrul atmosferei superioare a planetei terestre.
Zeci de echipe din tari diferite vegheaza cerul cu ajutorul unor sisteme complexe pentru a descoperi asteroizii care ar deveni un pericol pentru Pamant in viitorul apropiat. In doar cateva luni, o singura echipa din Statele Unite ale Americii a descoperit nu mai putin de 122.000 de asteroizi dintre care 4750 aveau orbite apropiate de Pamant, iar cel putin 600 aveau diametrul de cel putin un km.
Asteroizii au marimi, forme si greutati diferite, unii avand zeci de metri in timp ce altii se intind spre 1000 de km in circumferinta. Cei mai mari trei planetoizi sunt similari unor planete in miniatura, fiind sferici, crezandu-se ca sunt protoplanete ce au supravietuit. Majoritatea sunt insa de forme iregulate si par a fi planetezimale supravietuitoare sau fragmente desprinse din alte corpuri ceresti.
Ceres este cel mai mare asteroid cunoscut, masurand nu mai putin de 975 de km in diametru. Tocmai de aceea, planetoidul este considerat a fi o planeta pitica. Urmatoarele doua planete pitice ca marime sunt Pallas si Vesta, cea de-a doua fiind una din putinele ce pot fi zarite cu ochiul liber de pe Terra. Unul din asteroizii care au o orbita ce se apropie de Pamant la anumite intervale este Apophis, cel despre care se spune ca va trece periculos de aproape de Terra in anul 2035. Pe langa Ceres, Vesta si Pallas, si asteroidul Hygea este inclus in categoria protoplanetelor, avand multe caracteristici in comun cu planetele obisnuite si avand o forma sferica, nu una de cartof, caracteristica asteroizilor.
Si asteroizii sunt clasificati in grupe si familii, in functie de caracteristicile lor. Cei care s-au format dintr-un asteroid mai mare care a fost distrus in trecut intra in grupul familiilor si primesc numele primului astronom care i-a descoperit. Grupurile sunt mai rasfirate si primesc numele primului element din grup care a fost descoperit. O treime din centura de asteroizi se pare ca are o origine comuna ce se afla in coliziunea dintre asteroizi in trecut.
Obiectele ceresti asemanatoare unor potcoave sunt considerate cvasi-sateliti pentru ca pot desfasura o activitate co-orbitala cu planete din sistemul solar pentru perioade de zeci sau sute de ani inainte de a reveni la starea de la care au pornit. Asteroizii care se comporta ca niste sateliti in cazul planetelor Venus, Mercur si Terra poarta numele de Ateni.
Inainte ca evolutia tehnologica sa permita calatoria in spatiu, asteroizii erau nimic altceva decat pete de lumina pe cer, telescoapele obisnuite neputand sa faca posibila perceptia suprafetei si structurii acestora. Odata cu telescopul spatial Hubble insa lucrurile s-au schimbat. Cu ajutorul acestuia, oamenii de stiinta au putut observa mai bine cum arata asteroizii, iar imaginile radar au facut posibila chiar structurarea interioara a corpurilor ceresti. Primii asteroizi fotografiati de aproape au fost lunile lui Marte, Phobos si Deimos, acest lucru fiind posibil in 1971 cu ajutorul probei Mariner 9, iar mai tarziu Voyager a oferit imagini legate si de asteroizii existenti in jurul gigantilor de gaz de la extremitatea sistemului solar.
Abia in anii `90 au fost posibile adevaratele fotografii ale asteroizilor, primul „model” fiind chiar Gaspra, poza acestuia fiind luata de proba Galileo ce se indrepta spre Jupiter. Prima nava care avea ca scop identificarea si fotografierea asteroizilor a fost NEAR Shoemaker pentru ca mai apoi misiunile din spatiu sa duca nave de cercetare si prin apropierea altor planetoizi. Spre sfarsitul anilor 2000, numeroase nave de cercetare au trecut la analiza asteroizilor, reusind chiar sa aterizeze pe acestia si sa aduca probe inapoi pe Pamant.
In 2011, protoplaneta Vesta a fost orbitata de misiunea Dawn a NASA, misiune ce se presupune ca va ajunge si in atmosfera lui Ceres peste trei ani. Vesta este pana in prezent cel mai mare asteroid vizitat de probe create de om.
Asteroizii ar putea deveni in viitor surse de minerit pentru materiale care se gasesc foarte greu pe Pamant. Aceasta posibilitate nu este exclusa, asa cum nici posibilitatea constructiei unor habitate umane nu este data la o parte. Aceste proiecte sunt inca departe de a fi indeplinite pentru ca tehnologia nu este destul de dezvoltata pentru a permite acest lucru.
Colonizarea asteroizilor este o idee utilizata des in cazul literaturii SF, asa cum si ideea mineritului pe aceste corpuri ceresti face parte din intriga multor povesti de gen. Bineinteles, nici scenariile apocaliptice in care asteroizii produc distrugerea Pamantului sau calatoria oamenilor prin spatiu va duce la descoperirea unor experimente infricosatoare la suprafata planetoizilor nu sunt lasate la o parte, imaginatia jucand un rol esential in literatura SF. Inspiratia este chiar deasupra Pamantului si tocmai de aceea literatura stiintifico-fantastica incepe sa infloreasca tot mai mult.
