Ce faci când afară e frig şi întunecat, iar tu nu-ţi doreşti decât să te laşi mângâiat de soare şi căldură? Sunt sigură că fiecare are propria „strategie” împotriva vremii capricioase, indiferent că e vorba de hibernare, straturi colorate de haine sau visat cu ochii deschişi la meleaguri exotice. Acum ceva ani, soluţia mea a fost să evadez într-un oraş unde iarna e mai blândă şi nu-şi arată colţii atât de fioros: Barcelona.
Am plănuit vacanţa la Barcelona fix de revelion, ca să profit de cele câteva zile libere şi să nu fiu nevoită să-mi iau concediu. Nu ştiam pe atunci prea multe despre acest oraş, însă auzisem că este o destinaţie foarte căutată în Europa datorită efervescenţei sale şi a numeroaselor atracţii inedite. Aveam să mă conving că Barcelona este o sursă inepuizabilă de surprize, iar dinamismul ei te molipseşte pe nesimţite. E ca un virus care ţi se strecoară pe sub piele, te energizează şi te face să-ţi doreşti să trăieşti în ritmul său. Stilul modernist catalan, dezvoltat între 1885 şi 1950, a marcat puternic aspectul Barcelonei. Capitala provinciei Catalonia îşi arată pofta de viaţă nu doar prin atmosferă şi oameni, ci şi prin toate spaţiile urbane, printr-o arhitectură copleşitoare, clădiri cu ornamente bogate şi forme neobişnuite, străzi ample, dar şi alei înguste, case vechi, dar şi uimitoare construcţii moderne. Pe scurt, un spirit rebel într-un oraş al contrastelor. Dar să încep cu începutul.
Am aterizat la Barcelona într-o seară cu vânt puternic, iar asta s-a simţit încă de când ne aflam în aer. Mi s-a întâmplat de câteva ori să am parte de zboruri agitate, însă de data asta turbulenţele au fost fix la aterizare, când avionul era înclinat mult în faţă şi se zguduia puternic, chinuindu-se să aterizeze. Cred că în acele clipe fiecare murmura în sinea sa o rugăciune disperată, cu singurul gând ca piloţii să nu piardă controlul avionului şi totul să se termine cu bine. Deşi am fost scuturaţi zdravăn, contactul cu solul a fost lin, iar după o sperietură zdravănă am ajuns în siguranţă cu picioarele pe pământ. De cum am ieşit la aer, am simţit o pală puternică de vânt. Un vânt cald, însă hotărât, gata să mă ia pe sus cu tot cu bagaje. Era prima dată când călcam pe pământ spaniol şi m-am bucurat să fac primii paşi spre un oraş atât de cosmopolit „pe aripile vântului”.
Barcelona m-a întâmpinat cum se cuvine, servindu-mi pe post de „bun-venit” un apus de soare superb, cu dâre portocalii şi roşii, ca de foc, ce brăzdau cerul în depărtare. M-am oprit pe pasarela spre aeroport ca să imortalizez această imagine şi cred că până acum a rămas pe primul loc în topul celor mai spectaculoase apusuri din câte am văzut. Dedesubt, într-un con de umbră, pista aeroportului părea încremenită în tăcere.
După ce m-am instalat la hotel, am plecat orbeşte să explorez străzile din apropiere, căci deşi se întunecase bine, cartierul era luminat ca ziua. Mai mult, se pare că de-abia atunci oamenii începeau să iasă la plimbare, judecând după aglomeraţia din jur. Am luat o cină consistentă într-un restaurant oarecare (sperietura din avion şi-a spus cuvântul asupra apetitului meu), însă apoi m-am hotărât să-mi conserv entuziasmul pentru a doua zi şi să mă culc mai devreme.
Barcelona stă sub semnul lui Gaudi şi a volumelor suprarealiste, îndrăzneţe, care par desprinse din altă lume şi transplantate cu măiestrie în prezent. Am constatat asta a doua zi dimineaţa, când, însufleţită de elanul descoperirilor, m-am avântat pe străzile luminate de un soare cum nici primăvara nu întâlneşti uneori. Am renunţat la un strat de haine şi am pornit spre celebra Rambla, una dintre senzaţiile oraşului.
