Se spune că acolo unde zace istoria, timpul s-a oprit în loc, că trăieşte, de fapt, prin monumentele care au rezistat eroziunii vremurilor. Datorită acestor dovezi, istoria nu ar mai avea, până la urmă, nicio valoare, nu ar reprezenta nimic sau nu ar mai exista. Ştim bine că ceea ce nu rezistă timpului, evenimentele, fie ele importante sau nu, despre care nu se mai vorbeşte deloc, care au fost uitate, nu mai fac parte din acest cerc pe care îl numim istorie.
Să ne gândim, de pildă, că pentru o religie este mult mai important să-şi păstreze istoria, să-şi păstreze monumentele, bisericile şi toate clădirile care reprezintă, pentru ei, un cult, un loc de pelerinaj, pentru că, în definitiv, acestea le conturează identitatea, iar o identitate nu există fără un trecut. Şi sunt atât de multe monumente istorice în România, încât am fi tentaţi să credem că România are o identitate cultural-istorică foarte bine conturată.
Bineînţeles că nu vom vorbi despre acest gen de controverse, ori despre ceea ce ţării noastre îi lipseşte, ci vom încerca să vorbim despre un loc unde timpul pare că s-a oprit în loc, doar pentru a marca pereţii.
E drept că numai dacă ne referim la oraşul Târgovişte, ne vom gândi la istorie, la Turnul Chindiei, implicit la Vlad Ţepeş, la Curtea Domnească, sau chiar la Mănăstirea Dealu. De această dată, avem în vedere Biserica Sf. Vineri din Târgovişte, care face parte din Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”.
Biserica Sf. Vineri, numită şi Biserica Domnească Mică poartă hramul „Sfintei Paraschiva”, lăcaşul de cult aflându-se, de fapt, aşa cum v-aţi şi dat seama, în Curtea Domnească din Târgovişte, mai cu seamă, în zona situată în sud-estul complexului.
Din mărturiile documentare reiese faptul că Biserica Sf. Vineri a fost ctitorită de Vlad Călugărul, dar şi de soţia sa Smaranda, însă ceea ce face specială această biserică este cu totul alt aspect, şi anume faptul că este singura biserică din Țara Românească ce s-a păstrat în formă iniţială, Biserica Sf. Vineri datând din anul 1571, adică din secolul al XV-lea. Zidurile lăcaşului par că au rămas blocate undeva în cercul istoriei, acestea reprezentând întocmai stilul arhitectonic specific secolului al XV-lea. Biserica, situată în Complexul „Curtea Domnească”, are altar, dar şi naos și pronaos.
Forma este uşor alungită, per ansamblu, Biserica Sf. Vineri lăsând impresia unui lăcaş de cult mic. De fapt, aşa ne spune şi cealaltă denumire, fiind Biserica Domnească Mică. Turla, nu foarte înaltă, dăinuie în forma sa iniţială, chiar dacă, de menţionat este că s-au mai făcut restaurări, însă acestea nu au afectat în niciun chip forma iniţială a bisericii, respectiv stilul arhitectonic. Faţadele bisericii sunt simple, lăsând impresia că doar peste acestea a trecut timpul.
Un aspect iarăşi interesant este că, spre deosebire de alte monumente conservate bine, Biserica Sf. Vineri şi-a păstrat mare parte din caracteristicile definitorii pentru perioada ctitoriei. Ba mai mult decât atât, interiorul bisericii pare desprins din cu totul alt cadru, întrucât este cu mult diferit de ceea ce se construise câteva secole înainte, fapt de înţeles, de altfel. Totodată, nu se poate spune că faţada exterioară a bisericii este diferită de interior, ambele făcând parte din acelaşi stil arhitectonic, neexistând, până la urmă, mari diferenţe de culoare ori stiluri.
De regulă, multe dintre monumentele restaurate şi-au pierdut din amprenta vremii, nemaipăstrându-şi tuşele iniţiale, care, în definitiv, le oferă o notă aparte, veritabilă, dar Biserica Sfânta Vineri din Târgovişte a rămas neschimbată, după cum spuneam. Importanța monumentului este dată şi de originalitatea împrejurimilor.
Dacă decideţi să vizitaţi Biserica Sf. Vineri, veţi avea surpriza să constataţi că vegetaţia pare că s-a dat deoparte, pentru a nu acoperi frumosul monument, pentru a nu umbri construcţia, nu foarte impunătoare, ce-i drept.
Aici, se află şi mormintele unor personalităţi cu importanţă istorică, precum cel al doamnei Bălaşa, soţia lui Constantin Şerban Voievod. Mormântul acesteia se află în pronaosul bisericii, lăcaşul de cult fiind deschis vizitelor. Veţi observa că piatra funerară a mormântului Doamnei Bălaşa are diferite decoraţii, una dintre ele fiind binecunoscuta stemă a Ţării Româneşti. Spuneam mai înainte ca Biserica Sf. Vineri a trecut totuşi prin câteva restaurări.
Prima perioadă, în care s-a considerat că ar trebui restaurată, a fost reprezentată de anii 1731-1732, când Ştefan Fusea, poate cel mai cunoscut ctitor din Târgovişte şi împrejurimile oraşului a ordonat restaurarea bisericii. Mai apoi, câţiva ani după, mai exact în 1803, Dionisie Lupu, după câte se pare, a găşti de cuviinţă că Biserica Sfântă Vineri ar trebui restaurată iarăşi.
Bineînţeles că o altă personalitate a vremii a considerat că trebuie să continue lucrările de restaurare, astfel că, între anii 1850-1852, Brătescu şi-a pus şi el amprenta asupra zidurilor bisericii, dar fără să afecteze stilul arhitectonic. Ultima restaurare s-a făcut în 2004, ca urmare a unui proiect amplu ce viza îmbunătăţirea întregului Complex Muzeal „Curtea Domnească”.
