Biserica „Sfântul Dumitru şi Sfântul Nestor” din Mănăstirea se află la aproximativ 40 de kilometri de Călăraşi, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. A fost declarată monument istoric şi monument arhitectural, de interes naţional, iar accesul este posibil de pe DN 31.

Biserica din satul Mănăstirea, atestat prima dată în anul 1503, a fost ridicată de domnitorul Matei Basarab, împreună cu soţia sa, Elena. Anul construirii ei a fost 1648, iar cel care s-a ocupat îndeaproape de lucrare a fost ispravnicul jupân Gheorghe. Se pare că în aceste locuri a existat şi o mănăstire, aceasta fiind menţionată într-un document din anul 1778, sub numele de „Mănăstirea Cornatilului”.

biserica-sfantul-dumitru-si-sfantul-nestor.jpg

Biserica „Sfântul Dumitru şi Sfântul Nestor” a primit cele două hramuri, menţionate şi în numele lăcaşului religios, chiar de la ctitorii ei. În anul 1900, regele Carol I o restaurează, deoarece avea aici o moşie ce aparţinea de Domeniul Regal. Se ştie că monarhii României au fost foarte credincioşi şi, în cele mai multe locuri în care aveau reşedinţă, aveau şi un lăcaş religios în care să se roage. În anul 1937, Carol al II-lea decide să o repare din temelii, fapt ce s-a şi întâmplat.

Citește și:  Casa Constantin Vladimirescu din Craiova : Obiective turistice Dolj

Având în vedere faptul că Biserica „Sfântul Dumitru şi Sfântul Nestor” a fost ctitorită de Matei Basarab, dar şi că de ea au avut grijă regii României, lăcaşul religios merită cu prisosinţă să fie considerat un monument istoric important. Slujbele se ţin în ea după canonul tradiţional, biserica aşteptând credincioşi de oriunde din ţară, nu numai din sat. De altfel, atunci când se prăznuiesc cele două hramuri, numărul credincioşilor se înmulţeşte considerabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.