Bulevardul Rambla traversează o bună bucată din centrul Barcelonei, trasând un spaţiu ideal de plimbare, de-a lungul căruia se înşiră restaurante, magazine de tot felul, buticuri cu suveniruri, chioşcuri cu flori şi câte şi mai câte. Zona de promenadă se întinde pe mijlocul străzii, însoţită de copaci înalţi, în timp ce de pe margine stau de veghe edificii impozante. Rambla e un fel de podium de modă a străzii, pe care se perindă personaje care mai de care mai ieşite din comun, uşor de remarcat în oceanul de turişti ce se revarsă în şi din toate direcţiile. O populaţie eterogenă, colorată în fel şi chip, care-ţi bucură ochii asemenea unui tablou viu, în continuă transformare.
La Rambla leagă Placa de Catalunya de Portul Vell, ajungând până la statuia lui Cristofor Columb. Placa de Catalunya este considerat centrul oraşului, dar şi un punct de intersecţie între vechi şi nou, între stiluri arhitecturale specifice unor secole diferite. La Rambla are o lungime de peste 1 kilometru şi este formată din mai multe segmente, din străzi mai mici ce se continuă una cu alta. De aceea, termenul se foloseşte uneori şi la plural. Las Ramblas (sau Les Rambles în catalană) înseamnă Rambla de Canaletes, Rambla dels Estudis, Rambla de Sant Josep, Rambla dels Caputxins şi Rambla de Santa Monica.
Deşi era încă dimineaţă, bulevardul vuia de lume. O adunătură pestriţă de turişti şi localnici se mişca încolo şi-ncoace, într-un ritm ameţitor. La Rambla este mai mereu aglomerată, iar hoţii de buzunare profită de înghesuială, Barcelona fiind din păcate renumită şi pentru numărul mare de astfel de furturi. Am avut noroc să aflu de pe internet despre acest „record” al oraşului, nu pe propriul buzunar.
De o parte şi de a alta a Ramblei se întind cartierul Gotic (Barri Gotic) şi cartierul El Raval, două zone interesante ale Barcelonei, unde poţi gusta atmosfera autentică a oraşului în feluri diferite.
El Raval este parte din cel de-al doilea stadiu de dezvoltare a zonei istorice a oraşului. Înainte de construcţia districtului Eixample, la finalul secolului al XIX-lea şi început de XX, El Raval era foarte populat, renumit pentru viaţa de noapte agitată, dar şi pentru criminalitatea ridicată. Începând cu anul 1988, cartierul a trecut printr-o schimbare majoră, fiind curăţat şi modernizat, însă chiar şi aşa, încă mai există zone nu foarte sigure, mai ales noaptea. Nu este nici cea mai curată zonă a oraşului, dar merită explorată, mai ales datorită magazinelor, cafenelelor şi barurilor cochete. Dacă în Eixample predomină magazinele mari, cu branduri renumite, în El Raval găseşti mici buticuri cu haine şi accesorii unicat. Mi-a plăcut mult faptul că porţile fiecărui magazin sunt pictate în culori vesele, cu imaginaţie, astfel că şi atunci când sunt închise degajă o atmosferă prietenoasă. Nu am cumpărat nimic din El Raval, căci mi-am propus să fiu cumpătată cu bugetul.
De cealaltă parte a Ramblei se desfăşoară Cartierul Gotic, centrul vechiului oraş, un labirint de străzi, cu pieţe înguste, biserici şi clădiri. Mare parte din zonă este închisă traficului, aşa că te poţi plimba liniştit pe străduţe, cu ochii în toate părţile. Casele sunt interesante, multe dintre ele datând din perioada medievală. În schimb, mirosurile nu sunt cele mai plăcute, m-am convins de asta cu propriul nas. Cred că am avut aşteptări prea mari legate de acest loc, am crezut că voi găsi aici ceva similar cu străduţele din Roma.
O încântare pentru mine au fost decoraţiunile urbane de pe clădiri, îndrăzneţe şi pline de detalii cochete. Pe multe acoperişuri am văzut elemente ce seamănă cu turlele de castel, foarte elegante, ca şi cum ar fi croşetate delicat în piatră. Am remarcat şi bisericile gotice, masive, majoritatea destul de simple dacă stăm să ne uităm cât de rebelă este Barcelona.
(VA URMA)
