Probabil ca nici un alt articol vestimentar nu s-a bucurat de atata popularitate si de atata longevitate, precum blue-jeans. Sunt mereu la moda, dincolo de mode, si, paradoxal, este “uniforma” celor nonconformisti, care, in general, resping ideea de uniformizare, fie ea si vestimentara. Sunt un semn al libertatii in atitudine, al abandonarii conventiilor, aduc un aer de naturalete si afirma, indirect, si ideea de egalitate, de vreme ce au depasit toate granitele geografice, dar si barierele dintre clasele sociale. Ne-am obisnuit sa ii asociem cu spiritul american, pentru ca au pornit in lume din America, dar ideea de a confectiona blue-jeans este a unui european.

In 1853, un obscur imigrant din New York, venit peste ocean din Germania, pe numele lui Levi Strauss, a avut exceptionala idee de a confectiona haine extrem de rezistente, din panza de cort. In 1860, schimba materialele folosite, optand pentru “denim”, o panza de bumbac, foarte rezistenta si confortabila, in nuante de albastru. Numele acestui material vine de la denumirea localitatii in care era produs – Nimes – o localitate din sud-estul  Frantei. Asadar “denim” este bumbacul “de Nimes”. Inaintea acestuia, insa, cu cateva secole, marinarii din Genes – Genova (Italia) adusesera in Europa, din India, un material facut tot din bumbac, foarte potrivit pentru meseria lor, pentru ca putea fi purtat si uscat si ud, deteriorandu-se foarte greu.

Blue-jeans mereu la moda, Foto: garyconklinglifenotes.wordpress.com
Blue-jeans mereu la moda, Foto: garyconklinglifenotes.wordpress.com

Culoarea albastra folosita pentru a vopsi firul de bumbac chinezesc se numea ”albastru de Genes (Genova)” (in italiana “blu di Genova”, “bleu de Genes”, cum spuneau francezii din Nimes), expresie care a fost americanizata in pronuntie, devenind “blue-jean”. Asadar, denim era “blue-jean” (albastru de Genes). Levi-Strauss foloseste, prin urmare, denim (bumbac “de Nimes”), de culoare “blue de Genes”, pronuntata de americani “blue-jean”. Nimeni nu a mai schimbat de atunci denumirea acestor haine. Succesul a fost imediat si rasunator. Muncitori, cowboys, marinari, fermieri, aventurieri, toti au optat pentru acesti pantaloni. Levi-Strauss  infiinteaza, la numai 24 de ani, compania care a devenit celebra (si asa a ramas pana astazi), pentru arhicunoscutii blue-jeans care poarta numele creatorului lor. In 1872, pentru a preveni contrafacerea  blugilor, Strauss a patentat niturile si capsele pentru buzunare.

De la jumatatea secolului al XIX-lea, pana astazi, adica in peste 150 de ani, “mitul” blue-jeans s-a consolidat constant.

Blue Jeans1

  • In timpul crizei economice din 1929-1933, in cadrul New Deal (numele dat, de presedintele american Roosvelt, politicii sale interventioniste, pentru a limita efectele crizei) au fost donati saracilor zeci de mii de blues-jeans, stil salopeta.
  • Incepand cu 1935, moda blue-jeans s-a raspandit in randul studentilor si in lumea artistica. Tot in acest an au fost create primele modele de jeans pentru femei.
  • Dupa al Doilea Razboi Mondial, blue-jeans au ajuns si in Europa, creandu-se si primele modele din panza neagra.
  • In anii ’50, doi monstri sacri ai cinematografiei americane si sex-simboluri ale generatiei lor au impus moda blue-jeans, in combinatie cu camasa neagra si automobilul sau motocicleta de lux, imagine a nonconformismului si chiar a teribilismului. O astfel de imagine apare (si are o priza enorma la public) in filmul  Lui Laslo Benedek, “ The Wild One”, in care Marlon Brando joaca rolul principal. Imbracat in jeans, cu camasa neagra si haina de piele, alergand nebuneste pe motocicleta, el intruchipeaza, prin rolul pe care il joaca, revolta unei intregi generatii.
  • Generatia hippie (derivat, probabil, de la cuvantul “hip”=”a deschide ochii”), din anii ’60-’70, a carei lozinca era “Pace si dragoste”, s-a remarcat si prin vestimentatia atipica – blue-jeans “picior de elefant”, pictati, brodati, inscriptionati cu diverse lozinci (inclusiv “Pace si dragoste”), cu strasuri, bijuterii originale, din materiale neconventionale.

    Hippie Blue-Jeans, Foto: seesawyer.wordpress.com
    Hippie Blue-jeans, Foto: seesawyer.wordpress.com
  • Prin 1978-1980, a aparut moda blugilor prespalati, iar dupa 1980, in voga au fost blugii “slim”/”skinny”, mulati.
  • In 1994, blue-jeans lycra au avut un succes extraordinar, mai ales in randul femeilor.
  • In 2006, o intreprindere de confectii italiana, sub marca araba Al Quds (care, in araba, inseamna Ierusalim), a lansat un model de blue-jeans adaptat profilului omului pios musulman, adica sunt mai largi, pentru a conferi un anume confort, in timpul rugaciunilor.
  • In prezent, dincolo de anumite tendinte, mai importanta a devenit optiunea pentru un anume brand, care sa corespunda personalitatii celui care poarta aceasta piesa vestimentara. Pe de alta parte, casele de moda s-au adaptat si ele, pentru a oferi produse corespunzatoare, de exemplu, unor comunitati artistice, culturale, sociale, unde modelul blugilor este un semn identitar: rapperi, punk-isti, grunge-isti (rock alternativ)etc.

In forme, marimi si culori diferite, clasici sau avangardisti, lungi sau trei sferturi, mulati sau largi, business sau casual, blue-jeans ar trebui sa existe in orice garderoba, pentru ca, nu numai ca nu s-au demodat, dar pot fi oricand o solutie vestimentara de “bon ton”. Totusi, se pare ca in 2012, se poarta blue-jeans conici sau skinny, cu talie inalta, simpli sau decorati moderat, cu diverse aplicatii originale, albastri, negri sau gri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.