Povesteam acum ceva vreme despre traseul pe care l-am avut în urmă cu șase ani în Țara Luanei, cea plină de vestigii medievale și de biserici de piatră. Obiectivul de astăzi este poate cea mai spactaculoasă construcție de acest gen de pe traseul urmat prin pădurile Buzăului. Dar să nu ne grăbim, căci, așa cum v-ați obișnuit, România frumoasă se descoperă pe îndelete.
Între Agatonul Nou și Agatonul Vechi există un drum inițiatic. Ca multe altele de pe curprinsul acestei țări. De ce îi spun așa? Pentru că, dacă ai simțurile ascuțite bine, vei vedea cum pădurile acestea ciudate din munții Buzăului îți vorbesc răspicat. Fiecare frunză tremură în bătaia vântului spunându-ți istoria locului în care a avut privilegiul să crească. Și pietrele de aici nu tac o clipă. Dar ca să le poți desluși glasul trebuie să fii una cu natura de aici. Să-i înțelegi mersul, să-i respecți capriciile, să o slujești cum se cuvine. Nu există loc să nu-ți vorbească în Țara aceasta a Luanei. Nu există potecă pe care să pășești și să-ți imaginezi doar o potecă. Așa e drumul de printre Agatoane. Și drumul acesta te duce, fără să știi cum se scruge timpul, către un perete imens de stâncă netedă.
Te afli în fața Bisericuței lui Iosif, pe Valea Bordeiului, în apopierea satului Nucu, în comuna Bozioru. Pentru o clipă, respirația mi-a fost tăiată. Arăta ca un loc rupt dintr-o altă lume. O intrare dreptunghiulară, săpată în stâncă. Vortex spre alt univers. Ce m-a șocat cel mai tare însă aș spune că era stânca aceea imensă, care părea retezată cu precizia unui laser. Așa netedă și fără denivelări, doar cu multe semne săpate în ea. Cine spune că pietrele nu au credința lor trebuie să vină aici. Să cadă cum un bloc muntos întreg stă neclintit, înclinat la 45 de grade aproape, păstrând în el rugi aprinse.
Cum e posibil să faci piatra seacă să vorbească? Ei bine, cei care au ajuns pe aceste meleaguri vechi de când lumea știau să mânuiască elemntele primordiale. Altfel nu-mi explic cum în urmă cu secole bune au reușit fără uneltele contemporane să despice chipul cel tare al muntelui și să aducă în el căldura credinței. Oamenii ăștia și-au săpat crezurile în rocă. Îți vine să crezi? Un vârf de munte ascuns printre păduri dese, cioplit pentru dragostea de Dumnezeu.
N-ai cum să privești colosul acela de piatră fără să simți fiori. Minute bune te hipnotizează. Toate acele semne ciudate de pe suprafața lui, toate găurile acelea realizate cu precizie chirurgicală, lăcașuri pentru ulterioare grinzi care ar fi lărgit incinta acesteia parcă îți dau senzația că ești departe de lumea terestră pe care o cunoști.
Cercetările arheologice întreprinse aici ar data lăcașul undeva prin secolul al XV-lea. Sfântul Iosif, monahul ajuns aici, a amenajat acest lăcaș. Pe suprafața stâncii, a fost săpat un șanț în arc frânt, pentru scrugerea apei pluviale de pe versant. Un pridvor de lemn era amplasat altădată în fața bisericii, mărturie stând și astăzi adânciturile făcute în perete, drept lăcaș pentru bârne groase. Interiorul era inițial amenajat drept locuință pentru schimnici și, cel mai probabil, Sfântul Iosif l-a găsit așa, după care a început construirea altarului.
Intrarea în biserică este spăată în trepte, ușa fiind altădată din lemn. Dar, un aspect important este amplasat exact deasupra intrării unde a fost săpată forma unui pește stilizat, simbolul timpuriu al creștinismului. Deși folosit de-a lungul vremii de către creștini, fapt care nu poate confirma cu certitudine datarea acestui lăcaș, peștele creștin era folosit de către primii apostoli ai Mântuitorului, în primele secole de după Înălțarea lui. Probabil de atunci datează și acest lăcaș, însă până la o atentă cercetare arheologică acestea sunt numai presupuneri.
Ce știm cu certitudine este faptul că Sfântul Iosif, nevoitorul de aici, a amenajat Bisericuța după mutarea lui de la schitul Fundătura aflat în apropiere. Tot în vremea lui, au fost construite și ferestrele în arc frânt ale lăcașului.
Odată intrat în incinta bisericii, gândurile ți se opresc în loc. Deși nu mai este folosită drept loc pentru rugăciune de câteva secole bune, biserica se pare că încă păstrează aerul acela misterios pe care îl au locurile pline de credință din țara aceasta. N-am putut să mă mai gândesc la nimic. În minte îmi veneau imagini cu călugări bărboși, cântând plini de evlavie plsalmi și ode. Nu știu exact de unde am simțit miros de tămâie. Pereții aceștia de stâncă se pare că păstrează în memoria lor amintiri de demult.
Ți-e imposibil să nu simți istoria într-un astfel de loc. Să nu te simți mai aproape de vremurile acelea, decât în orice lăcaș plin de oameni. E un exercițiu fantastic să îngenunchiezi acolo unde, odinioară, era altarul în care Sfântul Iosif înălța rugi către cer. Și asta pentru că, dacă ești suficient de atent, stânca asta ți le rostește pe toate. Le-a învâțat de la Iosif, acum sute bune de ani. Iar acum, le poți auzi și tu, dacă-ți deschizi sufletul.
E suficient să-ți asculți inima. Și să privești toată această istorie a spiritualității de pe aceste meleaguri. Nu degeaba aici este considerat a fi Athosul românesc. Alături de Bisericuța de la Aluniș, Fundătura, Piatra Îngăurită, Agatonul Nou și Agatonul Vechi, Peștera lui Dionisie Torcătorul, Bisericuța lui Iosif îți stă mărturie acestei credințe nestrămutate pe care oamenii au încastrat-o în piatră, ca să dăinuie peste timp. A fost modul lor de a duce mai departe ceea ce au primit de la străbuni. A fost felul lor de a mulțumi Creatorului pentru viață și pentru întreaga creație.
Cum poți să nu te simți mai aproape de cer privind Bisericuța din fața ta? Un munte modelat întru credință. Unde mai întâlnești în ziua de azi atâta dragoste de Dumnezeu? Cu greu am părăsit acest loc, îndreptându-ne spre chilia lui Dionisie Torcătorul unde aveam să trăiesc altă surpriză păstrată în mare taină de stâncăraia Buzăului. Au trecut șase ani de la această experiență. Și totuși, peretele acela oblic, feliat parcă de o mână nevăzută nu-mi dă pace. Ceva, acolo, te face să revii. Printre pereți de stâncă și semne creștine timpurii. Printre trunchiuri de copaci și istorii vechi. Doar aici. În munții cei vechi ai Buzăului!
NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!
