Biserica din Drăgănescu se află situată în apropierea Bucureştilor, la 28 de km distanţă înspre Alexandria, în localitatea Malu Spart, ieşirea din Mihăileşti. Iniţial, ea a fost o simplă bisericuţă de sat, dar din pricina celui care s-a ocupat de pictarea ei, a devenit extrem de cunoscută în întreaga Românie.
Prima atestare a bisericii din Drăgănescu vine din anul 1866 şi menţionează un lăcaş de cult construit din lemn pentru familiile celor din localitate. Bisericuţa era prevăzută cu un mic cimitir. Dar credinţa oamenilor este pusă la mare încercare când apele învolburate ale Argeşului iau cu asalt Casa Domnului şi o năruiesc. Totuşi, în anul 1870, pe acelaşi loc se află deja construită o nouă biserică, dar din cărămidă. Trecerea anilor îşi pune amprenta nemiloasă, astfel că, în 1937, lăcaşul are nevoie de restaurări serioase. Preotul de atunci, Savin Bunescu, se implică personal în strângerea de fonduri pentru reparaţii, apelând în acest scop inclusiv la enoriaşii săi. Lucrările se dovedesc un succes. Biserica este din nou zidită, i se ridică o clopotniţă prevăzută şi cu spaţiu de depozitare, se înalţă zidul exterior, iar mobilierul, uşile şi catapeteasma sunt realizate din lemn de stejar de către un sculptor moldovean şi trimise aici din judeţul Neamţ. În ce priveşte arhitectura, intrarea în biserică se face printr-un pridvor dreptunghiular, aşezat pe şase coloane albe, destul de înalte. In interior, construcţia este realizată după modelul pronaos, naos si Sfântul Altar.
Deasupra lor, se înalţă mai multe turnuleţe, unul principal, impunător, ce marchează naosul şi alte trei secundare, mai mici, marcând Altarul şi pridvorul. Biserica în sine este destul de mică, dar din cale afară de intimă. În jurul ei, domneşte o curăţenie extraordinară. Aşezată pe malul unui lac artificial, biserica dispune de un cimitir restrâns, de o clopotniţă impresionantă şi de o troiţă de lemn, executată cu măiestrie. Aleea care duce către biserică este umbrită de numeroşi brazi, aduşi de la Sinaia. Atmosfera dimprejurul şi interiorul bisericuţei este de o desăvârşită pace.
Şi totuşi, dacă lucrurile ar fi continuat în acelaşi obişnuit ritm al vieţii, probabil că biserica din Drăgănescu ar fi rămas o simplă biserică de sat, necunoscută celor mai mulţi dintre români. Dar ea este considerată astăzi drept o mică replică a celebrei Mănăstiri Prislop, datorită omului care şi-a pus amprenta spirituală asupra ambelor lăcaşuri: părintele Arsenie Boca.
De altfel, istoria cea mai importantă a bisericii din Drăgănescu se leagă de numele acestui mare duhovnic al Transilvaniei, cunoscut mai ales ca „Sfântul Ardealului”.
În anul 1968, Arsenie Boca ajunge pentru prima oară în satul Drăgănescu, însărcinat fiind să picteze interiorul bisericii. Pe fondul hărţuirii comuniste, fusese scos din preoţie şi redus la statutul de simplu şi modest pictor bisericesc. Timp de 20 de ani, cu unele întreruperi, el va locui la Drăgănescu şi va umple pereţii sfântului lăcaş cu secvenţe biblice realizate într-un stil atât de neobişnuit, unic şi original, încât biserica va fi ulterior comparată, din punct de vedere artistic, cu Capela Sixtină a Vaticanului, prin forţa mesajului religios, dar şi prin actualitatea lui surprinzătoare.
Pictura pereţilor a fost realizată în tempera, ceea ce face ca, astăzi, culorile să se fi diluat, iar opera să se confrunte cu riscul distrugerii totale. Unele secvenţe sunt deja greu de admirat în splendoarea lor totală, din cauza lipsei de contrast şi a faptului că întensitatea vopselurilor folosite s-a şters parţial. Totuşi, pictura este considerată profetică şi atrage atât de mulţi turişti, încât se organizează adevărate tururi de vizitare a Bisericii, fiind pus la dispoziţia pelerinilor şi un ghid turistic care explică fiecare secvenţă în parte cu o multitudine de detalii. Secvenţele care au făcut deja vâlvă în presa românească sunt cele care par să ilustreze mari evenimente petrecute la nivel mondial, dar pictate cu mulţi ani înainte ca ele să fi avut loc. De exemplu, părintele Arsenie Boca a pictat turnurile gemene americane în clipa distrugerii lor la 11 septembrie 2001. Pe aceiaşi pereţi, a fost identificat şi un desen ce pare să înfăţişeze cifra 11, ca o profeţie şi a altor catastrofe petrecute ulterior la data de 11: atentatul de la Madrid din martie 2004 sau tsunami-ul din Japonia din martie 2011.
