Biserica “Sfântă Paraschiva” din Iancu Jianu este un monument istoric de mare valoare arhitecturală şi religioasă, fiind ctitorită de neamul Buzeștilor, poate cei mai cunoscuţi boieri din părţile Oltului.
Spre sfârşitul secolului al XV-lea, aici, s-a stabilit Duduc Buzea, unul dintre membrii de seamă ai neamului Buzeștilor. Numele de “Buzea” provenea de la faptul că avea buza de jos mult mai groasă decât cea de jos, iar porecla a fost adoptată ca nume de familie de toţi urmaşii lui, intrând astfel în istorie.
Cei care i-au urmat lui Duduc Buzea au fost pârcălabul Dimitrie, spătarul Bădica şi banul Vlad, aceştia fiind şi fraţi. Datorită situaţiei financiare bune a lui Dimitrie, la începutul secolului al XVI-lea a fost ridicată o frumoasă biserică în Cepturoaia, numele pe care îl avea Iancu Jianu înainte de secolul al XVIII-lea. Biserica a fost construită chiar pe domeniul culei sale, iar motivele au fost că biserica din sat devenise neîncăpătoare şi putea fi foarte uşor distrusă de tătari sau turci.
Aşadar, Biserica “Sfântă Paraschiva” a fost construită astfel încât să fie rezistentă unor eventuale atacuri. Planul său este în formă de corabie şi este împărţită în patru încăperi, adică pridvor, pronaos, naos şi altar. Dimensiunile sale, de 24 de metri lungime şi 6 metri lăţime, o fac să fie cea mai mare biserică ridicată într-un sat din Țara Românească în secolul al XVI-lea. Mai mult, este singura biserică din acele vremuri care are pridvorul închis.
Biserica “Sfântă Paraschiva” din Iancu Jianu a fost refăcută de mai multe ori, de-a lungul anilor. În secolul XX, a avut nevoie de reparaţii la piesele de mobilier, iar cutremurele au făcut ca biserica să aibă nevoie de consolidări serioase. Cu toate acestea, încă are nevoie de lucrări de restaurare, mai ales că timpul îşi pune amprenta pe fragmentele rămase din picturile murale în frescă ale secolului al XVIII-lea.
Neamul Buzeștilor este cunoscut şi pentru că a ctitorit Mănăstirea Călui. Legat de mănăstire şi de biserică, există o legendă conform căreia, între ele, există un tunel subteran, construit pentru ca localnicii să se poată adăposti şi să poată fugi din calea duşmanilor.