AVO a fost Agenția de Securitate de Stat a Ungariei, o mult urâtă și temută poliţie secretă. Activitatea AVO a fost una din cauzele principale ale revoltei maghiare din 1956. În această revoltă oamenii cunoscuți ca lucrând pentru AVO au fost linșați în public în Budapesta (în fața a mii de oameni), iar bani le-au fost îndesați în gură.

Activitatea întreprinsă de AVO a creat un climat constant de frică; până în 1956, această situație, alături de climatul economic, s-a manifestat într-o rebeliune.

Sediul central al AVO se afla pe strada Andrassy Place 60 în Budapesta. Acum, la această adresă găsim un muzeu ce este cunoscut sub numele de „Casa Terorii”.

Alegerea acestei locații nu a fost doar o simplă coincidență, aici fiind sediul mișcării naziste maghiare în timpul ocupației naziste a Ungariei în al Doilea Război Mondial. Astfel că aici deja existau camere de tortură atunci când AVO a fost înființată ca urmare a conducerii comuniste impuse de către Stalin.

Rolul lui AVO era foarte simplu. Trebuia să vâneze pe oricine care era chiar și puțin împotriva conducerii Ungariei de către Moscova. În condițiile în care la alegerile din 1945 Partidul Comunist Ungar a primit doar 17% din voturi, este clar că foarte mulți erau împotriva regimului comunist impus.

Inițial AVO a avut conducere sovietică, dar primul său lider a fost un maghiar numit Gabor Peter. Acesta fusese instruit chiar de către NKVD (precursorul KGB) și era hotărât să-i acuze pe membrii partidului din opoziție de colaborare cu naziștii și apoi să găsească dovezi pentru susținerea acuzației.

Pentru a putea face rost de ce avea nevoie, Peter nu a dat înapoi de la folosirea torturii. Cu toate acestea, dovezile nu au ajutat prea mult Partidul Comunist Ungar, acesta câștigând doar 24% din voturi la alegerile din 1947. Aceste rezultate slabe au fost responsabile pentru noi acte de barbarie din partea lui Peter în încercarea sa de a asigura supremația comunistă în Ungaria.

Metodele pe care Peter era pregătit să le folosească pot fi cel mai bine văzute în cazul lui Laszlo Rajk, Ministrul de Interne ungar și implicit și șeful lui Peter. Rajk a fost acuzat de complot cu occidentul și Marshall Tito, planificând să răstoarne guvernul comunist maghiar care fusese impus Ungariei în 1948.

Rajk a fost arestat de AVO la sfârșitul lui mai 1948 și torturat într-o încercare de a obține o mărturisire care ar fi putut dovedi acuzațiile aduse. Peter a mers atât de departe încât l-a amenințat că îi va implica și familia în cazul în care nu ar fi recunoscut acuzațiile.

Metodele folosite nu erau noi, Gestapo le folosise la rândul său atunci când naziștii ocupaseră Ungaria. Cu toate acestea, atunci naziștii folosiseră aceste tactici împotriva ungurilor, acum un maghiar tortura un alt maghiar. Rejk a rezistat 12 zile, când a mărturisit în încercarea de a-și salva familia. Din păcate, la proces, Rejk a fost găsit vinovat și condamnat la moarte alături de întreaga sa familie. Acum este aproape sigur că MGB-ul (Serviciul de Securitate de Stat Sovietic) a fost implicat, fiind cel care a furnizat cele mai importante dovezi împotriva lui Rajk.

Teama față de AVO era atât de mare încât în 1952, noul Ministru de Interne, Sandor Zold, și-a ucis toată familia și apoi s-a sinucis atunci când a aflat că urma să fie eliminat de către Partidul Comunist Ungar.

Nici Peter nu era în siguranță. El a fost acuzat că ar fi complotat pentru a-l ucide pe Stalin și pe liderii comuniști maghiari. Peter a fost arestat și după tortură și amenințări la adresa familiei sale, a mărturisit că era un agent de informații britanic. Cu toate acestea, Peter nu a fost executat, el a fost trimis la închisoare și eliberat în 1959 când i-a fost acordată o poziție minoră.

În 1956, exista speranța că Războiul Rece avea să se schimbe. Nikita Hrușciov denunțase regimul lui Stalin și astfel au apărut unele schimbări. AVO și-a schimbat numele în AVH. Cu toate acestea, o schimbare a numelui nu putea schimba percepția ungară; pentru populaţie, era încă AVO.

Înainte de revoltă, ura împotriva organizației s-a revărsat pe 29 octombrie 1956, când membrii cunoscuți ai AVO au fost arestați și spânzurați în public de corpurile de iluminat stradal iar bani le-au fost îndesați în gură. În aceeași zi, Imre Nagy anunța că AVO/AVH fusese desființată.

Revolta ungară a fost înăbușită repede de către ruși, dar chiar și cei mai mari de la Moscova au înțeles că AVO fusese o sursă mare de ură și au hotărât să nu o mai reînființeze. De atunci, Ungaria nu a mai avut o poliție secretă.

În 1989, un fost membru al AVO a descris activitățile desfășurate acolo. A recunoscut că în timpul torturii se smulgeau unghii pentru a scoate o mărturisire, iar atunci când AVO nu reușea era chemat MGB-ul sovietic, mulți dintre cei torturați murind în timpul ei. Acesta a susținut că motto-ul AVO fusese „tot ce este nevoie pentru a-i face să mărturisească”, inclusiv scufundarea suspectului în acid clorhidric.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