Aurul albastru – marea provocare a secolului XXI. Cea mai importantă resursă naturală de pe planetă ignorată de români

Aurul albastru, cea mai importantă resursă naturală de pe planetă, este apa dulce, iar România deţine 60% din rezerva de apă a Europei, o bogăţie care (ca şi altele) pare ignorată la noi. Deşi 70% din suprafaţa Terrei este acoperită de apă, 97,5% din această apă este sărată, iar restul de 2,5% este, în mare parte, blocat sub Antarctica şi Groenlanda.

Peste 2 miliarde de oameni, pe glob, nu au acces la o sursă de apă potabilă sigură, peste 800 de milioane nu dispun deloc de o astfel de resursă, iar circa 5 milioane de persoane mor anual din cauza lipsei de apă sau a bolilor provocate de utilizarea de ape infestate.

Apa dulce, aurul albastru, indispensabil vieţii, a devenit marea provocare a secolului XXI, în condiţiile în care schimbările climatice se asociază cu accelerarea demografică şi urbanizarea fără precedent. În pofida faptului că a da drumul la robinet şi a avea apă ni se pare un gest banal, aproape un sfert din populaţia lumii trăieşte astăzi în ţări care nu au apă. În plus, 40% din producţia agricolă mondială depinde de irigaţiile mecanice.

Stresul hidric – marele pericol pentru următoarele decenii

Multe conflicte arată că deficitul de apă este un factor de destabilizare socială, politică și economică. În plus, transformarea apei dulci într-o marfă crește inegalitățile, deşi este un bun public, iar dreptul la apă face parte din drepturile omului. China controlează marile fluvii, Egiptul și Etiopia îşi dispută apele Nilului, India și Pakistanul au dificultăți la împărțirea mai multor râuri, Turcia deține cheia Eufratului etc.

Stresul hidric, adică resurse insuficiente pentru a satisface diferite activități umane și nevoile de mediu, începe atunci când disponibilitatea apei este mai mică de 1.700 de metri cubi pe an per persoană. Aproape trei sferturi din locuitorii țărilor arabe trăiesc sub pragul de penurie stabilit la 1.000 m3 pe an și aproape jumătate se află într-o situație extremă cu mai puțin de 500 m3, în Egipt și Libia în special.

Țările în curs de dezvoltare nu sunt singurele afectate. Rapoartele anuale întocmite de ONU arată că anumite provincii din China (unde pânza freatică a scăzut cu 40 de metri în câțiva ani), din Mexic sau din sudul Mediteranei vor avea mari probleme, din acest punct de vedere, în următorii 30 de ani.

Aurul albastru şi o criza de apă potabilă fără precedent, care se poate produce oricând, în orice parte a lumii

Cape Town, capitala legislativă a Africii de Sud, una dintre cele mai dezvoltate ţări de pe continentul african şi cu un standard de viaţă ridicat, s-a confruntat, în 2018, şi se confruntă şi astăzi cu o criză de apă potabilă fără precedent. Peter Gleick, preşedintele Institutului Pacificului mărturisea că nu şi-a imaginat niciodată că oraşul Cape Town se va confrunta cu “Ziua Zero”, ziua în care milioane de gospodarii nu vor mai avea apă curentă.

O astfel de zi a putut fi evitată doar printr-o raţionalizare drastică a apei – fiecărui locuitor al orașului i se permite să folosească numai 60 de litri de apă pe zi (în comparație, de exemplu, cu cei 454 de litri folosiți în medie pe zi de fiecare cetățean american). De asemenea, nimeni nu poate face mai mult de două duşuri pe săptămână.

În urmă cu câţiva ani, în Brazilia, la Sao Paulo, o metropolă de 20 de milioane de locuitori, o perioadă apa a fost oprită în fiecare zi, timp de 12 ore, forţând multe fabrici şi întreprinderi să închidă temporar activitatea. Tot mai multe locuri din lume se confruntă cu astfel de situaţii.

Aurul albastru – unde se află cea mai mare rezervă de apă dulce din lume?

Cea mai mare rezervă de apă dulce din lume, aurul albastru, este Lacul Baikal, din Siberia. Conţine 23 000 de kilometri cubi de apă, însemnând 15% din apa din toate lacurile şi râurile de pe Terra. Foarte adânc, nivelul Lacului Baikal poate să scadă, în unele locuri, până la 1 637 metri, ceea ce înseamnă, de exemplu, de patru ori înălţimea Turnului Eiffel. Este acoperit de gheaţă în cea mai mare parte a anului, iar vara apele sunt atât de limpezi încât se poate vedea până la aproximativ 40 de metri adâncime.

Cu o suprafaţă de 31 000 de kilometri pătraţi, Lacul Baikal este supranumit “Perla Siberiei” şi face parte din Patrimoniul mondial, graţie faunei sale bogate (aproximativ 800 specii de animale și 245 de specii de plante endemice), adăpostind şi singura specie de focă de apă dulce. Este, în acelaşi timp, şi cel mai vechi lac de pe planetă – 20 – 25 de milioane de ani de existenţă.

Denumirea “Baikal” vine din limba populației kurykan, care a trăit aici în urmă cu 1300 de ani, şi înseamnă “apă multă”. Ruşii îl consideră un adevărat simbol, motiv pentru care îl numesc “Marea cea sfântă”. În apropierea Lacului Baikal se află şi băi termale, unde apa fierbinte curge şi în timpul celor mai aspre ierni.

România deţine 60% din rezerva de apă dulce din Europa – o rezervă extraordinară, ignorată de oameni şi de autorităţi

România este o ţară căreia natura i-a dăruit nenumărate bogăţii. Printre acestea – aurul albastru. Potrivit estimărilor specialiştilor, aproximativ 60% din rezerva de apă dulce subterană (peste 2 500 de izvoare de ape minerale) a Europei se află în ţara noastră, la care se adaugă apele de suprafaţă.

