In timpul perioadei in care civilizatia occidentala trecea prin Evul Mediu, intre anii 700 si 1200 d.Hr., un imperiu Islamic se intindea din Asia Centrala pana in sudul Europei. In aceasta zona, oamenii pretuiau foarte mult invatatura, iar acestia au contribuit enorm in domeniul stiintei si al matematicii. Multe opere clasice ale grecilor si romanilor au fost traduse in araba, iar oamenii de stiinta au extins acele idei. De exemplu, modelul geocentric al lui Ptolemeu a reprezentat baza astronomiei arabe si islamice, insa cativa astronomi islamici au facut anumite observatii si calcule care erau mult mai exacte decat ale lui Ptolemeu. Probabil ca, cel mai fascinant aspect pe care il putem observa la astronomia araba este faptul ca aceasta a fost construita pe stiintele a doua mari culturi (Grecia si India). Combinarea si extinderea acestor idei diferite au condus la o noua stiinta care, mai tarziu, a influentat explorarea stiintifica occidentala incepand cu Renasterea.
Masurarea timpului si navigatia
Probabil cel mai important motiv pentru care arabii au studiat atat de intens cerul, a fost masurarea timpului. Religia islamica le cere credinciosilor sa se roage de 5 ori pe zi, cand soarele se afla in pozitii specifice. Masurarea timpului cu ajutorul astronomiei era cea mai exacta modalitate de a determina momentele in care arabii trebuiau sa se roage, si era de asemenea utilizata pentru a stabili datele festivalurilor religioase. Cartea sfanta a musulmanilor, Coranul, face referiri frecvente la tiparele astronomice vizibile pe cer, si este o sursa majora a traditiilor asociate cu astronomia araba. O alta utilizare importanta a astronomiei in scopul religiei a fost determinarea latitudinii si longitudinii. Utilizand stelele drept repere, in special Steaua Polara, au fost intocmite mai multe tabele care calculau latitudinea si longitudinea oraselor importante din lumea islamica. Cu ajutorul acestor informatii, arabii puteau fi siguri ca se roaga in directia in care se afla Mecca, asa cum se specifica in Coran.
In afara de utilizarea sa in scopuri religioase, astronomia a fost folosita si ca un instrument pentru navigatie. Astrolabul (un instrument care calcula pozitia anumitor stele pentru a determina directia) a fost inventat de greci si adoptat si perfectionat de arabi. Sextantul a fost dezvoltat de arabi, acesta fiind o versiune mai sofisticata a astrolabului. Acest instrument a devenit in cele din urma piatra de temelie in domeniul navigatiei pentru exploratorii europeni.
In lumea islamica, stiinta a fost considerata a fi cel mai inalt scop si a fost puternic sustinuta de catre nobilime. Majoritatea oamenilor de stiinta lucrau la curtile liderilor regionali si erau recompensati financiar pentru realizarile lor. In anul 830, califul Al-Mamun a infiintat Bayt-al-Hikman (Casa Intelepciunii), ca un centru de intalnire unde cercetatorii sa traduca texte din persana si greaca in araba. Aceste texte au format baza cunostintelor stiintifice islamice.
Astronomi arabi importanti
Unul dintre cei mai mari astronomi arabi a fost Al-Khwarizmi, care a trait in secolul 9 si a fost inventatorul algebrei. El a dezvoltat acest dispozitiv matematic in intregime din cuvinte, nu din expresii matematice, insa si-a bazat sistemul pe numerele indiene imprumutate de arabi (ceea ce astazi numim numere arabe). Cateva sute de ani mai tarziu, munca sa a fost tradusa in latina si a servit drept introducere a sistemului indian de numere in Europa, cu tot cu cifra zero. Al-Khwarizmi a efectuat calcule detaliate ale pozitiilor soarelui, Lunii si planetelor si, de asemenea, a efectuat calcule ale eclipselor. Acesta a creat un tabel de latitudini si longitudini a 2402 de orase si puncte de reper, formand baza unei harti timpurii a lumii.
Un alt astronom arab care a avut un impact asupra stiintei occidentale a fost Al-Farghani. La sfarsitul secolului 9, acesta a scris foarte mult despre miscarea corpurilor ceresti. Ca si multi alti astronomi arabi, Al-Farghani a acceptat modelul geocentric al lui Ptolemeu si a fost partial responsabil pentru raspandirea astronomiei ptolemeice, nu doar in lumea islamica, ci si in intreaga Europa. In secolul 12, lucrarile sale au fost traduse in latina si se spune ca Dante si-a capatat cunostintele astronomice din cartile lui Al-Farghani.
La sfarsitul secolului 10, astronomul Al-Khujandi a construit un observator urias langa Teheran, in Iran. Acesta a construit un sextant mare in interiorul observatorului si a fost primul astronom capabil sa faca masuratori cu o precizie de secunde de arc. Acesta a observat o serie de tipuri de tranzit ale soarelui, care i-au permis sa calculeze oblicitatea eclipticii, cunoscuta deasemenea drept inclinarea axei Pamantului in raport cu soarele. Dupa cum stim astazi, inclinarea axiala a Pamantului este de aproximativ 23 de grade si 34 de minute, iar Al-Khujandi a masurat-o ca fiind 23 de grade 32 de minute si 19 secunde. Utilizand aceasta informatie, Al-Khujandi a alcatuit si o lista de latitudini si longitudini ale marilor orase.
Omar Khayyam a fost un mare savant, filozof si poet persan, care a trait intre anii 1048 si 1131. Acesta a intocmit mai multe tabele astronomice si a efectuat o reforma a calendarului, care a fost mult mai precisa decat calendarul iulian si apropiat de cel gregorian. Un lucru uimitor a fost calculul sau legat de lungimea anului (365,24219858156), care este corect pana la a sasea zecimala. Stiinta occidentala le datoreaza mult oamenilor de stiinta arabi si islamici, ale caror contributii variaza de la denumirile astronomice ale stelelor pe care le folosim si azi, pana la tratatele astronomice si matematice folosite de europeni pentru a intra in lumea moderna a stiintei.
