Atena – lecţia fierbinte a nemuririi (I)

Atena este un oraş încins, mai ales la începutul lunii iulie, când l-am vizitat. Cele 37 de grade Celsius de pe străzi sunt totuşi o încântare în comparaţie cu căldura care învăluie cele mai vechi şi renumite vestigii ale acestui oraş.

Am vizitat principalele obiective istorice ale Atenei într-o după amiază de cuptor. Nici nu mi-am închipuit cât de cald poate fi la Acropole (cam 43 de grade Celsius), aşa că, din respect pentru cei care ne-au lăsat spre vizitare asemenea locuri superbe, m-am înfofolit decent, adică bluză cu mânecă lungă şi pantaloni de in până la glezne. Eram cam singura îmbrăcată atât de gros. Sus, printre ruine, mi-a fost dat să văd doamne respectabile, ca vârstă, dar care, înfrânte de căldură, îşi scoteau de pe ele maieurile şi rămâneau în sutien, fără jenă. Până şi domnii de vârsta a treia purtau şorturi, nicidecum pantaloni lungi.

Apa este de mare preţ, sus, pe Acropole. Se vinde la sticle de jumătate de litru şi la preţuri colosale – dar cine stă să vocifereze, în timp ce numără banii în faţa vânzătorului, riscă să i se încălzească apa. Durează cam două minute ca apa scoasă din frigider să devină apă caldă, de robinet.

Totuşi, măreţia locului cere, pe bună dreptate, mici sacrificii. Pe scurt, ceea ce are Atena de arătat întregii lumi se învârte în jurul câtorva obiective turistice majore. Le voi discuta pe rând.

Principalele construcţii de pe Acropole au fost înălţate cu 500 de ani înainte de Hristos, în cadrul unui proiect arhitectural iniţiat de către Pericle. Se spune că lucrările au durat 50 de ani. Rezultatul? Iată-l!

Partenonul. Cel mai impresionant templu de pe Acropole, cu o înălţime de 70 de metri. A fost construit în onoarea zeiţei Atena, a cărei statuie sculptată cu măiestrie, domina centrul templului, înconjurată de 46 de coloane impunătoare. Coloanele sunt uşor înclinate spre interior şi au o formă curbată.

Templul conţinea două încăperi, cea de răsărit, unde se afla statuia zeiţei şi cea de apus, unde preoţii veneau să se roage şi să aducă ofrande. Statuia Atenei era copleşitoare. Măsura 12 metri înălţime şi era realizată din aur şi fildeş. Din păcate, statuia originală s-a pierdut, însă o replică fidelă a ei poate fi admirată în SUA.

Faţada Partenon-ului a fost împodobită cu 50 de sculpturi magnifice, iar partea superioară a construcţiei a fost îmbrăcată într-o fâşie orizontală de piatră, marcată de nenumărate basoreliefuri – friză. Frumuseţea acestor sculpturi, colorate în albastru, auriu şi roşu, a fascinat lumea mii de ani, iar de câteva secole, majoritatea au fost decupate şi duse în muzee, pentru a fi prezervate. Lordul Byron a fost primul care a dezlipit câteva dintre statuile aflate pe friza Partenon-ului şi le-a dus la Londra, unde se află şi în prezent, în cadrul muzeului British din capitala Angliei. Grecii s-au gândit să îi urmeze exemplu, aşa că restul sculpturilor aparţinând Partenon-ului au fost luate şi mutate în muzeul Acropole.

