Biserica de lemn din Plopiş este considerată una dintre bijuteriile arhitecturale ale Maramureşului, iar frumuseţea şi importanța sa au fost recunoscute atunci când UNESCO a inclus-o pe lista Patrimoniului Cultural Mondial. Aflată în comuna Siseşti din judeţul Maramureş, biserica a fost declarată şi monument naţional în anul 2010.
Ctitorii Bisericii de lemn din Plopiş au fost chiar oamenii din sat. Aceştia au ridicat edificiul în perioada 1796 – 1798, folosindu-se de bârne, pe care le-au asamblat în metoda „Blockbau” (lemnele sunt puse în rânduri orizontale).
Biserica a primit hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, iar atunci când a fost construită a servit nevoilor a doar 200 de oameni. Locuitorii satului Plopiş au fost cunoscuţi întotdeauna pentru felul în care prelucrează lemnul – Țara Chioarului era plină de lăzile de zestre realizate de aceştia.
Biserica de lemn din Plopiş a fost ridicată pe locul unei biserici mai vechi şi, deşi a fost terminată în anul 1798, sfinţirea ei a avut loc abia în anul 1811. Conform unui document care a fost descoperit în biserică, sfinţirea a fost realizată de popa Damian, în prezenţa celor 49 de familii care au contribuit la ctitorirea ei. Pe lângă document, au fost găsite şi 49 de monede, fiecare fiind pusă de câte o familie-ctitor, acestea făcând parte dintr-un obicei străbun.
Biserica de lemn din Plopiş este una dintre cele mai bine echilibrate astfel de biserici din zona Maramureşului – are 17 metri lungime, 47 metri înălţime şi 7 metri lăţime. Planul său este în formă de dreptunghi, iar multe dintre elementele sale arhitectonice se întâlnesc şi la biserica de lângă satul vecin, Surdești. Specialiştii consideră că cele două biserici au fost realizate de acelaşi om, şi anume constructorul Ioan Macarie.
Acesta a reuşit, prin înălţimea pe care a dat-o pereţilor, să realizeze un interior monumental. Mai mult, a îmbinat arhitectura bisericilor de lemn din Maramureş cu cele din alte zone etnografice, iar faptul că biserica se află pe o colină sugerează comuniunea dintre om şi natură.
Biserica de lemn din Plopiş are cele patru încăperi tradiţionale (pridvor, pronaos, naos şi altar), care sunt dispuse de la est la vest. În vest, se află pridvorul, urmează pronaosul rectangular, apoi naosul pătrat şi altarul cu absida poligonală.
În pronaos, se află şi turnul-clopotniță, iar naosul se remarcă prin bolta trilobată, unică în Maramureş şi Transilvania. Turnul-clopotniță este alcătuit, pe lângă coiful central, şi din patru turnuleţe decorative, care demonstrează că în sat a existat Sfatul Bătrânilor, care avea rol de judecată.
Pictura Bisericii de lemn din Plopiş a fost realizată la începutul secolului al XIX-lea, fiind semnată de Ştefan Zugravul, meşter originar din Siseşti. Astăzi, mai sunt vizibile doar câteva fragmente din pictura sa: pe bolta naosului sunt înfăţişate Sfânta Treime şi scene din Ciclul Patimilor şi din Apocalipsă. Ştefan Zugravul s-a ocupat şi de picturile de pe cafas şi tâmplă, dar şi de unele icoane (precum icoana de pe masa altarului).
În ceea ce priveşte exteriorul, Biserica de lemn din Plopiş este una deosebită. Acesta este decorat în abundență: sub cornişă, se află o friză în stil coadă de rândunică, faţadele se remarcă atât prin ferestrele în acoladă, cât şi prin brâul semircular, iar acoperişul are consolele cu terminaţie în trepte. Multe dintre aceste motive decorative aduc aminte de arhitectura romanică, arhitectură care nu este prea des întâlnită în Maramureş.
Primele lucrări de reparaţie şi restaurare ale Bisericii de lemn din Plopiş au avut loc în anul 1901, când a fost construit şi balconul. Un alt proces de restaurare a avut loc în anul 1981, lucrările fiind finanţate de Direcţia Monumentelor Istorice. Imediat după căderea regimului comunist, biserica a fost din nou restaurată din dorinţa credincioşilor din sat. Astăzi, monumentul istoric se află într-o stare destul de bună de conservare.
Biserica de lemn din Plopiș este înconjurată de un peisaj natural impresionant, care contribuie la atmosfera de pace și reverență. Acest cadru natural nu doar că îmbogățește experiența vizitatorilor, dar subliniază și legătura profundă dintre arhitectura bisericii și mediul înconjurător.
De-a lungul anilor, biserica a devenit un punct de atracție pentru numeroși turiști și cercetători interesați de patrimoniul cultural al României, contribuind semnificativ la conservarea și promovarea culturii maramureșene.
Prin eforturile comunității locale și ale autorităților, Biserica de lemn din Plopiș a fost păstrată și restaurată cu grijă, asigurându-se că frumusețea și semnificația sa sunt transmise intacte generațiilor viitoare.
