Miercurea Ciuc este cel mai mare oraș al judeţului Harghita, dar mie mi s-a părut un loc extrem de liniștit, cu oameni calmi, pașnici, relaxaţi. Am vizitat patru biserici în acest oraș, extrem de diferite unele de altele, neașteptat de frumoase și solemne, indiferent că aparţin religiei ortodoxe sau celei catolice.

Biserica Sfanta cruce din curte

Un ansamblu absolut surprinzător, cel puţin pentru mine, îl reprezintă Biserica romano – catolică Sfânta Cruce. Biserica se află pe strada Florilor și, datorită dimensiunilor ei generoase, pare să domine peisajul orașului. Biserica Sfânta Cruce este construită în stilul tipic lăcașurilor romano – catolice cu turn înalt și capelă pe peretele nordic. Se numără printre cele mai vechi biserici din Miercurea Ciuc, fiind înălţată între anii 1751 și 1758, cu hramul Sfintei Cruci.

Biserica Sfanta Cruce din strada

Lucrările de construcţie au fost finanţate prin contribuţia enoriașilor, iar în actuala curte au fost, ulterior, ridicate o școală, o parohie și locuinţa cantorului. Ca stil arhitectural, este vorba despre cel baroc. La exterior, biserica are o înfăţișare sobră, aproape modestă, dincolo de dimensiuni, lipsită fiind de orice fel de ornamentaţii.

Biserica Sfanta Cruce intrare

Însă înăuntru are aspectul unei adevărate bijuterii arhitecturale, datorită decoraţiunilor de o frumuseţe răpitoare. Altarul combină elemente de pictură și sculptură, reprezentându-L pe Iisus pe cruce, pe dealul Golgotei. Ferestrele nu au vitralii, sunt simple, iar icoanele sculptate sunt destul de puţine, dar de efect, înfăţișând-o în special pe Fecioara Maria.

biserica Sfanta Cruce strada

Biserica romano – catolică Sfânta Cruce deţine două relicve religioase foarte importante: un crucifix de secol XV, de pe vremea lui Matei Corvin și Cartea Congregaţiei Maria, de secol XVIII, având o copertă metalică, îmbrăcată în catifea roșie cu legături de aur.

Biserica Milenium ingeri si cruce

Chiar în curtea acestei vechi biserici, în anul 2003, a fost construită Biserica Romano – Catolică Milennium, care, pe mine cel puţin, m-a uluit. Este vorba despre o construcţie atipică pentru religia creștină, cu foarte multe elemente moderne, inspirate de arhitectura maghiară și secuiască. Cu greu poate fi identificată drept biserică romano – catolică, din cauza formei conice și a cupolei realizate din sticlă fără niciun fel de pictură. Cupola este înconjurată de 4 îngeri redaţi la scară naturală, ceea ce contribuie la un efect vizual deosebit.

Biserica Milenium ingeri

Biserica Milennium din Miercurea Ciuc poartă hramul Sfintei Maria Mare și a unor sfinţi maghiari. Interiorul este chiar și mai surprinzător: te face să te simţi ca într-un stup de albine, sub o cupolă de sticlă prin care se uită la tine cei 4 îngeri de pe acoperiș.

biserica Milenium stup interior

Cupola se prelungește cu un tavan conic, din lemn, în timp ce pereţii sunt de un alb strălucitor. Băncile pentru enoriași sunt dispuse în formă circulară, de jur împrejurul altarului, dominat de o sculptură uriașă în centrul căreia se află statuia lui Iisus din lemn, denumită statuia Învierii.

Biserica Milenium interior Biserica Mileniul mobilier Biserica Milenium banci

Absolut tot mobilierul este realizat din lemn de culoare deschisă, în timp ce pardoseala este din marmură roșie. La subsolul bisericii Milennium, se află statuia Sfintei Maria, realizată la Fatima. Văzută de la exterior, această biserică are forma unei perechi de îngeri de aripi, cu vârfurile despicate în semnul crucii; cele două aripi îngerești încadrează cupola scundă și luminoasă a bisericii, făcând-o însă invizibilă din stradă.

