Biserica fortificată din Viscri este una dintre cele şase biserici fortificate din Transilvania care se află pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Biserica se află în comuna Buneşti din judeţul Braşov, iar accesul este unul deloc uşor, deoarece drumul nu este asfaltat.

Biserica evanghelică a fost ridicată în secolul al XIII-lea pe locul unei bazilici romane, construită cu un secol în urmă. Biserica face parte dintr-un ansamblu, alături de incinta fortificată, două turnuri, turnul de poartă, două bastioane şi un drum de apărare. Intregul ansamblu a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Braşov. Numele satului şi al bisericii vine de la cuvântul „weibkrich”, care s-ar traduce prin „biserica albă”.

Biserica fortificată din Viscri a fost construită de coloniştii germani, care au venit pe acest teritoriu după anul 1162, după domnia lui Geza al II-lea. Aceştia au găsit o capelă din calcar alb-verzui, de formă rectangulară şi cu o absidă semicirculară. Capela era una foarte simplă, singurele podoabe fiind pietrele cubice ecarisate. Atât în capelă, cât şi în afara ei se regăseau câteva morminte, care se pare că erau ale unor secui care păzeau graniţa. Mulţumită unor cercei de tâmplă şi a unor monede găsite în morminte, specialiştii au putut afirma că această capelă a fost ridicată undeva între anii 1100 – 1120.

Astfel, coloniştii germani au modificat capela pentru a ridica o biserică, aceasta ajungând la forma de astăzi în urma mai multor etape, prima fiind ridicarea unei tribune din lemn. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, greavul, cel care conducea obştea, şi-a construit un turn de locuinţă. Acesta a fost folosit pe post de reşedinţă şi a fost ridicat din bazalt gri. Turnul a fost prevăzut cu metereze şi cu locuri de unde arcaşii să poată trage. Un secol mai târziu, când familia greavilor dispare, cetatea fortificată este preluată de obşte, care face câteva modificări la fosta capelă – au fost adăugate sacristia şi corul trapezoidal.

Fortificarea bisericii din Viscri a avut loc în secolul al XVI-lea: pereţii laterali au fost măriţi pentru a se uni cu donjonul, iar turnul greavului a fost transformat în turn de apărare. De-a lungul timpului, Biserica fortificată din Viscri a fost supusă mai multor modificări, unele dintre ele fiind necesare din cauza evenimentelor neplăcute. Zidul de incintă a fost adăugat în secolul al XVII-lea, iar de atunci au fost adăugate încă două rânduri în anumite puncte cheie. Unul din turnurile vestice era folosit pe post de adăpost pentru preot, iar ulterior s-au adăugat şi locuri în care locuitorii cetăţii să-şi depoziteze cerealele şi animalele. De altfel, Camera Slăninei a fost folosită până în jurul anului 1990 de locuitorii satului.

Biserica fortificată din Viscri a fost ultima dată restaurată în anul 1990, însă lucrări de mari amploare au fost efectuate între 1970 şi 1974, când Direcţia Monumentelor Istorice a intervenit. Interiorul bisericii este unul impresionant, iar printre obiectele de patrimoniu care ies imediat în evidență se numără o cristelniţă din piatră, care datează din secolul al XIII-lea. Între zidurile cetăţii, se află şi un muzeu dedicat coloniştilor germani, unde se pot admira piese de mobilier, costume populare, unelte şi alte obiecte care au legătură cu aceştia.

biserica-fortificata-din-viscri.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