Biserica Episcopală – Mănăstirea Curtea de Argeș: o capodoperă medievală

Biserica episcopală de la Curtea de Argeş, “una dintre minunile lumii”, “un giuvaier” de arhitectură şi artă religioasă medievală (după cum aprecia, de exemplu, Paul de Alep, cleric şi cronicar din sec. al XVII-lea), impresionează şi azi, la cinci secole de când s-a pus piatra de temelie, prin perfecţiunea construcţiei, prin echilibrul formelor, prin frumuseţea ornamentelor şi a picturilor interioare, prin strălucirea podoabelor, toate vorbind despre puterea, bogăţia şi, mai ales, despre gustul desăvârşit al întemeietorului său, domnitorul Neagoe Basarab, care “nu a cruţat nicio cheltuială” pentru ridicarea şi împodobirea acestei mănăstiri.

La capătul bulevardului cu tei, care străbate oraşul, porţile Mănăstirii Curtea de Argeş se deschid spre un ansamblu arhitectural care îţi tăie răsuflarea de la prima privire, cu biserica episcopală în centrul unui parc superb, în care liniştea aproape că dobândeşte materialitate şi cu Palatul Episcopal, în partea de est.

Construcţia Bisericii a început în 1514, pe fundaţiile primei Mitropolii a Ţării Româneşti, pe care domnitorul a găsit-o ruinată şi atunci “i s-au deschis ochii inimii” şi a hotărât să ridice aici “Mănăstire nalta/ Cum n-a mai fost altă”, care să rămână pentru veacurile viitoare.

Lucrările s-au încheiat în 1517 şi, pe 15 august, biserica a fost sfinţită, având, până astăzi, hramul Adormirii Maicii Domnului. Cu prilejul acestei sărbători, la inaugurare, în 1517, au fost prezenţi domnitorul Neagoe Basarab (canonizat, pentru viaţa sa exemplară, în data de 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Dumitru, în 2008), Teolipt, Patriarhul Constantinopolului, egumenul mănăstirilor de la Sfântul Munte Athos, Mitropolitul Macarie al Ţării Româneşti, boieri, preoţi şi popor din toate colţurile ţării.

Ceea ce frapează de la întâia privire este stilul arhitectural al Bisericii episcopale, care îmbină impecabil opulența şi varietatea de forme specifice artei bizantine cu simplitatea artei populare româneşti, a cărei amprentă a fost lăsată de meşterii locali.

Biserica episcopală este aşezată pe un vast pavaj de blocuri de piatră, mai mare decât suprafaţa de bază, marginile lui terminându-se cu o împrejmuire din floroni (crini) sculptaţi în piatră.

În faţa intrării, pe acelaşi pavaj, se află un Agheasmatar deschis (după modelul fântânilor care se găsesc în faţa unor moschee turceşti), cu o cupolă având arcurile (marginile) dantelate (unde este prezent acelaşi motiv stilizat al florii de crin), sprijinit pe patru coloane, lucrate în marmură şi având deasupra o cruce aurită.

O imagine splendidă, care îl pregăteşte pe cel care ajunge aici să urce cele 12 trepte spre intrarea în mănăstire unde 12 coloane, ornamentate floral, simbolizându-i pe cei 12 apostoli, susţin o turlă pe mijloc şi două turle laterale mai mici.

Naosul şi altarul sunt protejate, de asemenea, de o turlă înaltă a cărei îmbinare cu restul construcţiei se face prin bolţi. În exterior, se poate vedea că aceste cupole au înălţimi diferite, că sunt susţinute de panouri semicirculare decorate cu plăci şi discuri în rozetă, ca nişte paftale domneşti, cu ornamente de zidărie răsucite, care parcă se înalţă în spirală spre cer, creând o impresie de forţă şi îndrăzneală.

Pe alte discuri mai mici, pe alt element de decor original, se află aşezaţi porumbei făcuţi din piatră aurită, surprinşi în mişcare, ca şi cum ar fi gata de zbor, fiecare având în cioc câte un clopoţel care, la adierea vântului, sună lin, ca o muzică de dincolo de lumea aceasta.

Acoperişul turlelor este, de asemenea, bogat împodobit, iar crucile argintii, ca şi acoperişul, sunt susţinute de lanţuri, creându-se un joc al formelor (pătrate, cercuri, linii drepte, curbe), absolut spectaculos, toate făcând din Biserica episcopală de la Curtea de Arges un monument fără asemănare în sud-estul Europei.