De altfel, în privinţa apelor minerale, şi cantitativ şi calitativ, România se situează pe primul loc în lume. Anual se îmbuteliază circa 1,75 de miliarde de litri, ceea ce înseamnă mai puţin de jumătate din cât ar putea, pentru ca această posibilitate să devină brand de ţară. Mai mult, izvoarele de ape minerale din ţara noastră au un conţinut mult mai bogat în substanţe minerale decât cele din restul Europei, factorii naturali fiind hotărâtori pentru compoziţia chimică a apelor minerale.

Cu o asemenea bogăţie, s-ar putea crede că, la noi, niciodată nu vor fi probleme cauzate de apa potabilă, aşa cum se întâmplă în alte părţi ale lumii, ceea ce induce, pe de o parte, neglijenţă din partea oamenilor şi indiferenţă din partea autorităţilor. În zonele turistice, dar nu numai, mii de pet-uri plutesc pe râuri, pe kilometri întregi, maşini şi căruţe deversează în ape cantităţi uriaşe de gunoaie, lacurile de acumulare adună, de asemenea, cantităţi incredibile de deşeuri.

Dunărea duce anual în Marea Neagră peste 1 500 de tone de plastic, ceea ce înseamnă mai mult de patru tone zilnic, tone de gunoaie sunt şi în Delta Dunării. Această poluare masivă face ravagii, compromiţând calitatea apei şi distrugând ecosistemele. Acţiunile de ecologizare nu fac faţă, iar educaţia (cei care strâng gunoaiele nu sunt cei care le fac şi totul se transformă într-un cerc vicios) ar trebui să aibă un rol major în conştientizarea unor astfel de aspecte.

Terra trăieşte şi anul acesta pe datorie

Fondul Mondial pentru Natură (World Wildlife Fund – WWF) a lansat, în urmă cu mai mult timp, conceptul “Ziua depăşirii” (Earth Overshoot Day – EOD) – un indicator calculat de către Global Footprint Network, după metode ştiinţifice, referitor la data din an când se presupune că oamenii au consumat rezervele pe care planeta le poate regenera anual.

Cu fiecare an, perioada în care Terra trăieşte pe “credit” este tot mai mare. Anul acesta, în 2021, “Ziua depăşirii” a fost atinsă la data de 29 iulie, faţă de 22 august, anul trecut. Acest fapt înseamnă că, la jumătatea anului, omenirea a epuizat resursele naturale care ar fi trebuit să-i ajungă până la sfârşitul anului – a folosit mai multă apă (aurul albastru nu mai reuşeşte să mai facă faţă), a tăiat mai mulţi arbori, a poluat, a consumat, în toate privinţele, mai mult decât Terra poate furniza într-un an pentru a ne hrăni, pentru a ne deplasa şi pentru alte trebuinţe zilnice.

În relaţie cu “Ziua depăsirii”, oamenii de ştiinţă au mai creat un concept menit să avertizeze asupra exceselor lumii contemporane – “Ceasul Sfârşitului lumii” sau “Ceasul Apocalipsei” (în engleză, Doomsday Clock), un “ceas” simbolic, care se foloseşte de o analogie cu număratul orelor, de la un anumit moment al zilei până la miezul nopţii, o convenţie, pentru a denunţa pericolul pe care îl repezintă pentru omenire ameninţările nucleare, ecologice şi tehnologice.

Numărul de minute rămase până la “miezul nopţii” se actualizează permanent, după gradul de responsabilitate al cetăţenilor lumii, inclusiv al diverselor organizaţii şi al conducătorilor de ţări. În 2018, ceasul era, simbolic, cu două “minute” înainte de miezul nopţii şi a rămas neschimbat în 2019, în 2020 a fost avansat cu 100 de secunde, setarea rămânând la fel în ianuarie 2021.

Aurul albastru – o bogăţie inestimabilă

Apa, aurul albastru, o resursă naturală esenţială vieţii, este deja o problemă în multe părţii ale acestei planete care ne-a fost dăruită şi pe care o numim, cu bucurie, “Planeta Albastră”. În fiecare minut, cinci oameni se sting pentru că nu au acces la apă potabilă. Paradoxal, tocmai apa este, astăzi, îmbuteliată, privatizată, vândută, când ar trebui să fie la îndemâna oricui.

O rezoluţie ONU a declarat dreptul la apă ca un drept uman inalienabil: “Dreptul la apă garantează că fiecare ființă umană are apă accesibilă și sănătoasă pentru uz personal și casnic”. Realitatea arată însă cu totul altceva. Secolul al XX-lea a fost secolul conflictelor pentru “aurul negru”. Secolul al XXI-lea se anunţă ca scena conflictelor pentru “aurul albastru”.

România are un potenţial uriaş în privinţa resurselor de ape minerale şi ape plate, aşa cum are şi alte resurse, fiind una dintre ţările europene cu cele mai multe bogăţii ale subsolului (sare, aur, petrol, gaze naturale, cupru etc.). Dar a locui într-o regiune în care natura a fost atât de generoasă şi în privinţa reliefului, şi a climei, şi a bogăţiilor nu este de ajuns.

Mai este nevoie de implicarea şi responsabilitatea oamenilor, a autorităţilor, şi de un autentic sentiment de apartenenţă la această ţară, astfel încât să o protejăm şi să fim protejaţi. Iar ceea ce împlineşte şi face durabilă frumuseţea unei ţări şi o face puternică în timp ar trebui să fie chiar poporul său.