Astrofizica este o ramura a astronomiei care se ocupa cu fizica universului – inclusiv proprietatile fizice ca luminozitatea, temperatura, compozitia chimica si densitatea corpurilor ceresti (galaxii, planete, stele, exoplanete si alte medii interstelare), precum si interactiunile dintre acestea. Astrofizica este un subiect foarte amplu. Astronomii aplica multe aspecte diferite ale fizicii, cum ar fi electromagnetismul, mecanica, termodinamica, mecanica statistica, mecanica cuantica, relativitatea, fizica nucleara si fizica particulelor, precum si fizica atomica si fizica moleculara.

Astronomia exista cu mult inaintea nasterii lui Hristos, insa abia in secolul 2 d.Hr. a venit cineva cu teoria conforma careia Pamantul si celelalte planete se invart in jurul soarelui. Pana atunci, toata lumea a crezut ca Pamantul era centrul universului. Aceasta gandire geocentrica a facut ca adeptii teoriei heliocentrice sa fie luati peste picior si chiar considerati eretici. Abia in secolul al 16-lea, gandirea heliocentrica a devenit populara si a fost adoptata de restul lumii.

Astrofizica poate fi teoretica sau observationala. Un astrofizician observational priveste lucrurile prin spectrul electromagnetic. In afara de radiatiile electromagnetice, foarte putine lucruri ce provin de la distante mari pot fi observate de pe Pamant. Au fost construite observatoare de unde gravitationale, insa aceste unde sunt greu de detectat. Deasemenea au fost construite si observatoare de neutrini, pentru a studia soarele nostru. Acestea permit razelor cosmice sa fie observate in timp ce lovesc Pamantul.

Astrofizicienii teoreticieni utilizeaza un numar de modele analitice si simulari numerice de calcul. Modelele analitice ale unui proces sunt in general mai bune pentru oferirea unei perspective in inima a ceea ce se intampla. Modelele numerice pot dezvalui existenta fenomenelor si efectelor, care altfel nu ar putea fi vazute. Teoreticienii in astrofizica se straduiesc sa creeze modele teoretice si sa-si dea seama care sunt consecintele observationale ale acestora.

Acest lucru ii ajuta pe observatori sa caute informatii care pot respinge un model sau sa aleaga intre mai multe modele alternative sau contradictorii. Teoreticienii incearca de asemenea sa creeze sau sa modifice modele pentru a lua in calcul noile informatii. In cazul unei neconcordante, tendinta generala este de a incerca aducerea unor mici modificari modelului, pentru ca acesta sa se potriveasca noilor informatii. In unele cazuri, o cantitate mare de informatii contradictorii adunate in timp poate duce la abandonarea unui model.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.