Bazilica San Pietro din Vatican, centrul unei lumi fascinante

Deşi este cel mai mic stat din lume, atât ca populaţie, cât şi ca număr de locuitori, Vaticanul reprezintă centrul catolicismului, un loc de pelerinaj pentru credincioşi, dar şi un obiectiv turistic pentru vizitatorii din întreaga lume. Şi asta pentru că e greu să nu rămâi impresionat de măreţia catedralei San Pietro, inima oraşului-stat, de statuile care o împodobesc, de grădinile îngrijite şi clădirile ornamentate cu migală.

Vaticanul reprezintă o mică enclavă în Roma, învelită confortabil între zidurile puternice ale cetăţii eterne. Păzit de armata proprie, Garda Elveţiană, Vaticanul îşi primeşte cu bucurie turiştii curioşi, veniţi să admire colecţia sa generoasă de capodopere artistice, aflată pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Am vizitat Vaticanul acum vreo trei ani, în timpul vacanţei de o săptămână din capitala Italiei. Pasionată de viaţa şi opera lui Michelangelo, abia aşteptam să păşesc pe treptele uneia dintre cele mai mari biserici din lume şi să văd celebra Pieta live.

Aşadar, într-una dintre frumoasele zile de sfârşit de octombrie ale vacanţei mele romane, am luat autobuzul spre Vatican, după un mic dejun consistent, gata să urc oricâte scări va fi nevoie pentru a admira Roma de pe cupola catedralei San Pietro. M-am bucurat de soarele blând de toamnă, gândindu-mă că voi putea face nişte fotografii foarte reuşite. De la castelul Sant’ Angelo, mergând pe Via della Conciliazione, mi-a apărut în faţă bazilica San Pietro, mai impunătoare decât în orice fotografie sau documentar TV. Am inspirat adânc şi am intrat în Piaţa San Pietro.

Piaţa San Pietro a fost proiectată de arhitectul Gian Lorenzo Bernini, în perioada 1656 – 1667 şi este formată din două părţi: un spaţiu sub formă de trapez şi altul de formă eliptică, înconjurat de patru rânduri de coloane, al căror număr total se ridică la 284. Acestea au în vârf 140 de statui ale unor sfinţi. Centrul pieţei este marcat de linii, iar aici se află un obelisc egiptean înalt de peste 25 de metri, cu o cruce în vârf, având de-o parte şi de alta câte o fântână.

Despre Piaţa San Pietro se poate spune că este un fel de biserică în aer liber, deoarece aici credincioşii se strâng pentru a participa la liturghiile celebrate de însuşi papa. După câteva poze cu fântânile şi trecut în revistă statuile cocoţate deasupra coloanelor, mi-am îndreptat atenţia spre bazilică.

Văzută de jos, catedrala nu se impune neapărat prin înălţime. Din punctul ăsta de vedere, mult mai impresionante sunt Catedrala Sf. Ştefan din Viena sau Domul din Milano, ca să dau doar două exemple. Însă la bazilica San Pietro te izbesc distincţia şi nobleţea construcţiei, coloanele masive şi demnitatea cu care îşi înalţă cupola spre cer.

Construcţia bazilicii actuale a început în anul 1506, pe locul unde, anterior, se afla o altă biserică mai veche. Se spune că sub bazilică se află mormântul Sfântului Apostol Petru. Finalizarea edificiului a avut loc în anul 1612, în vremea papei Paul al V-lea, iar bazilica a fost sfinţită 14 ani mai târziu. Catedrala ocupă o suprafaţă totală de peste 15.000 de metri pătraţi, având forma unei cruci latine cu lungimea de 186 de metri. Poate găzdui cifra impresionantă de 60.000 de perosoane, iar cupola se ridică până la o înălţime de 119 metri.

La realizarea catedralei San Pietro au contribuit mai mulţi artişti renumiţi, care şi-au pus câte o picătură din geniul şi inspiraţia lor creatoare în această construcţie, o adevărată operă de artă. Donato Bramante, Michelangelo, Carlo Maderno şi Gian Lorenzo Bernini sunt doar câţiva dintre artiştii celebri care şi-au lăsat amprenta asupra personalităţii bazilicii.

Faţada este operă a arhitectului Carlo Maderno care a finalizat-o în anul 1614. Are o lungime de 114,69 metri şi o înălţime de 48 metri, fiind caracterizată de o înşiruire de coloane şi pilaştri în stil corintic, deasupra cărora este poziţionată o cornişă masivă cu un fronton central şi o balustradă pe care se ridică 13 statui, fiecare de aproape 6 metri înălţime. Statuia centrală îl reprezintă pe Iisus Mântuitorul, iar celelalte, pe Ioan Botezătorul şi 11 dintre apostoli (statuia sfântului Petru se găseşte în interiorul bisericii, având în vedere importanţa sa: este considerat primul papă). În partea inferioară, se află cinci intrări, deasupra cărora sunt situate nouă ferestre, dintre care trei prevăzute cu balcoane. Cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun, precum şi imediat după alegerea sa, papa iese la fereastra centrală, de unde rosteşte binecuvântarea urbi et orbi în mai multe limbi. Dacă mai ţineţi deschis televizorul de sărbători, cu siguranţă că aţi auzit acest mesaj, căci este transmis în toată lumea.

