Partea întâi, Bethlehem – Biserica Nativității
Multe călătorii pe care le facem în viață au un scop anume. Uneori, vizităm un loc pentru că am auzit despre acesta că ar fi deosebit prin ceva, o clădire sau un monument, o plajă caldă sau o mare ca de cristal, oameni cu priviri prietenoase care te primesc cu drag și chiar o splendidă priveliște la apus. În Bethlehem, te duci pentru că ai datoria să îți încarci sufletul cu lumină. De îndată ce aterizezi la Tel Aviv, te grăbești să ajungi la destinație, după ce parcurgi un drum drept și neted, tăiat în pământul stâncos, sub soarele strălucitor și uscat.
Bethlehem este o destinație pentru inima ta, o destinație de suflet. Aici te detașezi de lume, iți pui ordine în gânduri, te reculegi și te încarci pozitiv, ca să o iei de la capăt sau să continui ce ai lăsat, în urmă, acasă. Orașul alb, cu case risipite pe dealurile goale, coline domoale de piatră, uneori, abrupte, te întâmpină prietenos.
Ici-colo se înalță turle de biserici, minarete de moschei, grădini cu chiparoși, măslini, eucalipți și multe flori. De jur-împrejur, se întind dealuri și stâncării cultivate, grădini cu viță-de-vie, măslini, portocali și lămâi. Dincolo de Bethlehem, spre sud-est, se văd culmile de culoare brun-roscată ale munților Galaadului și Moabului. Pe vârfurile acestora, nu este nici un fel de verdeață, nicio așezare omenească. După aceste coline pustii, se vede depresiunea Mării Moarte.
Străzile înguste sunt pline de oameni, iar în orașul vechi, totul este construit din piatră, treptele tocite de atâția pași sunt neregulate și casele sunt acoperite cu o piatră albă, strălucitoare, scoasă din inima munților Palestinei, din carierele de la câțiva km depărtare. Călătoria începe la Biserica Nașterii Domnului pe care o nimerești ușor, biserică aflată în centrul orașului, într-o piață largă și însorită, Piața Ieslei sau Manger Square. Este cea mai veche și cea mai originală biserică creștină din Țara Sfântă.
Biserica Nașterii Domnului
De jur împrejur, în partea dreapta se înalță biserica armeană, în partea stângă, spre nord, se ridică o clădire mare a călugărilor franciscani, un hotel pentru pelerini, cu chilii pentru călugări și o biserică închinată Sfintei Ecaterina, apoi urmează Centrul Păcii, o clădire nouă pentru evenimente, construită de suedezi, magazine și hoteluri pentru turiști. Iar față în față cu Biserica Nativității sunt primăria orașului și Moscheea Omar, cu minaretul ei subțire, alb și rotund.
Ascunsă după zidurile înalte și groase care o protejează de 1600 de ani, Biserica Nativității este un lăcaș de cult, drag tuturor locuitorilor orașului, indiferent de religie, monument de artă paleocreștină care a fost terminat în anul 339 e.n. Conform tradiției creștine, biserica a fost ridicată pe locul ieslei în care s-a născut Iisus din Nazaret, profetul drag al tuturor creștinilor. Complexul care o înconjoară, clădit din ziduri groase de piatră, acoperind aproximativ 12 000 de metri pătrați, include, în afară de bazilica propriu-zisă, o mânăstire ortodoxă, una catolică si una armeană.
Scurtă istorie a orașului biblic și a Bisericii Nașterii lui Iisus
Bethlehem, orașul de unde Iisus a pornit în lume să propovăduiască o religie a păcii și a iubirii, uneori numit Viflaim, în tradiția românească veche, uneori scris Bethleem sau Bethlehem, având semnificația în limba ebraică, beyt lehem-casa pâinii, în arabă, beyt lahm-casa cărnii, este situat la doar 10 km de Ierusalim, un alt loc de suflet. Cu doar 28.000 de locuitori, palestinienii, în majoritate negustori, mici agricultori sau cu mici afaceri în turism, orășelul este datat arheologic din cele mai vechi timpuri.
A trecut pe sub multe stăpâniri, de la cruciați, la turci, britanici și la israelieni, dar s-a păstrat intact cu toată istoria sa zbuciumată care i-a fost predestinată. Doar din anul 1996, se află sub tutelă palestiniană, adăpostind cea mai veche comunitate de creștini din lume, care în zilele noastre a scăzut datorită migrației spre alte zări mai pașnice.
Bethlehemul are o majoritate musulmană, care trăiește în armonie deplină cu creștinii de aici. Orașul are peste 30 de hoteluri și peste 300 de magazine cu suvenire ale căror vânzări înfloresc la marile sărbători creștine, când turiștii sosesc în număr foarte mare, din toate colțurile lumii.
Istoria micii și modestei Biserici a Nativității începe în secolul al II-lea când Sfântul Iustin Martirul a identificat întâia oară grota sub care se află peștera, locul nașterii lui Iisus. Prima biserică se va ridica aici destul de timpuriu, începută în anul 325, construită de către împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare și de către acesta. În anul 531, împăratul Iustinian cel Mare o modifică, dându-i forma care s-a păstrat până azi.
În timpul teribilei invazii a perșilor din anul 614, lăcașul a fost lăsat intact de prădători care, se pare, au fost de-a dreptul impresionați sa vadă reprezentați în scena nașterii lui Iisus pe cei trei magi de la răsărit, îmbrăcați în haine persane, așa cum spune legenda.
Înalta Poartă care a stăpânit o lungă perioadă locul, a reglementat, în anul 1757, folosirea lăcașului de cult de către diversele denominațiuni creștine, pentru a micșora discordia dintre acestea: altarul principal și altarele laterale din partea dreaptă sunt folosite de grecii ortodocși, cele două altare laterale din partea stângă sunt folosite de către armenii apostolici, iar catolicii (latinii) folosesc altarul celor trei crai de la răsărit, steaua de sub altarul Nașterii Domnului și grota sfântului Ieronim.
Latinii au obținut dreptul de a-și construi o biserică proprie, în stânga Bisericii Nașterii Domnului. Peștera unde s-a născut Iisus se află sub jurisdicția ortodocșilor.
Intrarea pe ușa bisericii, numită ușa smereniei, se face prin aplecare, aceasta fiind de dimensiuni mici, permițând intrarea unei singure persoane. Și cum pietrele nu pot vorbi, și această ușă are mai multe legende.
Una ar susține ca a fost făcută astfel, ca să împiedice intrarea necredincioșilor călare, în timpul invaziilor, sau pentru o mai bună apărare, dar ceea ce este mai sigur este că forma și dimensiunea ușii obligă pe toți cei care trec pragul bisericii să se încline, să plece capul cu smerenie pentru a putea pătrunde înăuntru, în răcoarea din interior, printr-o plecăciune forțată pe care unii o vor accepta din dragoste, iar alții o vor face din obligație pentru că nu este altă cale de a intra. Biserica tăcută și maiestuoasă are 60 m lungime și 30 m lățime.
Naosul bazilicii este împărțit în cinci nave longitudinale separate de patru rânduri de coloane, în stil corintic, câte 11 în fiecare rând. Pe ele sunt pictați apostoli, cu numele scrise în latină și greacă. Pe jos, în unele zone ale pardoselii, mai pot fi văzute chiar părți din vechile mozaicuri bizantine originale, ce au fost scoase la iveală de săpăturile arheologice recente. Lăcașul are trei altare: unul central și două mai mici, aflate în absidele laterale. Din aceste abside, se coboară în peștera aflată într-o mică grotă naturală, situată chiar sub altarul central.
