Biblioteca Batthynaeum este una din cele mai importante biblioteci din România. Se află în Alba Iulia şi a fost înfiinţată în anul 1798, la iniţiativa lui Ignaţiu Batthyany, episcopul romano-catolic de atunci al Transilvaniei. Din patrimoniul bibliotecii, fac parte unele volume foarte rare, scrise în secolul al XV-lea.
Biblioteca făcea parte din Institutum Batthyaniani, alături de câteva colecţii cu caracter muzeal şi de un observator astronomic. Sediul acestui institut se află în Biserica Trinitariană din Alba Iulia, declarată monument istoric naţional, iar cea mai importantă colecţie, care e şi tezaurul biblitoecii, este cea a episcopului care a înfiinţat biblioteca.
Colecţia este compusă din peste 18.000 de volume, cele mai vechi datând din secolul al IX-lea. Volumele au fost cumpărate ori primite de episcop în secolul al XVIII-lea, iar printre ele se află fosta bibliotecă a Bisericii Sfântul Iacob din Levoca şi biblitoeca lui Cristoforo Migazzi, arhiepiscopul Vienei.
În secolele XIX – XX, patrimoniul Bibliotecii Batthynaeum s-a îmbogăţit cu ajutorul numeroaselor donaţii. Astfel, astăzi, aceasta este alcătuită din peste 50.000 de cărţi, mai mult de 1.200 de manuscrise, peste 19.000 de documente şi în jur de 600 de incunabula (cărţi tipărite înainte de anul 1500).
Din anul 1962, biblioteca este una dintre filialele Bibliotecii Naţionale a României, iar printre cele mai de seamă titluri ce fac parte din colecţiile sale se numără prima ediţie a Operei lui Homer (din anul 1488), “Epistulae heroides” a lui Ovidiu (1494), “Historiae Romanae Decades” a lui Titus Livius (1469), Palia de la Orăştie (1582), “De sacrementis” a lui Nicolaus Olahus (tipărită în Viena în anul 1561) şi altele.
Biblioteca Batthynaeum conţine şi un muzeu de arheologie şi artă sacră, înfiinţat în anul 1912. Cea mai mare parte din colecţia muzeului a fost adusă în perioada interbelică şi este una dintre cele mai importante colecţii de acest fel din ţară. Biblioteca este deschisă de luni până vineri, între orele 8 – 18. Sălile de lectură sunt deschise între 10 şi 18, fiind împărţite în următoarele secţii: Sală pentru copii şi tineret, Sală de presă, Sală de ştiinţe filologice, Sală de ştiinţe juridice, Sală de referinţe şi Cabinetul bibliologic.
Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorsch
Codex Aureus este unul din cele mai importante manuscrise rare din lume, iar Biblioteca Batthynaeum deţine 111 foi din el. Manuscrisul este scris în latină, fiind comandat de împăratul Carol cel Mare. Acesta şi-a încheiat, în anul 806, expediţiile de cucerire, fiind apoi preocupat de cultură – a întemeiat Schola Palatina, în cadrul căreia se învăţau retorică, gramatică, muzică, greacă şi scrierea caligrafică.
Din porunca lui, s-au transcris cărţile juridice şi religioase, el fiind întemeietorul unei biblioteci impresionante. Multe din manuscrisele care alcătuiau colecţia acestei biblioteci au fost dăruite de împărat, iar unele dintre ele se află în diverse muzee şi biblioteci din întreaga lume.
Codex Aureus este unul dintre manuscrisele dăruite de Carol cel Mare şi se remarcă prin modul în care a fost scris: cu litere de aur pe foi de pergament. Manuscrisul este alcătuit din Tetraevanghel (evangheliile lui Marcu, Matei, Ioan şi Luca din Noul Testament) şi din alte 238 de foi.
Biblioteca Batthynaeum deţine evangheliile lui Marcu şi Matei, adică 111 foi. Codex Aureus a fost divizat în secolul al XVII-lea, celelalte părţi din el găsindu-se în Biblioteca Apostolică din Vatican şi Londra. Tetraevanghelul a ajuns la noi în ţară în anul 1785, când episcopul Batthyany l-a cumpărat de la cardinalul Vienei.
Biblioteca Batthyaneum este, de asemenea, recunoscută pentru colecția sa de astrolabe și globuri celeste, instrumente științifice care datează din perioada Renașterii și care au servit la navigație și studiul astronomiei. Aceste artefacte nu doar că atestă avansul științific al epocii, dar sunt și opere de artă prin excelență, ilustrând măiestria și dedicarea artizanilor din trecut.
Visita la Biblioteca Batthyaneum transformă orice zi obișnuită într-o aventură istorică, permițând vizitatorilor să atingă literalmente trecutul. Este un loc unde istoria se întâlnește cu prezentul, unde fiecare carte veche are o poveste de spus, și unde tainele vechilor meșteșuguri sunt dezvăluite pas cu pas.