Blitzkrieg – sensul şi originea cuvântului

Blitzkrieg (se pronunţă “bliţkrig”) este un termen din domeniul militar, pe care, în mod normal, astăzi, ar fi trebuit să-l raportăm exclusiv la istorie. Din nefericire, a revenit în actualitate odată cu invadarea Ucrainei de către armata rusă.

“Blitzkrieg” provine din limba germană şi înseamnă “război fulger” – o tactică militară prin care se urmăreşte obţinerea unei victorii rapide şi decisive, prin folosirea unui puternic arsenal terestru (blindate, artilerie, parașutiști, trupe de elită și alte forțe speciale) şi aerian, în vederea distrugerii capacităţii militare, economice, politice a adversarului şi cu cât mai puţine pierderi de partea celui care atacă.

Cuvântul a fost folosit pentru prima dată într-un articol din 1935, apărut în revista “Deutsche Wehr”, în care se spunea, printre altele, că, într-un conflict militar, statele sărace, mai putin dotate din punct de vedere militar, ar trebui să încerce să-şi folosească, de la început, puterea ofensivă şi să obţină victoria, pentru a nu rămâne fără resurse.

Cele mai cunoscute blitzkrieg-uri din istorie

Cele mai cunoscute blitzkrieg-uri din istorie au avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Germania nazistă a măturat Polonia, Belgia, Olanda, Norvegia şi Franţa.

În perioada care a precedat al Doilea Război Mondial, la blitzkrieg s-a apelat şi în cadrul Războiului Civil Spaniol (1936 – 1939), in confruntarea dintre forțele franchiste sau naționaliste, conduse de Francisco Franco, dictator al Spaniei între 1939 şi 1975, şi forțele republicane. Naționaliștii au fost susținuți de Italia fascistă, Germania nazistă și de Portugalia, iar republicanii de Uniunea Sovietică şi Mexic.

Războiul Civil Spaniol a însemnat atrocităţi inimaginabile – estimându-se că naționaliștii au ucis, pe parcursul conflictului, peste 150.000 de prizonieri de război și civili, la care se adaugă alți 20.000, după victorie, şi aproximativ 49.000 de crime de partea republicanilor. Simultan cu atacurile fulger, generalii trimiteau armatelor lor mesaje de felul: “Trebuie eliminaţi fără scrupule toţi cei care nu gândesc ca noi”.

„Atacuri fulger” in cel de-al Doilea Război Mondial

Tactici blitzkrieg au fost utilizate şi când, în 1939, Germania nazistă a invadat Polonia. Hitler a mizat pe această strategie – a bombardat rapid depozitele de muniţie poloneze, căile ferate, nodurile rutiere, depozitele de aprovizionare, căile de comunicaţie, capacitatea aeriană poloneză, după care a desfăşurat o invazie terestră masivă, cu un număr uriaş de trupe, tancuri și artilerie, ceea ce o lume întreagă a putut vedea, cu stupoare, şi astăzi, în 2022, când Rusia a invadat Ucraina. La numai o zi după invadarea Poloniei, Hitler înfiinţase deja regimente SS, pentru a teroriza populaţia.

În aprilie 1940, Germania nazistă a invadat în acelaşi mod Norvegia neutră, a cucerit Oslo, capitala, şi apoi principalele porturi. Au urmat Belgia, Olanda, Franta.

În 1941, invazia nemţilor în Uniunea Sovietică (“Operaţiunea Barbarossa”) s-a desfăşurat tot după tactici blitzkrieg, considerând că vor obţine victorii rapide, precum în Europa de Vest, dar, după atâtea lupte, Germania a trebuit să intre într-un război defensiv pe toate fronturile.

Alte războaie şi tactica “atacului fulger”

După al Doilea Război Mondial, blitzkrieg-ul a fost folosit, de exemplu, şi de către Israel, în “Războiul de şase zile”, împotriva forţelor arabe din Siria şi Egipt, din 1967.

Şi în Războiul din Golful Persic, când Kuweitul a fost ocupat, în 1990, de Irakul condus de Saddam Huseim, la 3 ianuarie 1991, a fost declanşată “operaţiunea militară” blitzkrieg “Furtună în deşert”, în care forţele aeriene au fost asigurate, în mare parte, de SUA, Kuweitul fiind eliberat la 27 februarie 1991.

Faptul că termenul “blitzkrieg”, ca şi realitatea pe care o denumeşte, nu a rămas definitiv îngropat în nişte epoci revolute, ci a revenit în realitatea noastră contemporană, este un semn al unuia dintre cele mai mari eşecuri înregistrate de civilizaţia umană.

Într-o lume echilibrată, preocupată de progres şi de binele oamenilor, ce sens ar mai avea cursa înarmărilor, tacticile şi strategiile de război? Cum şi de ce ar mai fi posibilă prezenţa la putere a unor dictatori? De ce ar mai trebui să se teamă oamenii, ţările, pentru soarta lor?

Cine mai gândeşte astăzi viaţa în termeni de război probabil că este într-un război tenebros cu sine însuşi. Cine ar vrea să devină un erou glorios, memorabil, al istoriei nu ar face război, nici blitzkrieg, nici altfel.

John Fitzgerald Kennedy, cel de-al treizeci și cincilea președinte al Statelor Unite ale Americii, spunea, la mijlocul secolului trecut (in anii 1960), că: “Omenirea va trebui să pună capăt războiului, sau războiul va pune capăt omenirii” – un punct de vedere la care ar trebui să mediteze si liderii actuali.