Se spune că, în locurile binecuvântate te simți ca-n Rai. Se mai spune că, dacă ajungi într-un astfel de loc o dată, negreșit te vei întoarce. Balcic, August 2012. Povestea începe aici. Făcusem tot felul de hărți, ne pregătisem de cu seară (eu și sufletul pereche, fără de care nu poți merge liniștit, în astfel de locuri) și iată că pornim la drum, în zori de zi, din Constanța.
Am trecut fără probleme și de Vama Veche și de vamă unde, pe timpul verii furnicarul de lume îți cam dă de furcă, gonind spre Balcic. Eram nerăbdătoare să înțeleg de ce, mulți artiști trec negreșit pe aici. Habar nu aveam ce urma să descopăr.
Ne-am cazat la un hotel chiar lângă castel, însă ne-am hotărât să vizităm domeniul a doua zi, pentru a-l savura pe îndelete. Și nu am greșit, pentru că, încă de la intrare simți că pășești într-un univers magic. Probabil asta a simțit și Regina, fiind adusă aici pentru prima dată de pictorul Alexandru Satmari, în 1924. Și nu cred că i-a trebuit mult să se îndrăgostească de acest loc, dat fiind că, un an mai târziu începea lucrările la ceea ce avea să devină cuibul ei de liniște. Doi arhitecți italieni au fost tocmiți pentru această lucrare, colaborând îndeaproape cu decoratorul elvețian Jules Janny. Și, după cum se vede, Augustino și Amerigo au făcut treabă bună.
De cum pășești dincolo de poartă ți se deschide un alt univers, plin de verdeață, coloane grecești, fântâni, vase imense și extrem de multe flori. Domeniul, de altfel este una dintre cele mai vaste și mai apreciate grădini botanice din Europa, Regina Maria aducând aici o mulțime de specii de plante rare. Acum, grădina castelului adună peste 3000 de specii și o colecție de peste 250 de soiuri de cactuși, unii transformați în adevărați pomi, cu o vechime de peste 80 de ani.
M-am oprit pentru o secundă, în loc. E drept că, grădina este de-a dreptul copleșitoare. E drept că îți taie respirația de cum te primește în sânul ei. Însă, cea mai puternică senzație pe care o ai, atunci când ajungi prima dată aici este aceea că, indiferent unde îți faci ochii roată nu știi ce cărare să apuci mai întâi. Sunt zone aici, create după tiparul celebrului labirint cretan, realizate cu materiale aduse chiar din Creta. Sunt grădini ale lui Allah, unde aleile au fost pavate cu piatră adusă din Maroc. Sunt, de altfel, poteci înguste, pietruite, care se pierd pe sub arcade care parcă s-au încovoit așa, sub greutațea sutelor de flori care le împodobesc. Grădina aceasta a castelului este exact așa cum ne imaginam noi când eram mici și ascultam povești despre regi și regine. Iar această Regină este chiar una desprinsă parcă, din acele povești.
O alee pietruită, care lasă în urmă fântâna Reginei este străbătută de un canal de apă. Odată ajuns la începutul ei, scrutându-ți privirea până la celălalt capăt care se încheie cu un imens vas grecesc de provizii, ai impresia că aceasta e drumul tău, către locul în care albastrul cerului se confundă cu cel al mării. Doar vasul acela stă între tine și momentul în care vei reuși să fii, una cu universul azuriu. Este unul dintre acele locuri în care, timpul se oprește la capătul aleii, așteptându-te pe tine să faci primul pas. Din loc în loc, canalul de apă este brăzdat de pietre, parcă special puse acolo pentru a te obișnui să treci peste granițe. Sărind de pe una pe alta te simți dintr-o dată, copil, înapoi în vremurile în care puteai alerga în voie peste pietrele unui râu.
Ssssst, nu strica liniștea! Doar pășește către celălalt capăt al aleii. Mergi ușor, plutind parcă peste toate pietrele acelea. Tocmai ești față în față cu pacea ta! Și dacă vrei să o păstrezi, hai mai departe, către Statuia Sf. Martin. Privește în depărtare, cumva către castel și dincolo de el. Cu o mână pe sabie, o mină de marmură albă îți îndreaptă fără să vrei, gândurile către curățenie și tăcere. Sf. Martin este amplasat deasupra unei mări multicolore, în care florile de tot felul stau sub umbrela lui protectoare. Ai drum lung, înainte, printre toate cotloanele domeniului, așa că ia-ți răgazul pe una din băncuțele de aici și, ciulește bine urechile la ce are de spus Sfântul!
E un fel de treasure hunt aici, la Balcic! O căutare perpetuă, printre iazuri, heleștee, labirinturi și cruci de marmură, a unei conștiințe de sine, cred eu. De altfel, regina Maria asta a și vrut când a amenajat astfel domeniul de aici: un loc în care să se regăsească și să fie împăcată. A iubit mult Balcicul, drept urmare dorința ei a fost ca, după moarte, inima ei să fie îngropată aici. Însă cei care nu știu meandrele profunde ale unui suflet, au chinuit-o și după moarte, plimbându-i inima, ba la Bran, ba la Muzeul Național de Istorie, din București.
„Poate că în lumea de azi există mai multă ură decât dragoste. Dar dragostea e puternică și, într-o zi, chiar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea trebuie să învingă” – Regina Maria
Cu cât te apropii mai tare de castel, cobori spre mare. Printre pereți pietruiți, trepte luminate noaptea în diferite culori ajungi la Mormântul Reginei. Este locul pe care și l-a dorit spre a-i fi casă în eternitate. Stânca ce-l adăpostește chiar are formă de mormânt, deasupra stând mărturie o impresionantă cruce din piatră. Cu înscrisuri realizate în litere slavone, crucea are la bază și un loc de șezut, iar în centru, un cerc despre care se spune că, înscrisurile din interior ar simboliza viața unui om. De-a lungul peretelui care înconjoară stânca vei observa că anumite pietre sunt scoase din zidul de bază și aranjate sub formă de trepte, ce duc exact spre castel. Ele simbolizează o alee pe care se înață, către eternitate, sufletul unui om. Nu întâmplător a ales regina acest loc, spre a-i fi casă veșnică. Stânca tombală este amplasată exact în centrul domeniului său de aici, tocmai ca să amintească tuturor de vremelnicia umană și cea a tuturor lucrurilor, trecătoare ale vieții.
De lângă mormânt, priveliștea te vrăjește pur și simplu. Alte grădini, terasate, te îmbie să contempli panorama care se definitivează cu albastrul mării și să cobori, prin labirintul lor, către cuibul liniștit al reginei. Noaptea, fiecare terasă este iluminată într-o anumită culoare, iar spectacolul de lumini și umbre este unul de-a dreptul impresionant.
Va urma.
NB: Fotografiileaparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