Erehteionul. A fost înălţat pe cel mai sacru loc al Acropolei. Legenda spune că exact în acel loc, Atena şi Poseidon s-ar fi luptat pentru titlul de zeu protector al oraşului. Cei doi au decis să ofere cetăţenilor câte un dar divin, iar aceştia să-şi aleagă protectorul în funcţie de darul care le place cel mai mult. Poseidon le-a dăruit un izvor cu apă sărată, iar Atena le-a dăruit un măslin. Cum apa de izvor sărată nu se putea bea, cetăţenii au ales măslinul. Astfel, Atena a devenit zeiţa protectoare a oraşului. Erehteionul a fost numit după un rege legendar, iar construcţia a fost închinată, în egală măsură, şi Atenei şi lui Poseidon. Înăuntrul templului Erehteion s-a aflat, vreme îndelungată, o statuie din lemn a zeiţei protectoare, despre care se zice că ar fi căzut din cer. La camera din templu se ajunge prin trei porticuri fermecătoare, însă cel mai faimos element al templului Erehteion îl reprezintă balconul Cariatidelor, balcon ale cărui coloane au fost înlocuite cu şase statui reprezentând tinere fecioare ţinând în mâini câte un platou. Platourile s-au pierdut, iar statuile pe care le vedem noi astăzi sunt, de fapt, replici foarte reuşite. Cinci dintre cele şase statui originale se află la muzeul Acropole, iar cea de-a şasea poate fi admirată la muzeul British din Londra.

Poarta Propylaea. Reprezintă intrarea principală în situl Acropolei şi a fost construită pe partea de vest a colinei. La origine, ea a înlocuit o altă poartă, ceva mai mică, ridicată acolo cu o sută de ani mai devreme. Poarta Propylaea este o construcţie ce imită aspectul unui templu, flancat de două aripi. Faţada clădirii este susţinută de numeroase coloane dorice – fără bază şi uşor bombate, în timp ce în spatele faţadei se pot admira şase coloane ionice – cu capiteluri de lut.

Au fost prevăzute cinci intrări în Acropole. Cea mai mare este cea aflată în centrul porţii Propylaea, înaltă de aproape opt metri şi lată de patru metri. Aripa de nord a porţii Propylea reprezintă o construcţie în formă rectangulară şi găzduia, cu mii de ani în urmă, diverse expoziţii de pictură. Aripa de sud a porţii Propylaea se constituie într-o construcţie ceva mai mică şi care servea drept galerie de artă în aer liber. În faţa porţii, fusese construită o rampă de 20 de metri care acoperea distanţa de urcat de la baza colinei, până la intrarea în Acropole, dar în anul 100 după Hristos, romanii au distrus-o, înlocuind-o cu o scară grandioasă. Apoi, aproape de anul 300 după Hristos, în faţa porţii Propylaea, a fost înălţată o nouă poartă, numită azi intrarea Beule.

Templul Atenei Nike. Evident, este vorba despre o construcţie închinată zeiţei protectoare a oraşului. A fost zidit în timpul unei perioade de pace din cadrul războiului peloponesiac, chiar în faţa aripii sudice a porţii Propylaea. Părţile de nord şi de est ale templului Atenei Nike au fost decorate cu coloane ionice, înalte de aproape cinci metri fiecare. Basoreliefurile de pe frizele templului evocă unele secvenţe de luptă din timpul bătăliei de la Plataea, când armatele grecilor au înregistrat o măreaţă victorie contra perşilor. În semn de dragoste pentru zeiţa protectoare Atena, grecii au ridicat acest mic templu. A fost demolat de către otomani în 1687, dar reclădit două sute de ani mai târziu, chiar cu materialele originale de construcţie, descoperite în urma săpăturilor.

Este indicat să te informezi asupra acestor lucruri, înainte de a vizita Acropole. Construcţiile sunt, oarecum, asemănătoare şi, dacă nu ştii la ce să te uiţi, rişti să pierzi din vedere anumite detalii istorice semnificative. Căldura este un mare duşman al turiştilor, în acest loc magnific. Natura se împleteşte cu munca omului, iar printre vestigiile maiestuoase, palpită, sub soare, numeroşi leandri în culori diferite. Nu prea este umbră sub care să te adăposteşti, aşa că cel mai bine e să vizitezi Acropole primăvara şi toamna, nicidecum în sezonul estival. Altfel, se poate să nu înţelegi valoarea a ceea ce vezi, asemenea unui turist britanic care năduşea şi bombănea întruna:
– Ale dracului pietroaie!