Aurora polara, cunoscuta si sub numele de Aurora boreala in emisfera Nordica, si Aurora Australa in emisfera sudica, este un fenomen optic care consta intr-o intensa stralucire, ea putand fi admirata pe cerul nocturn al zonelor polare. Aurora polara este de fapt coliziunea particulelor unui vant solar cu campul magnetic al planetei. Acest fenomen optic nu este specific doar planetei Terra, Aurora Polara poate fi admirata si de pe alte planete precum Saturn, Jupiter sau Marte.
Acest fenomen poate aparea ca o lumina de culoare ultravioleta, violeta sau albastra din cauza atomilor de azot care intra in componenta lui.
Aurora polara se clasifica in doua mari grupe dupa locul in care se produce: Aurora terestra si Aurora artificiala. Dupa cum ii spune si numele, Aurora polara terestra se produce la ciocnirea particulelor vantului solar cu campul magnetic al planetei in straturile superioare ale atmosferei terestre pe cand Aurora polara artificala are loc in straturile superioare ale atmosferei si se poate forma in urma unor explozii nucleare.
Culoarea aurorei polare este data de energia particulelor incidente si de catre concentratia moleculelor din atmosfera, cea mai des intalnita culoare fiind verde deschis, rezultata in urma coliziunii electronilor captati de campul magnetic terestru cu atomii de oxigen din atmosfera.
In decursul istoriei mai multi cercetatori au incercat sa desluseasca misterul sunetului aurorei, de la exploratori dornici de noi aventuri pana la antropologi care au studiat acest fenomen, aceasta munca de cercetare desfasurandu-se si in ziua de azi. Misterul sunetului Aurorei este dat de decalajul de timp necesar propagarii sunetului pentru a fi auzit si de catre alti factori (sincronizarea sunetelor cu modificarile vizibile, fenomenele electrostatice) care determina improbabilitatea atingerii solului de catre aceste sunete.
In emisfera Nordica, Aurora Boreala poate fi vazuta uneori chiar si din unele tari ale Europei Centrale, dar acest spectacol poate fi cel mai bine admirat din tarile nordice (Peninsula Scandinava, Rusia, Finlanda, Groenlanda, Canada, Alaska), cel mai frecvent fiind intalnita in lumile de iarna si primavara sau la sfarsitul toamnei, lunile in care se produce cel mai frecvent fiind octombrie, februarie si martie, intre orele 18:00 si 1:00.
Acest fenomen este studiat de catre cercetatori inca din secolul al XVII-lea cand i s-a dat numele de Aurora de catre astronomul francez Pierre Gassendi, nume care provine de la zeita diminetii in mitologia romana, Aurora. Mai tarziu, Galileo Galilei a studiat si el acest fenomen, el sustinand ca acest fenomen este cauzat de catre reflexia razelor solare in vaporii care se ridicau de pe pamant, teorie similara cu a lui Rene Descartes care credea ca Aurora polara este rezultatul reflexiei razelor solare in cristalele de gheata. Primul cercetator care a fost cel mai aproape de adevar a fost Edmond Halley (cel care a descoperit cometa Halley), care sustinea ca acest fenomen apare odata la 76 de ani si este cauzat de catre campul magnetic al Pamantului si particulele aduse de “vantul solar”. In emisfera sudica, Aurora Australa a fost sesizata prima data de catre navigatorul James Cook in secolul XVII.
Aurorele polare au un istoric la fel de amplu si in folclor, in special in cel Nordic, Aurora boreala aparand sub diferite nume in scrierile mitologice ale unor popoare din nordul Europei. Prima scriere a unui scriitor Nordic “Konungs Skuggsjá” relateaza despre „norðurljós” ca fiind focuri vaste care inconjoara oceanul. In vechime, Aurora Boreala era numita de catre popoarele scandinave ca fiind fulger de scrumbie deoarece oamenii credea ca aceste lumini se datoreaza reflexiei unor scrumbii spre cer. Numele finlandez al Aurorei este „foc de vulpe„ (revontulet), Aurora fiind asociata aici cu scanteile din coada vulpilor de foc care se credea ca traiesc in Laponia.
Din cele mai vechi timpuri Aurora Polara este considerata un adevarat spectacol al naturii fiind vanata de multi iubitori ai spectaculosului produs de natura.
