Biserica Greacă din Brăila este lăcaşul de cult construit pentru comunitatea grecilor din acest oraş, comunitate numeroasă în secolul al XIX-lea. Biserica poartă hramurile „Buna Vestire”, „Sfântul Nicolae” şi „Sfântul Gherasim”, şi impresionează prin dimensiunile sale: 43 de metri lungime, 21 de metri lăţime. De asemenea, biserica este faimoasă pentru vitraliile şi picturile murale, câteva dintre acestea din urmă fiind semnate de Gheorghe Tăttărescu.
Oraşul Brăila este recunoscător comunităţii greceşti pentru îmbunătăţirile pe care le-au adus membrii ei. Economia localităţii s-a dezvoltat datorită contribuţiilor pe care aceştia le-au adus în navigaţie, industrie şi comerţ – fraţii Avasiotis au înlocuit navele fluviale de lemn cu cele de fier.
Limba greacă era una de bază în secolul al XIX-lea: toţi cei care voiau să se angajeze în pieţele brăilene sau în port trebuiau să ştie această limbă, ea fiind principala condiţie de angajare. Încetul cu încetul, comunitatea greacă din Brăila şi-a câştigat respectul romanilor, devenind una dintre cele mai puternice comunităţi străine de pe teritoriul României.
Având în vedere acest lucru, grecii aveau nevoie şi de un lăcaş de cult propriu. Aşa a luat naştere Biserica Greacă de astăzi, construită în perioada 1862 – 1872. Grecii au vrut ca lăcaşul lor să fie mai mare decât orice altă biserică din oraş, iar visul li s-a îndeplinit.
Cel care a proiectat biserica a fost Avram Ioannidis din Prusa, iar ca paroh a fost pus un arhimandrit din Insula Lesbos. Lăcaşul religios a început să fie ridicat numai după ce Alexandru Ioan Cuza şi-a dat acordul, permisiunea fiind ca o răsplată pentru ceea ce făcuse comunitatea pentru Brăila şi nu numai.
Cei care au lucrat la construirea Bisericii Greacă din Brăila au fost aduşi din străinătate, fiind meşteri iscusiţi. Interiorul bisericii este şi el impresionant: Sfânta Masă poartă deasupra sa un baldachin sculptat, candelabrele au fost făcute din cristal de Boemia şi Murano, iar sfeşnicele au fost create tocmai la Constantinopol.
Lăcaşul nu are un singur stil arhitectural, ci este o mixtură între elemente gotice, elene antice şi renascentiste. Picturile interioare sunt valoroase, mai ales că unele dintre ele au fost executate de Gheorghe Tătărescu.
Biserica Greacă din Brăila a jucat un rol important în viaţa locuitorilor din acest oraş. La sfârşitul secolului al XIX-lea, clopotniţa, care era clădirea cea mai înaltă din oraş, a devenit şi foişor de foc.
În Primul Război Mondial, școala din curtea lăcaşului a devenit spital, în sălile de curs fiind trataţi soldaţii răniţi. Cu toate acestea, după război, lucrurile au început să nu mai strălucească pentru comunitatea grecească şi, implicit, pentru biserica lor – pagubele războiului i-au făcut pe mulţi greci să părăsească România.
Astăzi, deşi nu se află într-o formă foarte bună, având nevoie de reparaţii capitale, Biserica Greacă este în continuare importantă pentru brăileni. Lăcaşul este condus de o epitropie Greco-romană, mulţi dintre preoţii care oficiază slujbe fiind chiar români. Biserica devine neîncăpătoare de Izvorul Tămăduirii, când pelerini din toată ţara vin la ea, ca să ia apa de la izvorul tămăduitor.
Acest izvor se află la 15 metri sub altar şi se spune ca apele sale nu vindecă decât în acea zi de sărbătoare. Izvorul a fost descoperit în timp ce biserica era construită, după ce unul din ctitori l-a visat. În ziua în care se prăznuieşte Izvorul Tămăduirii, agheasma ţâşneşte din izvor, care e închis într-o fântână, iar pelerinii îşi iau din ea cât doresc.
Clădirea este dedicată hramurilor „Buna Vestire”, „Sfântul Nicolae” și „Sfântul Gherasim”, fiecare reflectând profundele rădăcini spirituale ale comunității grecești. Biserica, cu dimensiunile sale de 43 de metri lungime și 21 de metri lățime, a fost construită pentru a găzdui un număr mare de credincioși, simbolizând prosperitatea și importanța comunității grecești în Brăila.
Biserica se distinge prin vitraliile sale colorate și picturile murale, unele dintre acestea fiind opera renumitului artist Gheorghe Tăttărescu. Fiecare element de decor contribuie la atmosfera spirituală și estetică a lăcașului, transformând biserica într-un muzeu de artă religioasă accesibil publicului larg.