Biserica Milenium ingeri si aripi

Ceva mai departe, în Piaţa Cetăţii, poate fi vizitată Catedrala Ortodoxă din Miercurea Ciuc sau Biserica Sfântul Nicolae, o construcţie tradiţional românească, foarte înaltă, impunătoare, amplasată în mijlocul unui minipărculeţ verde.

catedrala ortodoxa afara

Biserica Sfântul Nicolae a fost construită după Marea Unire de la 1918, din iniţiativa preotului ortodox, Gheorghe Cerbu. La finanţarea lucrărilor, au contribuit Statul Român, mai multe instituţii locale și credincioșii. Piatra de temelie a catedralei ortodoxe s-a pus în anul 1929. Stilul arhitectural este cel bizantin, cu trei turle, îmbrăcate în tablă de cupru.

catedrala ortodoxa amvom catedrala ortodoxa bolta catedrala ortodoxa candelabru

Interiorul bisericii Sfântul Nicolae din Miercurea Ciuc este copleșitor prin grandoarea picturilor în ulei, înfăţișând emoţionante secvenţe biblice și chipuri de sfinţi, martiri și mucenici. Tot mobilierul este sculptat în lemn, stranele, iconostasul și amvonul, fiind în armonie totală unele cu altele. Iconostasul este înalt, împodobit cu picturi în 3 registre. Ușile împărătești sunt încadrate de icoane aurite ale Fecioarei Maria cu Pruncul și Mântuitorul, în timp ce ușile diaconești sunt pictate cu chipurile Sfinţilor Nicolae și Ioan Botezătorul.

catedrala ortodoxa picturi catedrala ortodoxa alte picturi

Pe al doilea registru sunt redate mai multe secvenţe din timpul vieţii lui Iisus Hristos, iar pe cel de-al treilea registru se găsește Sfânta Treime, încadrată de icoanele celor 12 apostoli. După cedarea Ardealului, prin pactul Ribbentrop Molotov, biserica Sfântul Nicolae din Miercurea Ciuc a fost pângărită și transformată în magazie.

catedrala ortodoxa pictura pe bolta afara catedrala ortodoxa usa

Datorită vicisitudinilor prin care a trecut însă cu răbdare și demnitate, din 1994, biserica a fost ridicată la rangul de catedrală episcopală.

Biserica martir departare

O surpriză neașteptată a constituit-o, din punctul meu de vedere, Biserica Sfinţii Apostoli Petru, Pavel și Andrei. Este o construcţie înaltă, cu un turn care îţi sare în ochi de la depărtare, fără să își trădeze însă funcţia religioasă. La exterior, biserica Sfinţilor Apostoli Petru, Pavel și Andrei nu seamănă niciun strop cu o biserică. Este ortodoxă, deși la momentul construirii ei, aparţinea greco – catolicilor.

biserica martir intrare

Povestea acestui locaș este marcată de suferinţe și hărţuire, la capătul cărora a fost declarată biserică – martir. Din păcate, era încuiată atunci când am vizitat eu Miercurea Ciuc, dar m-am bucurat măcar de intrarea înveșmântată într-o spectaculoasă pictură biblică, dominată de chipul Tatălui Ceresc și cuvintele: „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”.

biserica martir Dumnezeu Tatal

Biserica Sfinţii Apostoli Petru, Pavel și Andrei a fost construită în 1930, în urma eforturilor preotului Isidor Vlad, cu sprijinul financiar al credincioșilor ortodocși. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost profanată de către soldaţii armatei hortiste, fiind transformată în closet public, dar când Transilvania s-a întors în graniţele firești ale statului român, biserica a fost redeschisă credincioșilor. Din 1965, de la moartea preotului Isidor Vlad, a urmat o perioadă de noi profanări, interiorul fiind jefuit în mai multe rânduri, iar picturile și mobilierul fiind distruse și pângărite, ani la rând. După 1989, biserica a fost încredinţată unui nou preot și redată slujirii ortodoxe.

biserica martir picturi Biserica martir Maica Domnului

Interiorul impresionează prin pictura murală deosebit de senină, predominând nuanţe de albastru deschis și chipul Fecioarei Maria. Iconostasul este din lemn de tei, împodobit cu icoane ale Sfinţilor ocrotitori. Aici, se află și o raclă cu moaște ale martirilor de la Niculiţel.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.