Horea a fost un încercat conducător al celor asupriţi, un aprig mânuitor de lance, dar şi un talentat mânuitor al dălţii, un mare artist în modelarea lemnului.

Probabil că în lungile sale călătorii, urmărit fiind de autorităţile feudale ca ,,nesupus” şi ,,răzvrătit”, Horea, pentru a-şi asigura existenţa sa şi a familiei, a ridicat diferite edificii din lemn, laice şi ecleziastice, care însă au dispărut, sau nu se cunosc. Astfel, a fost concepută şi dăltuita bisericuţă de lemn din comuna Cizer, judeţul Sălaj, singura construcţie care poate fi atribuită cu certitudine lui Horea şi meşterilor săi, cunoscută sub denumirea de Biserica lui Horea.

Horea se mutase cu familia la Ciucea (în judeţul Cluj), devenind jeler pe moşia conţilor Banffy, unde Ilina, soţia sa, avea un unchi. Momentul mutării sale şi timpul cât a stat la Ciucea nu se cunosc decât cu aproximaţie: 1770-1773. Nu se cunoaşte nici data exactă a începerii lucrului la biserică de pe dealul Coaste, ci numai anul terminării edificiului 1773, dată prezentă în două inscripţii săpate la intrarea în pronaos şi naos.

Până în secolul al XVIII-lea, dealul Coaste, pe lângă care curge Cizerul, era acoperit cu păduri seculare de stejar, la poalele cărora locuitorii (iobagi şi jeleri pe moşia familiei Banffy) aveau o bisericuţă de lemn. În ajunul anului 1750, nu se ştie prin ce împrejurări, pădurea a fost cuprinsă de un incendiu care a ars şi clădirea. Neavând alte posibilităţi materiale, sătenii, timp de 25 de ani, au folosit ca loc de cult o casă ţărănească din lemn, acoperită cu paie. Ca execuţie şi elemente decorative, aceasta se aseamănă cu biserica lui Horea (pe care acesta o va construi mai târziu). Probabil că lucrarea a fost făcută tot de meşterii veniţi de prin împrejurimile Albacului.

După stabilirea la Ciucea, locuitorii, cunoscându-i măiestria, l-au angajat pe Horea să le ridice un nou edificiu de cult. Materia primă – lemnul de stejar – găsindu-se din abundenţă, în câţiva ani biserica a fost terminată. Se spune că Horea alegea copaci aşa de groşi, încât nu puteau fi aduşi de căruţe, ci numai legaţi cu lanţuri şi târâţi de câte 4 perechi de boi. Acest lucru este confirmat. Unii dintre stejarii din care au fost ciopliţi stâlpii şi bârnele pereţilor, aşa cum sunt astăzi, au un diametru de 50-70 cm.

Biserica lui Horea, o întruchipare a tradiţiilor arhitectonice maramureşene şi transilvănene, a fost construită în întregime din lemn; până şi cuiele şi cheia de la intrare sunt făcute din acelaşi material. Este o biserică fără pridvor, compusă din pronaos, naos şi altar, în jurul căreia (cu excepţia altarului) se află un coridor îngust, flancat de stâlpi susţinuţi de arcade. Pronaosul are plafonul orizontal, realizat din scânduri groase de stejar. Deasupra lui se înalță zvelt turnul clopotniţei. Naosul are partea superioară în formă de bolta.

În interior, pereţii pe care s-a aplicat pânză groasă, sunt zugrăviţi. Probabil că zugrăveala este mai târzie şi aparţine unor meşteri transilvăneni al căror nume nu se cunosc. La exterior, au fost executate lucrări de sculptură. De jur împrejurul clădirii, pe la jumătatea peretelui se află un minunat cordon în basorelief. Cele mai frumoase şi mai bogate ornamentaţii sunt la intrare. Ancadramentele uşii, cu trei rânduri de cordoane, stâlpii coridorului exterior decoraţi cu cordoane, motive geometrice şi florare, arcadele cu butoni – toate dovedesc o mare măiestrie artistică, model de artă populară în lemn.

Deasupra uşii, la intrarea în pronaos, meşterii au săpat în lemn, cu litere chirilice, anul terminării construcţiei: ,,Anii de la Hs 1773”. La intrarea în naos există o altă inscripţie, păstrată (numai în parte), pentru că, intrarea fiind prea scundă, s-a tăiat din lemn o bucată în formă de arc, care, de altfel, a coincis cu cea mai mare parte a textului. Şi de această dată inscripţia începe cu ,,1773”, an când lucrarea a fost terminată. Există, de asemenea, şi o a treia inscripţie deasupra boltei, care pomeneşte numele meşterului constructor: ,,Lucrat Ursu”, adică Nicola Ursu.

Cu toată această atestare, în testamentul său din 27 februarie 1785, întocmit de preotul Nicolae Raţiu, în celula de la Bălgrad, Horea îl indică drept meşter pe ,,Nicula Ion a Neamţului, care a făcut biserica în Tizeri”. Cum cele două izvoare pomenesc nume diferite, s-a ajuns la concluzia că, probabil, Horea avea mai multe lucrări şi pentru fiecare în parte avea câte un meşter ce răspundea în faţa sa de execuţia construcţiei. Un asemenea meşter a fost Nicula Ion a Neamţului. Acesta, împreună cu alţi meşteri, îndrumaţi de Horea, sunt consideraţi constructori la Biserica lui Horea din Cizer, exemplar rar al arhitecturii româneşti în lemn din Transilvania secolului al XVIII-lea.

Valoarea lui istorică şi culturală a determinat, în anul 1968, mutarea acestui monument – Biserica lui Horea – din locul unde a fost construit, la Cluj-Napoca, în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei (care are un muzeu al satului în aer liber).

 

biserica-lui-horea.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