Biserica de lemn din Chiţcani se află în comuna Movilița din judeţul Vrancea şi este unul dintre monumentele istorice incluse pe lista celor din acest judeţ. Poartă hramul “Sfântul Ioan Botezătorul” şi este un adevărat exemplu de artă populară.

Biserica a fost ridicată la sfârşitul secolului al XVII-lea, fiind rezultatul talentului unor meşteri populari, care au sculptat-o în lemn. Lăcaşul religios este împărţit în cele patru încăperi binecunoscute, adică pridvor, pronaos, naos şi altar şi iese în evidenţă prin faptul că nu are turle. Pridvorul a fost adăugat în secolul al XVIII-lea şi are formă dreptunghiulară, sprijinindu-se pe câţiva stâlpi tot din lemn.

Intrarea în Biserica de lemn din Chiţcani se face pe o uşă alcătuită din două scânduri, alăturate cu ajutorul unor cuie de lemn. De altfel, chiar şi cuiele care au ajutat la ridicarea bisericii sunt din lemn, fapt ce face ca biserica să fie şi mai deosebită. Ce se remarcă este şi portalul de la intrare, care a fost sculptat cu motive vechi, printre ele aflându-se frânghiile în relief, motive des întâlnite acum câteva secole.

biserica-sfantul-ioan-botezatorul-chicani.jpg

Interiorul Bisericii de lemn din Chiţcani este şi el foarte interesant. În primul rând, stranele au cruci în relief, pe spătare, de culoare ocru. Icoanele împărăteşti au fost executate în tonuri de roşu, iar pereţii prezintă îmbinări în cozi de rândunică. Această tehnică este foarte veche, fiind prezentă în foarte multe construcţii de lemn.

Biserica de lemn din Chiţcani are şi o clopotniţă, care a fost construită chiar în biserică, având, aşadar, aceeaşi vârstă. Are o formă piramidală, se sprijină pe patru stâlpi şi între aceştia se află clopotul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.