Cupola a fost realizată de Michelangelo care, din anul 1547, s-a ocupat de întregul proiect al bazilicii. După moartea acestuia, în 1564, conducerea lucrărilor a fost preluată de Giacomo Della Porta, elev al lui Michelangelo, care a finalizat construcţia cupolei în 1590, în timpul pontificatului papei Sixt al V-lea. Turla bazilicii San Pietro poate fi zărită din numeroase locuri din Roma, fiind un bun punct de reper. Forma sa inconfundabilă se zăreşte inclusiv pe gaura cheii din Piaţa Cavalerilor de Malta, printre arbuştii toaletaţi special.

Ştiam că toţi turiştii se înghesuie să viziteze bazilica, mai ales că accesul este liber, aşa că m-am pregătit sufleteşte să aştept minute bune pentru a intra. Din fericire, nu a fost nevoie, pentru că nu era cine ştie ce coadă, probabil pentru că se apropia ora prânzului şi vizitatorii se îndreptau deja spre restaurante. Am trecut repede şi de detectorul de metale, iar apoi am intrat în catedrală.

Dacă exteriorul vi s-a părut impresionant, atunci pregătiţi-vă să rămâneţi cu gura căscată când ajungeţi în interior. Aici domină albul, griul şi auriul, ca într-un peisaj ceresc, iar oriunde îţi arunci privirea dai de ornamente bogate. N-am stat să număr cu exactitate zecile de statui, monumente, altare şi elemente decorative din interiorul bazilicii San Pietro, însă da, chiar sunt multe. Foarte multe. Din marmură, bronz sau travertin, aurite sau simple, statuile expresive pare că au viaţă în ele. Ai senzaţia că te ţintuiesc cu privirea, iscondindu-ţi curioase chipul (sau, poate, păcatele? :D). Altarul principal al papilor, deasupra căruia se ridică un baldachin uriaş, din bronz, înalt de 29 metri, e în ton cu grandoarea bazilicii.

Desigur, n-am uitat de Pieta, capodopera lui Michelangelo. Nici nu aş fi avut cum să o ratez, având în vedere gloata de turişti care erau strânşi în faţa ei, cu aparatele de fotografiat mergând non-stop. Am fost dezamăgită de vederea acestei statui, atât de frumoasă în fotografii şi aşa de tristă în realitate, surghiunită într-un colţ, ascunsă după un perete de sticlă şi împresurată de vizitatori curioşi.

Pentru că interiorul s-a dovedit a fi un pic cam prea somptuos pentru gusturile mele, după o scurtă „plimbare” prin catedrală, mi-am îndreptat paşii spre poarta de acces către cupolă.

Până în vârf, sunt peste 550 de trepte, în total. Turiştii mai… leneşi pot lua liftul până la nivelul acoperişului, sărind peste 320 de scări, însă de acolo nu există alt mijloc de a ajunge pe cupolă, decât urcând un şir de scări înguste, care parcă nu se mai termină. Claustrofobii ar trebui să aibă mare grijă pe această porţiune. Dacă în prima parte treptele sunt largi, luminoase, ele se fac din ce în ce mai mici cu cât te apropii de vârf. Însă merită 100%! După ce scapi de întuneric şi ieşi pe balconul cupolei, rămâi pur şi simplu mut de uimire. Panorama asupra Vaticanului, dar şi a Romei, este spectaculoasă. De aici, se văd foarte bine piaţa, castelul Sant’ Angelo, podurile peste Tibru şi, desigur, omniprezentul Vittoriano. Am admirat şi părţi din grădini, pâlcuri de copaci, acoperişuri şi ziduri solide, toate alintate de soare.

Coborând cu picioarele pe pământ, la propriu şi la figurat, mi-am încheiat şi vizita în Vatican. N-am ţinut morţiş să vizitez Muzeele Vaticanului şi nici n-aş fi avut cum, pentru că ziua aleasă de mine pentru a vedea cetatea sfântă s-a nimerit să fie în apropierea datei de 1 noiembrie, adică „Ziua tuturor sfinţilor” în calendarul catolic, o sărbătoare importantă, când muzeul era închis. Oricum, la cât de multe statui, fântâni şi clădiri sunt de văzut pe străzi, ce sens ar fi avut ca, aflată pentru prima dată la Roma, să mă închid între patru pereţi, fie ei acoperiţi de opere de artă?

Vizita la Vatican s-a încheiat cu o plimbare pe străduţele adiacente cetăţii, unde am mâncat o pizza delicioasă într-un mic restaurant. Am rămas cu gândul la Vatican şi la povestea micului stat papal. Nu am vrut să intru în cotroversele iscate de această lume plină de mistere a Vaticanului, însă este clar că istoria şi legendele din jurul ei atrag ca un magnet turiştii, indiferent de convingerile religioase.