Pamantul si Venus au in comun multe caracteristici fizice, insa atmosfera nu este una dintre ele. Atmosfera de pe Venus este extrem de aspra, acesta fiind si motivul pentru care nimeni nu a putut sa faca observatii optice legate de altceva in afara de atmosfera superioara a planetei. Vizualizarea planetei este imposibila datorita cantitatilor mari de acid sulfuric din atmosfera – norii din atmosfera superioara sunt plini de picaturi de acid sulfuric. Sulful reflecta foarte bine lumina vizibila, impiedicand astfel trecerea de nivelul superior al norilor si observarea mai profunda a planetei.
Urmatoarea provocare oferita de atmosfera de pe Venus este compozitia sa. Aceasta este alcatuita din 96 % dioxid de carbon. Oxigenul nu poate fi detectat nici in cel mai mic procent. La suprafata, presiunea atmosferica este de 92 de ori mai mare decat a Pamantului. Daca ai gasi o modalitate de a supravietui la acea presiune intensa si daca ai avea indeajuns de mult oxigen, te-ai afla pe o suprafata care este indeajuns de fierbinte pentru a topi plumbul. Temperatura de pe Venus, de la un pol la altul, este de 462 de grade Celsius, ca urmare a efectului de sera al atmosferei. In cele mai fierbinti zone din cele mai fierbinti deserturi de pe Pamant, temperaturile nu depasesc 50 de grade Celsius.
Suprafata arzatoare a planetei este acoperita de vulcani, cratere de impact, precum si rauri de lava vechi. Pe planeta Venus se gasesc 1000 de cratere vulcanice si ramasite ale craterelor care au peste 20 de kilometri in diametru. Suprafata planetei nu a fost niciodata lovita de un meteorit mic. Atmosfera arde orice obiect de dimensiune mica. Pentru ca un asteroid sa poata lovi planeta Venus, acesta ar trebui sa aiba peste 50 de kilometri si, chiar si-n acest caz, asteroidul si-ar pierde mai bine de jumatate din masa in atmosfera. Intreaga planeta a fost refacuta de raurile de lava acum 300 sau 500 de milioane de ani.
Au existat mai multe nave spatiale care au patruns in atmosfera planetei Venus. Prima sonda care a avut succes a fost misiunea ruseasca Venera 3, insa instrumentele sale s-au stricat inainte de intrarea in atmosfera. Misiunea Venera 4 a desfasurat cu succes o serie de experimente stiintifice. Aceste experimente au aratat ca temperatura de la suprafata era de aproape 500 de grade Celsius si ca atmosfera avea intre 90 si 95 % dioxid de carbon. Atmosfera era mult mai densa decat se anticipase si coborarea lenta a sondei a avut ca rezultat terminarea bateriilor inainte ca aceasta sa ajunga pe suprafata planetei.
Misiunea Mariner 5 trimisa de NASA a ajuns la planeta la o zi dupa Venera 4, insa aceasta n-a facut decat sa zboare pe langa planeta. Datele de la cele doua misiuni au fost comparate si au reprezentat un prim pas in cooperarea internationala in ceea ce priveste explorarea spatiului. Agentia spatiala rusa a lansat si Venera 5 si 6. Aceste doua misiuni au trimis o multime de informatii, insa au fost strivite de presiunea atmosferica la 20 de kilometri de suprafata. Dupa incheierea programului Venera au mai existat si alte misiuni, fiecare dintre acestea returnand noi informatii – este greu de imaginat ce mistere ar putea fi dezlegate cu ajutorul unui explorator de suprafata.
