Barajul Afsluitdijk poate fi considerat cu usurinta o capodopera inginereasca remarcabila, o stralucita realizare ce pare scapata dincolo de limitele imaginatiei umane, dincolo de ceea ce omul ar fi putut vreodata realiza. Ba chiar, acest baraj, ce se lupta cu apele tulburate ale Zuider Zee, se incadreaza perfect in ceea ce, odinioara, Voltaire scria, si anume ca „Dumnezeu a creat pamantul – in afara Olandei, caci pe aceasta au creat-o olandezii”. Putine sunt locurile care sa se incadreze atat de bine in aceste spuse, care sa scoata la lumina una dintre cele mai indraznete realizari ale omului si, in acelasi timp, impresionante.
Afsluitdijk, care inseamna Stavilarul, separa fasia dinspre tarmul olandez al Marii Nordului, Waddenzee, si imensul lac artificial cu apa dulce Ijsselmeer. Inceputul primului mileniu a fost marcat de luptele indelungi ale oamenilor cu furtunile si inundatiile ce surveneau.
Prima mare inundatie a avut loc in anul 1170, de Ziua Tuturor Sfintilor, cand marea si-a facut loc, precum o regina, inspre ceea ce era pe atunci lacul natural cu apa dulce Flavo, transformandu-l in tulburata si nelinistita Zuider Zee. Atunci, vietile omenesti pierdute au fost pe cat de multe, pe atat de regretabile in aceasta lupta cu furia de nestavilit a naturii. Tocmai de aceea, a fost nevoie de barajul Afsluitdijk, stavilarul zbuciumatei Zuider Zee. Cu atat mai interesant este faptul ca proiectul initial al digului dateaza inca din anul 1667, numai ca punerea sa in practica nu a fost posibila fara realizarile moderne, respectiv tehnica moderna. Apoi, parca s-a asteptat o perioada precum cea a Primului Razboi Mondial, cand foametea era o mare problema si trebuia, cu orice pret, combatuta.
Tot atunci, mai cu seama in anul 1916, a izbucnit o mare furtuna, devastatoare, am putea spune, ceea ce a culminat cu luarea unor decizii urgente, guvernul aproband, in sfarsit, constructia la Barajul Afsluitdijk. Lucrarile de constructie au inceput in anul 1927, urmandu-se planurile inginerului Cornelius Lely. Prin dragare, de pe fundul Zuider Zee, aveau sa fie scoase blocuri de argila eratica, care initial fusesera depozitat de-a curmezisul marii, in doua linii paralele, ca mai apoi, sa fie umplute cu un amestec de argila, nisip, stanci bazaltice si impletituri din nuiele de salcie.
La ambele capete ale stavilarului s-a decis instalarea unor ecluze masive, ce trebuiau sa permita scurgerea surplusului de apa adus de raurile care se varsau in ceea ce devenise acum golful Ijssel.
De fapt, principalul rau era Ronul, debitul acestuia fiind cel mai mare. Insa aceasta realizare stralucita a olandezilor nu ar trebui sa ne mire deloc, cu atat mai mult cu cat ne gandim la faptul ca, doar in Evul Mediu, zona din jurul Zuider Zee trecea prin trei-patru inundatii devastatoare intr-un secol. Ba chiar, acest pericol este prezent chiar si in zilele noastre de catre locuitorii olandezi de aici. Barajul Afsluitdijk protejeaza astazi o suprafata imensa, tot mai mare de poldere recuperate de sub apa si, fara doar si poate, este o constructie impresionanta, chiar daca nu se bucura de aceeasi frumusete ca, spre exemplu, vechile mori de vant.
