Biserica fortificată din Dârjiu este una dintre cele şase biserici fortificate incluse de UNESCO pe lista Patrimoniului Cultural Mondial. Pe lângă frumuseţea sa arhitecturală, biserica este specială şi pentru că este singura biserică maghiară dintre cele şase. Mai mult, lăcaşul se remarcă şi prin fragmentele de pictură murală, mare parte din ea fiind ştearsă de timp sau de alte evenimente, precum reforma protestantă din secolul al XVI-lea.

Biserica fortificată din Dârjiu1

Picturile murale din Biserica fortificată din Dârjiu ilustrează Conversiunea Apostolului Pavel, scena Martiriului celor 10.000, dar şi portrete de episcopi. Însă de departe cea mai valoroasă şi mai impresionantă pictură este cea denumită „Legenda Regelui Laidslau” – frescele redau scenele în care acesta l-a înfruntat pe cuman, precum urmărirea, lupta, înfrângerea, uciderea şi odihna.

Picturile medievale din Transilvania sunt caracterizate prin anumite aspecte: un fond uniform şi suprafaţa decorativă, acoperită cu un material care seamănă foarte mult cu tapetul. Materialul era folosit în special în miniaturile picturii gotice, fiind lucrat cu şablonul. Nu lipsesc nici motivele ornamentale, care reprezintă patru crini stilizaţi, aşezaţi în cruce. Din scenele legendei se remarcă în mod deosebit chipul lui Ladislau, care are centurăaşi coroana bătute cu perle.

Biserica fortificată din Dârjiu a ajuns la forma actuală după mai multe perioade de reconstruire, piatra de temelie fiind pusă în secolul al XIII-lea. Forma pe care o are astăzi a fost săvârşită două secole mai târziu, însă fortificaţia a fost ridicată în secolul al XVI-lea, cuprinzând zidurile de apărare, bastioanele (în număr de cinci) şi turnurile-clopotniță.

Biserica este cunoscută între săteni şi ca „Cetatea Slăninilor”, deoarece localnicii de acum sute de ani îşi ţineau în camerele de provizii toate mâncărurile. De altfel, chiar şi astăzi sunt depozitate carnea afumată şi slănina, iar camerele sunt deschise doar o dată pe săptămână, timp în care cei din Dârjiu îşi pot duce alte provizii sau şi le pot lua pe cele de care au nevoie. De asemenea, ei îşi pot depozita şi cerealele în hambare, însă acestea pot fi luate zilnic.

Biserica fortificată din Dârjiu11

Biserica fortificată din Dârjiu se află în mijlocul fortificaţiei şi are o înălţime ce variază între 15 şi 20 de metri. Atunci când s-a ridicat fortificaţia din jurul ei, au fost efectuate şi câteva modificări ale aspectului bisericii, în sensul că a fost înfrumuseţată (printre altele, au fost realizate bolţi gotice pe nervuri).

Iniţial, a fost o construcţie romanică, însă desele reconstrucţii au făcut ca stilul să devină unul gotic. Potrivit inscripţiei de pe una dintre ţiglele acoperişului, ultima renovare a edificiului a avut loc în anul 1760. Zidul care înconjoară biserica avea rolul de a o apăra în special de turci. Cele două porţi ale zidului au fost puse strategic – primii inamici care reuşeau să intre în cetate erau prinşi într-o capcană şi arşi cu smoală foarte fierbinte.

Multe dintre bisericile fortificate au fost prevăzute cu un ceas, iar Biserica fortificată din Dârjiu a primit unul abia în anul 1894. Ceasul a fost realizat de unul din meşterii ceasornici din satele vecine, însă le-a arătat ora localnicilor doar opt ani, pentru că a fost distrus de un fulger.

Biserica fortificată din Dârjiu111

Cincizeci de ani mai târziu, unul din nepoţii meşterului care l-a fabricat, care a deprins şi el această meserie, l-a reparat, însă în momentul actual acesta nu mai funcţionează. Cu toate acestea, rămâne unul dintre cele mai frumoase ceasuri de turn.

Biserica fortificată din Dârjiu poate fi vizitată, însă, deşi este monument istoric naţional, drumul până la el nu este asfaltat. Astfel, cei care se încumetă să ajungă la ea au de înfruntat câţiva kilometri de drum de ţară, iar accesul devine aproape imposibil dacă plouă sau ninge.

Dar celor care ajung, în cele din urmă, aici, eforturile le sunt răsplătite – pot admira o adevărată bijuterie arhitecturală şi pot învăţa un fragment din istorie. De altfel, în interiorul fortificaţiei a fost amenajat şi un muzeu, în care sunt expuse lucruri ce au legătură cu viaţa şi activităţile celor din Dârjiu.

Arhitectura bisericii este o dovadă a abilităților de fortificare, cu ziduri groase și turnuri de apărare care au fost esențiale în protejarea comunității în timpurile tulburi.

În curtea bisericii, vizitatorii pot vedea și alte structuri defensive, care au fost adaptate de-a lungul timpului pentru a răspunde nevoilor comunității, de la depozite de alimente la adăposturi în caz de asediu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.