Este foarte probabil să fi auzit măcar o dată că „cea mai simplă explicaţie este, de obicei, cea mai bună”. Acest raţionament este numit „Briciul lui Ockham”. El este folosit într-o varietate de moduri în întreaga lume ca mijloc de a analiza o problemă sau o situaţie şi de a elimina elementele inutile. Dar ce noi numim astăzi Briciul lui Ockham este puţin diferit de ce a scris iniţial autorul său.
Briciul lui Ockham are la bază două părţi: principiul pluralismului (pluralismul nu ar trebui postulat fără necesitate) şi principiul parcimoniei (este inutil a se face ceva cu mai mult dacă se poate face cu mai puţin). Luate împreună, ele reprezintă baza cercetării umane a universului, iar modul în care vedem mediul înconjurător se bazează în mare parte pe Briciul lui Ockham.
Cel care se află în spatele acestui raţionament este William Ockham. William a fost un filosof şi călugăr franciscan care a trăit în perioada medievală între anii 1285 şi 1349. Prin principiul său, a reuşit să încapsuleze logica medievală şi să asigure trecerea ei în perioada modernă.
De fapt, ideea conform căreia perfecţiunea este egală cu simplitatea şi vice versa îi este atribuită lui Aristotel. Raţionamentul lui Ockham se bazează pe ideea că simplitatea este egală cu perfecţiunea. Aceasta se potriveşte perfect cu metoda ştiinţifică (seria de paşi luaţi de oamenii de ştiinţă pentru a dovedi sau infirma ceva). Cu toate acestea, este important de reţinut că raţionamentul nu dovedeşte nimic. El serveşte ca un ghid care afirmă că atunci când există două explicaţii pentru acelaşi lucru, cea mai simplă este, de obicei, cea corectă.
Ce implică acest proces de gândire este că explicaţiile simple provin din dovezile pe care le ştim a fi adevărate, precum dovezile empirice. În acest fel, lucrurile ce pot fi uşor explicate cu ajutorul dovezilor empirice tind să fie deasupra celor care nu pot fi simţite.
Un exemplu clasic de utilizare a Briciului lui Ockham îl reprezintă aplicarea sa de către doi fizicieni, Lorentz și Einstein, în urma căreia au concluzionat matematic că lucrurile au tendinţa de a se deplasa de centru în continuumul spaţiu-timp. De exemplu, cu cât ne apropiem de viteza luminii, cu atât mai mult încetinim.
Briciul lui Ockham şi-a câştigat acceptarea la scară largă. Principiul a fost extins sau chiar distorsionat, în funcţie de diferitele puncte de vedere.
Raţionamentul este folosit în programare. Deoarece limbajul de programare pentru calculatoare este complicat, programatorii trebuie să utilizeze cea mai simplă cale pentru a crea o comandă executabilă într-un program.
În 1983, David May a dezvoltat un limbaj de programare numit Occam. May a creat limbajul ca mijloc de a păstra procesul de programare cât mai simplu.
Unii gânditori religioşi nu cred că briciul serveşte la ceva, din moment ce religia se bazează pe credinţă şi nu pe dovadă. Complexitatea unei lumi bazate pe Dumnezeul creator sfidează Briciul lui Ockham. Mai mult decât atât, nu există nici o dovadă empirică a existenţei lui Dumnezeu. Chiar şi aşa, gânditorii religioşi subliniază că dovezile existenţei lui Dumnezeu se găsesc în jurul nostru sub forma copacilor, animalelor şi fiinţelor umane.
Uneori, raţionamentul este folosit împotriva celor care lansează teorii ale conspiraţiei. Cel mai des, scepticii intră în conflict cu cei care lansează aceste teorii ale conspiraţiei, folosind cel mai des Briciul lui Ockham ca dovadă că aceia merg prea departe cu explicaţiile. Ca exemplu poate fi luat cazul asasinării preşedintelui J.F. Kennedy. Ideea că preşedintele ar fi fost ucis de un singur comunist zelos este o explicaţie mult mai simplă decât ideea că acesta ar fi fost ucis în urma unei conspiraţii CIA, fapt ce ar implica trădare la cele mai înalte niveluri, aşa cum nu mai fusese văzută în Statele Unite ale Americii.
Cei care emit aceste teorii ale conspiraţiei pot aduce multe dovezi circumstanţiale care indică mai multe intrigi diferite. Dar conform teoriei Briciului lui Ockham, aceste dovezi suplimentare ar putea fi considerate irelevante în faţa explicaţiei unui singur asasin. În acest caz, Briciul lui Ockham serveşte doar pentru a alimenta dezbaterea atunci când este utilizată pentru a desconsidera teoriile conspiraţionale.
Limitările impuse de Briciul lui Ockham l-au înnebunit pe Charles Fort. Spre deosebire de William, care depusese un jurământ de sărăcie din motive religioase, sărăcia lui Charles a fost un rezultat al angajamentului său de descoperire a adevărurilor universale.
El şi-a petrecut timpul în marile biblioteci din New York şi Londra, investigând tot felul de fenomene dovedite ştiinţific sau nu. În acest timp el a dezvoltat un dispreţ faţă de comunitatea ştiinţificǎ pentru refuzul de a accepta existenţa a ceva ce nu poate fi explicat ştiinţific. În acest sens el a folosit ştiinţa pentru a încerca să investigheze paranormalul.
În încheiere, este important de ţinut minte că Briciul lui Ockham nu dovedeşte nimic, fiind doar un instrument euristic.
