Banca, termenul prin care se defineste institutia menita sa faca operatii financiare, asigurand circulatia monetara, provine din italienescul “banca” (desemnand, in Evul Mediu, la propriu, o banca din lemn, pe care stateau comerciantii, pentru a face socotelile), devenind, inca de la inceputuri, un cuvant de circulatie internationala, asociat acestui sens. Documentele atesta ca, in urma cu 3000 de ani i.Hr., in Mesopotania, una dintre cele mai vechi civilizatii, dezvoltate pe teritoriul ocupat astazi de Irak si Siria, se desfasurau “tranzactii” bancare. De exemplu, in templul din orasul Ur, preotii detineau rolul de “bancheri”, acceptand depozite de bani sau de obiecte pretioase, facute de bogatii sumerieni, asirieni si babilonieni, sau imprumuturi acordate negustorilor. In Grecia antica, fiecare cetate avea propria moneda, prin urmare schimbul monetar era inevitabil in derularea comertului. Bazele operatiunilor financiare au fost puse insa in Roma, in timpul Imperiului. In epoca medievala, negustorii care veneau intr-un oras, din diverse alte parti, trebuiau, mai intai, sa isi schimbe, la un “bancher”, monedele pe care le detineau, in cele specifice cetatii in care poposeau.
Primele banci publice au aparut in timpul Renasterii, in orasele italiene Florenta si Genova, iar primele manifestari asemanatoare bursei, in cartierul Rialto, din Venetia. Incepand cu secolul al XVII-lea, tiparirea bancnotelor a revolutionat lumea financiara si, in fiecare tara, o banca centrala (o banca a bancilor) si-a asumat tot mai mult rolul de a controla emisiunea monetara. Astfel, in epoca respectiva, s-a infiintat Banca Angliei, Banca Frantei (in 1800) si apoi au aparut banci si in celelalte tari. Banca Charter Act, din Marea Britanie, fondata in 1833, intr-o epoca in care mare parte din populatie inca nu avea incredere in asemenea institutii, a facut presiuni asupra celorlalte banci sa participe la bursa, in contextul unei dezvoltari economice remarcabile, datorata, in primul rand, comerciantilor de bumbac.
Dupa Primul Razboi Mondial, istoria bancilor a fost tot mai mult conditionata de dezvoltarea economica, simultan conturandu-se diverse operatiuni specifice: primirea de depozite, acordarea de credite clientilor, pe orice durata, sistemul de girare a creditelor, consiliere in privinta plasarii banilor etc. Dupa 1933 (anul in care criza economica, inceputa in 1929, atinsese apogeul), Banca Glass-Steagall Act, din Statele Unite ale Americii, a militat pentru specializarea institutiilor financiare in banci de depozit, banci de investitie, banci de credite. Treptat s-a renuntat la aceasta idee, in favoarea “bancilor universale”, care sa efectueze orice fel de operatii in domeniu.
Multi specialisti considera, chiar si astazi, ca bancile universale sunt principalele responsabile pentru crizele financiare, deoarece permit injectarea unor sume provenind din economia reala, in activitati speculative, punand in pericol banii deponentilor sau determinand, in anumite contexte, retrageri masive de bani, ceea ce poate fi catastrofal pentru banca, pentru clienti si pentru societate in general. Ca urmare a crizei financiare care a debutat in 2007 si din cauza crizei datoriilor in zona euro, economistii (din Europa si de peste ocean) si-au amintit de modelul Glass-Steagall Act, al anilor ’30, si considera ca fiind oportuna specializarea in banci de depozit (commercial banking) si banci de investitii (investment banking), la care se adauga, evident, bursele, cu rolul lor specific.
Prin raportare la forma de proprietate, exista banci mutualiste (cooperative de credit), in care deponentii sau cei care iau credite sunt si co-proprietari, participand la luarea deciziilor, banci comerciale (societati al caror capital este detinut de actionari), banci de stat. De exemplu, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cel care a infiintat prima banca “mutualista” a fost Frederic-Guillaume Raiffeisen, om politic si economist german. Astazi, Raiffeisen este numele unei societati bancare elvetiene, care, initial, deschisese sedii numai in satele elvetiene, extinzandu-se ulterior, si in orase. In 2012, aceasta banca avea, in Elvetia, peste trei milioane de clienti si sedii in mai multe tari. In ultimii treizeci de ani, toate marile banci si-au creat sucursale si pe teritoriul altor tari, care sa le consolideze pozitiile si profiturile. Bancile centrale, precum Rezerva Federala a SUA, Bank of America, Banca Centrala Europeana, Bancile Nationale sunt cele care emit moneda si au ca misiune principala asigurarea stabilitatii preturilor, adica limitarea inflatiei.
In pofida rolului central al bancilor in mecanismele economice nationale si internationale, tot mai multe voci avizate in domeniu considera ca reformarea de substanta a acestor institutii financiare este absolut necesara, avand in vedere costul ridicat al serviciilor, politica financiara defavorabila “micilor”clienti, dobanzile uriase la credite, riscul de faliment, supra-remunerarea angajatilor bancilor, efectul destabilizator al cresterii masei monetare s.a.m.d. Mai mult, Thomas Philippon, economist, profesor la Universitatea din New York, a calculat ca, incepand cu anul 2008, salariile din finante au fost cu 40% mai mari fata de ce “ar fi fost de asteptat” – adica ecartul cel mai mare din 1929 incoace. De asemenea, s-a constatat, de exemplu, ca 15% dintre absolventii Harvard din 1990 lucreaza in finante, fata de 5%, in 1975, ceea ce indica faptul ca inteligenta nu este valorificata intr-o maniera productiva, incetinind ritmul de progres al societatii. Nici falimentul Corporatiei financiare Lehman Brothers, din 2008, nu a ramas fara ecou si fara critici in lumea finantelor, dar reformarea bancilor, la momentul actual, nu pare sa ii intereseze pe cei care obtin profituri uriase din aceasta zona.
Intr-un clasament al celor mai mari banci din lume, facut pentru 2012, pe primele patru locuri, se situeaza institutii financiare din China (ICBC, China Construction Bank, Bank of China, Agricultural Bank of China), urmate de JP Morgan Chase (SUA), HSBC (Marea Britanie), Mitsubishi UFJ (SUA) etc. In topul celor mai sigure, pe primul loc se afla KfW (Germania), Bank Nederlandse Gemeenten (BNG), din Olanda, Zurcher Kantonalbank (Elvetia), pana la pozitia a zecea fiind numai banci europene (patru nemtesti, trei olandeze, una elvetiana, una franceza – CDC si una din Luxemburg).