O secvenţă care dă fiori prezintă o zi de duminică aşa cum se desfăşoară ea astăzi în cele mai multe dintre casele românilor: familia stă în jurul televizorului, se relaxează pe fotolii confortabile, discută la telefon. Figura soţiei evocă prea puţin personalitatea unei mame tradiţionale, femeia este machiată din cale afară, poartă bijuterii mari, este îmbrăcată modern. Îngerul păzitor al familiei îi cheamă pe aceştia la Sfânta Liturghie, dar nimeni nu se duce. Oamenii sunt ocupaţi să se distreze. În jurul lor, ştiinţa (prin intermediul sateliţilor, a navelor cosmice, a gadgeturilor), l-a exclus deja pe Dumnezeu din viaţa pământenilor.
La capitolul profeţii, părintele Arsenie Boca a însemnat pe pereţii bisericii de la Drăgănescu până şi data morţii sale, 28 noiembrie, pictându-l cu propriul său chip pe Sfântul Ştefan cel Nou, prăznuit la data de… 28 noiembrie.
Alte profeţii aşteaptă încă să fie desluşite. De exemplu, printre sfinţii ilustraţi de Arsenie Boca la Drăgănescu se numără şi Sfântul Francisc de Assisi (catolic), lucru ce iscă în prezent mari frământări şi discuţii în rândurile ortodocşilor. Există şi o tulburătoare scenă a botezării unui prunc; alături de membrii familiei care asistă la momentul solemn poate fi recunoscut un bărbat purtând strai de preot catolic, în timp ce un alt preot, în straie colorate scufundă copilul în apă. Diavolul stă cu mâna întinsă, căutând încă din clipa aceea sfântă să pună stăpânire pe sufletul celui mic.
Ceea ce nu înseamnă că pictura realizată de Arsenie Boca ar fi spectaculoasă doar prin prisma profeţiilor. La fel de emoţionante sunt şi secvenţele care înfăţişează sufletul omului la Judecata de Apoi, Învierea lui Iisus Hristos sau Cina cea de Taină. Culorile folosite sunt, în general, pastelate, evocă seninătate, transparenţă, luminozitate. Însuşi Mântuitorul este redat excepţional în clipa ridicării din mormânt, cu picioarele încă îngropate, dar cu restul trupului eliberat de chingiile neputinţei cărnii.
Cei în vârstă, care l-au cunoscut personal pe Părintele Arsenie Boca, fie l-au ascultat în timpul Sfintelor Liturghii ţinute de el la Sâmbăta de Sus, povestesc că toate scenele pictate pe pereţii bisericii din Drăgănescu nu ar fi altceva decât predicile auzite deja de ei pe vremea când Sfântul Ardealului chema pe oameni la pocăinţă, în biserica Brâncovenilor.
Din păcate, trecerea timpului a început deja să dizolve marea pictură de la Drăgănescu. Nu se permite realizarea fotografiilor interioare, tocmai pentru a se evita o şi mai rapidă deteriorare a culorilor.
Un lucru foarte interesant este că părintele Arsenie Boca a mers pentru ultima oară la biserica din Drăgănescu în anul 1988, tocmai când se zvonea că Ceauşescu a ordonat dărâmarea sfântului lăcaş. Părintele însă nu era niciun strop îngrijorat în această privinţă. Ştia că o pictase pentru posteritate.
Biserica este deschisă pe timpul slujbelor, iar vizitele din partea unor grupuri mari de turişti se fac în mod organizat, după o prealabilă stabilire a zilei şi orei cu actualul preot al bisericii. Însă pentru credincioşii cu necazuri mari şi mici, biserica se deschide zilnic, la orice oră e nevoie, graţie unei doamne care se îngrijeşte ca toţi cei ce caută alinare pe urmele părintelui Arsenie Boca să o şi capete.