Pictură murală originală, realizată după sfinţirea bisericii, de către zugravul Dobromir, prin grija lui Radu de la Afumaţi, ginerele lui Neagoe Basarab, nu s-a păstrat (fragmente se află la Muzeul Naţional de Artă, din Bucureşti), fiind înlocuită cu lucrările în ulei ale pictorilor francezi F. Nicole, Ch. Renouar şi ale românului N. Constantinescu, din Curtea de Argeş.

Splendoarea interioară este sporită de “tâmpla” mănăstirii, realizată din marmură, bronz aurit şi onix, de icoanele lucrate în mozaic, de Evanghelia Învierii din Sâmbăta Mare, scrisă cu litere de aur, de Regina Elisabeta, în atelierul din Palatul episcopal, de lespezile de piatră care acoperă mormintele ctitorilor.

Din 1914, Biserica episcopală Curtea de Argeş este şi necropola regală, aici fiind înmormântaţi regii şi reginele României: Carol I (1866-1914), făuritorul României moderne şi Elisabeta, soţia sa, Ferdinand I (1914-1927), marele întregitor de ţară şi regina Maria, precum şi Carol al II-lea (temporar, sicriul lui Carol al II-lea se află într-o capelă din apropiere, unde a fost adus, în 2003, din Estoril, Portugalia).

În 2009, a început construcţia, în imediata apropiere a complexului monastic existent, a Catedralei Episcopale şi Regale care va adăposti, pentru totdeauna, criptele familiei regale a României.

La est de mănăstire, în aceeaşi incintă, se află Palatul episcopal, care valorifică arhitectural unele elemente de stil brâncovenesc şi a cărui construcţie a început în 1886, după resfintirea mănăstirii.

Este format din două corpuri cu etaj, unul spre nord, altul spre sud, unite prin culoare care se întâlnesc în tinda Paraclisului, aşezat chiar în centrul acestei construcţii.

Aici, se află moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia (sărbătorită la 7 decembrie), ocrotitoarea mănăstirii, cea care, spune legenda, nu s-a lăsat dusă din Tarnovo, decât în Sfânta biserică de la Argeş şi, de atunci, veghează asupra locurilor şi a oamenilor.

Peste drum de Biserica episcopală, se află Fântâna lui Manole, izvorul pe care legenda l-a legat pentru totdeauna de numele meşterului care şi-a zidit soţia într-unul dintre pereţii mănăstirii, sacrificiu fără de care biserica nu s-ar fi putut ridica şi nu ar fi dăinuit peste veacuri.

La terminarea lucrării, nemaifiind lăsat să coboare de pe acoperiş, pentru ca niciodată să nu mai poată ridica “altă monastire/ pentru pomenire”, Manole şi-a făcut aripi “din şindrili uşoare” şi, în locul în care căzut, s-a ivit un izvor care, de atunci până astăzi, nu a secat niciodată.

Mănăstirea de la Curtea de Argeş, cunoscută și ca Biserică episcopală din 1793 când a devenit reşedinţa Episcopiei Argesului, este un loc care trebuie vizitat atât pentru frumuseţea excepţională a acestei opere de artă, cât şi pentru momentele de linişte, bucurie şi împlinire pe care le oferă oricui îi trece pragul.

Interiorul bisericii este decorat cu picturi realizate de cei mai renumiți artiști ai timpului, comandate personal de Neagoe Basarab. Aceste opere de artă ilustrează scene biblice și portrete ale sfinților, fiecare detaliu fiind executat cu măiestrie, reflectând strălucirea și splendoarea podoabelor interioare.

Mănăstirea Curtea de Argeș nu este doar un loc de cult, ci și un punct de referință cultural și spiritual pentru întreaga regiune. A servit ca loc de încoronare pentru mulți domnitori și ca necropolă regală, fiind învelită în legende și povești transmise din generație în generație.

Eforturile de conservare ale bisericii asigură că frumusețea și complexitatea acestui monument istoric pot fi admirate și de generațiile viitoare. Anual, mii de turiști, istorici și credincioși sunt atrași de splendoarea și misterul Mănăstirii Curtea de Argeș, acesta rămânând un simbol al identității naționale românești.